Sfinții zilei
Aducerea moaștelor Sfântului întâi Mucenic și Arhimandrit Ștefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul Împărat Iustin cel Mare
După uciderea cu pietre a Sfântului Arhidiacon Ștefan trupul mucenicului a stat neîngropat timp de două zile. Cel care a avut curaj să ia trupul sfântului și să-l îngroape a fost învățatul Gamaliel. Acesta l-a îngropat în mormântul său, în satul Cafargamala la aproximativ 32 Km de Ierusalim. Printr-o minune divină, după 400 de ani, preotul satului Cafargamala va afla despre existența mormântului care adăpostea trupul sfântului Ștefan. Dreptul Nicodim, care venise noaptea la Domnul Hristos, a plâns la mormântul Sfântului Ștefan până când s-a mutat la Domnul; și tot acolo, aproape de mormântul mucenicului, l-a îngropat Gamaliel. După aceasta și Gamaliel a primit Sfântul Botez împreună cu fiul său, Aviv. În aceeași peșteră, lângă mormântul lui Ștefan și a lui Nicodim, i-au îngropat pe amândoi. S-au aflat prin dumnezeiască descoperire cinstitele moaște ale Sfântului Intâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan și lângă dânsul moaștele bărbaților celor de Dumnezeu plăcuți, ale lui Nicodim, Gamaliel și Aviv. Mormântul a fost deschis, s-a oficiat o slujbă de Patriarhul Ioan al Ierusalimului și sfintele moaștele au fost duse la Ierusalim. Aici a fost ridicată o biserică în cinstea sfântului, lăcaș în care au fost depuse și sfintele sale moaște. La puțin timp, ctitorul sfântului lăcaș a trecut la cel veșnice și a fost depus în sfânta biserică, având un sicriu asemănător cu racla Sfântului Ștefan. Soția ctitorului, pe nume Iuliana, a hotărât să se întoarcă acasă, la Constantinopol, și a dorit să ia cu dânsa și trupul soțului ei, însă prin providență divină, a greșit sicriul și a luat racla cu sfintele moaște ale Sfântului Ștefan, care astfel au ajuns la Constantinopol.
Aflarea moaștelor Sfântului Arhidrit Ștefan este strâns legată de povestea aflării moaștelor Dreptului Gamaliel și de aducerea moaștelor Sfântului Ștefan la Constantinopol, unde au fost depuse în Biserica Sfântului Arhidrit Laurențiu.
„În zilele acelea, aduşi fiind apostolii înainte arhiereului, cei din sinedriu se mâniau foarte mult şi se sfătuiau să-i omoare. Şi, ridicându-se în sinedriu un fariseu, anume Gamaliel, învăţător de Lege, cinstit de tot poporul, a poruncit să-i scoată pe oameni afară puţin şi a zis către ei: Bărbaţi israeliţi, feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu. Şi l-au ascultat pe el şi, chemând pe apostoli şi bătându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus şi le-au dat drumul. Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea foarte mult numărul ucenicilor în Ierusalim şi mulţime de preoţi se supuneau credinţei. Iar Ştefan, fiind plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a liberţilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu. Şi, aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu, şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi, scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi, zicând acestea, a murit. Iar bărbaţi cucernici l-au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere mare pentru el.”
Binecredinciosul Împărat Iustin cel Mare s-a născut din părinți binecredincioși, în Tauresium, un sat, lângă Scopje, capitala Macedoniei de astăzi. Savatie și Biglenisa, părinții săi, creștinii fiind, i-au acordat o educație aleasă. Când unchiul său, Justin a ajuns împărat, apoi, cu patru luni înainte să moară, în luna se pare că l-a înfiat pe Justinian ungându-l împărat în locul său. Se pare că a stat în preajma unchiului său încă din tinerețe, și a avut astfel posibilitatea să primească o educație deosebită, devenind un excepțional cunoscător al dreptului și istoriei Imperiului Roman, dar și un foarte bun teolog. Împăratul Justinian a fost un sprijinitor ferm al Bisericii, astfel după ce împăratul Teodosie I proclamase creștinismul ca singura religie acceptată în stat, legislația justiniană vine cu noi întăriri, suprimând dreptul necreștinilor de a accede la funcții publice. De asemenea, în timpul domniei sale au fost ridicate numeroase biserici, cea mai impresionantă fiind Catedrala Sfânta Sofia și a convocat al V-lea sinod ecumenic la Constantinopol, fiind condamnată erezia monofizită. Opera sa legislativă (Codul justinian) și cea religioasă, reprezintă totodată o moștenire valoroasă pe care a lăsat-o posteriorității.
Rugăciunea zilei
Rugăciunea pentru vrăjmaşi a Sfântului Nicolae Velimirovici
„Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Prietenii m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Dar vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii.
Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire.
Ei m-au chinuit, atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit, atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat, atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni, ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în Ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare! Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa Lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia. Amin!”
Gândul zilei
,, Împărtăşania mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul şi sângele nostru să se întipărească tot mai mult Trupul şi Sângele cel curat şi înviat al lui Hristos, făcându-ne tot mai asemenea sfinţilor în curăţie, în dragoste, în duh de jertfă şi în puterea de a învia spre viaţa de veci, întru fericire. De pe dealurile bucuriilor în văile necazurilor, așa decurge viața unui om duhovnicesc!”- Părintele Dumitru Stăniloaie
Știai că?
Diaconiconul este o clădire anexă, în care se păstrează odoarele, cărţile şi veşmintele bisericeşti. Se mai numeşte veşmântar sau schevofilachion, pentru că la început se afla în grija unui diacon. În prezent, la Sfântul Munte, acesta este amenajat precum un muzeu, păstrându-şi totuşi scopul iniţial. Ierarhii sau invitaţii mai importanţi ai mănăstirilor pot vizita şi admira teazaurele mănăsătirilor athonite.
Pilda zilei
Tatăl nostru
Un om avea mai mulţi copii, dar era foarte supărat, fiindcă fiii săi se certau: ei, purtându-se cu răutate. Azi aşa, mâine aşa… într-un cuvânt, între flăcăi era mereu neînţelegere. Mure durere îi pricinuiau tatălui, care ar fi vrut să-i vadă trăind în pace şi înţelegere. Vreţi să vă spun cine sunt fraţii aceştia atât de cruzi unii cu ceilalţi? Suntem noi, oamenii. Nu suntem noi toţi oamenii, fiii şi aceluiaşi tată, Dumnezeu? Ne înţelegem noi, unii cu ceilalţi? Ne iubim aproapele aşa cum ar trebui să o facem? Nu-l doare pe Dumnezeu când vede că între oameni e atâta neînţelegere, minciuni, hoţii, războaie, păcate de tot felul? De ce ne-a făcut Dumnezeu? Ne-a făcut pentru a ne iubi unu pe alţii, pentru ca fiecare să poarte grija celuilalt. Şi pentru fiecare bun creştin, pentru fiecare om care trăieşte fără păcate, în dragoste şi înţelegere cu cei de alături, Dumnezeu se bucură, la fel curase bucură un tată pentru copiii lui. Iubindu-ne unii pe alţii, căutând binele celorlalţi mai mult decât pe al nostru, devenim mai buni şi mai înţelepţi. Doar aşa ne apropiem, cu fiecare clipă, de Dumnezeu, de dragostea şi bunătatea Lui.
„Să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum vamiubit Eu!” ( Sfânta Scriptură )
Sursa: Realitatea Spirituala
