Sfinții zilei
Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul și Varlaam.
Sfântul Cuvios Isaachie Mărturistorul a trăit în veacul al IV-lea de la Hristos. La acea vreme, auzind că împăratul Valens (364-378 d.H.) prigonea Ortodoxia, adoptând, totodată, învăţăturile ereticului Arie, pustnicul Isaachie a venit la Constantinopol, spre a-i întări pe credincioşi şi pentru a-i cere împăratului înapoi bisericile date arienilor. Pentru curajul său, Isaachie a fost prins şi supus la multe chinuri. El i-a proorocit împăratului Valens moartea, pentru că şi-a împietrit inima şi nu le-a înapoiat ortodocşilor bisericile luate cu de-a sila şi date ereticilor arieni. Într-adevăr, împăratul Valens avea să moară mai apoi în luptele cu barbarii. După această cumplită întâmplare, împăratul Teodosie cel Mare l-a rugat pe Sfântul Isaachie să rămână în Constantinopol. Aristocratul Saturnin a zidit o sfanta manastire pentru Avva Isaachie, unde acesta a vieţuit până la moarte, săvârşind acolo multe minuni. Înaintea morţii, Sfântul Isaachie Mărturisitorul l-a numit pe ucenicul său, Dalmatus, stareţ al mănăstirii. De la numele noului stareţ, mănăstirea se va numi mai târziu “Mănăstirea Dalmaţilor”. Sfântul Isaachie a trecut la Domnul în data de 30 mai 406, fost înmormântat în biserica Sfântului Ștefan de lângă mănăstirea construită de el. Moaștele lui Isaac au fost mutate în Biserica Tuturor Sfinților.
Rugăciunea zilei
Rugăciunea de marți făcătoare de minuni
„Doamne, Dumnezeul meu, osândit stau înaintea feţei Tale celei sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie: O, izvor dulce şi noianul indurării, deschide stavilele cerului şi ploua asupra mea bunătăţile indurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţa tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al pocăinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt că un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Judecătorului veşnic, şi fă-L să se îndure de mine, căci ai multă îndrăzneală la iubirea Lui. Întinde mâna aceea cu care L-ai botezat şi strica cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu.
O, Proorocule, luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc până la sfârşitul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor adormiţi, să-i odihnească în necazurile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin!”
Gândul zilei
“Nu lua în derâdere şi nu-l osândi pe cel ce a căzut în ispită, ci roagă-te mai des ca să nu cazi tu însuţi în ispită” – Sfântul Efrem Sirul.
Știai că?
Lumânarea ca și semnul Sfintei Cruci, lumânarea este un semn distinct al creștinului, reprezintă calea împlinirii noastre și a desăvârșirii. Aprinzând o luânare, credinciosul se roagă lui Dumnezeu, îi mulțumeste pentru marea Lui bunătate și ocrotire și dă expresie credinței lui în Dumnezeu. De fiecare dată, când credinciosul se întâlnește cu Dumnezeu, fie la rugăciune, fie la diferite ocazii: botez, cununie, înmormantare, el aprinde lumânari. De aceea, însoțim rugăciunile noastre pentru cei vii ca și pentru cei morți, de aprinderea lumânărilor în biserică, în casele noastre sau la mormintele celor dragi. Pentru cei care sunt în viată, lumânarea este o mărturisire a faptului că omul, a ales calea luminii, nu pe cea întunericului, a ales faptele care se săvârșesc la lumină nu la întuneric. Pentru că Dumnezeu este Lumina, mergem la Dumnezeu cu lumină si El ne va răsplati nouă. Iar pentru cei care sunt decedați, lumânarea este călauza sufletului pe calea veșniciei, risipind întunericul morții și apropiindu-se de Hristos, Care a spus: „Eu sunt Lumina lumii: cel ce Îmi urmeaza Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” ( Ioan 8, 12). Fiecare biserică ortodoxă are un loc special amenajat pentru aprinderea lumânărilor, tocmai pentru a ne ajuta în satisfacerea nevoilor noastre spirituale și buna desfășurare a cultului nostru ortodox.
Pilda zilei
„Marele Sfînt loan Gură de Aur a zis: „Locul nu ne va mîntui, dacă nu împlinim cu scumpătate voia lui Dumnezeu.” Există o istorie a unui monah care vieţuia odată într-o mînăstire în care cinci fraţi îl iubeau iar unul îi grăia împotrivă. Din cauza acestui singur frate care îi făcea supărare, monahul a plecat la altă mînăstire. Dar şi aici, erau opt fraţi care îl iubeau, dar doi care îi grăiau împotrivă. Şi atunci el a fugit într-o a treia. Dar aici, dacă şapte îl iubeau, se aflau cinci care nu-l aveau la inimă. Pornindu-se el acum spre a patra mînăstire, a cugetat pe cînd mergea pe cale: „Pînă cînd voi tot fugi din mînăstire în mînăstire? Pacea nu o voi afla nicăieri în lume. Mai bine mi-ar fi mie să cîştig sfînta răbdare.”
El a luat atunci o bucată de hîrtie şi a scris cu litere mari: „Voi îndura toate pentru dragostea Domnului şi Dumnezeului meu lisus Hristos.” Cînd a intrat în cea de a patra mînăstire, a văzut că acolo doar unul îl iubeşte, pe cînd toţi ceilalţi îi sînt împotrivă. Dar cu răbdare el a îndurat toate jignirile. De cîte ori cineva îl ocăra, el scotea acea bucată de hîrtie şi citea: „Voi îndura toate pentru dragostea Domnului şi Dumnezeului meu lisus Hristos.” Şi aşa, cu răbdare el a îndurat toate insultele în acea a patra mînăstire, pînă cînd toţi fraţii au început să-l iubească, iar el a rămas acolo pînă la moartea lui.”
Sursa: Realitatea Spirituala
