Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Sfinții zilei

Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului, și Miron, Episcopul Cretei.

Sfântul Ierarh Emilian, Episcopul Cizicului a trăit în timpul domniei împăratului Leon Armeanul (813-820) care a luptat împotriva sfintelor icoane. De multe ori s-au făcut presiuni asupra Sfântului Emilian pentru a renunța la cinstirea icoanelor, dar acesta nu a cedat. Pentru aceasta a suferit multe chinuri. Pe toate le-a răbdat cu bucurie având nădejdea că pentru necazurile cele vremelnice va dobândi bunătățile cele veșnice. Sfântul Emilian a trecut la Domnul în exil în anul 815, încununându-se cu cununa mărturisirii. De aceea este numit până astăzi  Mărturisitorul.

Sfântul Miron, Episcopul Cretei s-a născut în satul Avrachi din insula Creta (Marea Mediterană). A fost un om gospodar, lucrător de pământ, de o rară bunătate și blândețe, milostiv și iubitor de Dumnezeu. Odată a prins niște hoți pe aria sa. Tocmai își umpluseră sacii și încercau să-i ridice pe umeri. În loc să-i izgonească sau să le facă vreun alt rău, Miron i-a ajutat să ridice sacii și să plece cu ei, poruncindu-le să nu spună la nimeni nimic. Dumnezeu nu a trecut cu vederea bunătatea sufletească a cuviosului Miron. Pentru aceste daruri alese a fost sfințit preot în vremea împăratului Deciu (249-251). După încetarea prigoanei acestuia s-a învrednicit și de Episcopia Cretei, unde, cu darul și cu ajutorul lui Dumnezeu, a păstorit până la adânci bătrâneți. A trecut la cele veșnice la vârsta de 110 ani.

Rugăciunea zilei

Rugăciunea care îți aduce împăcare sufletească

„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Mântuitor, Protector și Binefăcător al întregii lumi, Te rugăm liniștește sufletele noastre zbuciumate, ca să ne putem ruga cu inima fierbinte! Te rugăm liniștește viețile noastre agitate, ca să ne putem bucura de ele! Te rugăm liniștește mințile noastre pervertite, gândurile noastre bolnave și luminează-ne, înțelepțește-ne, smerește-ne, întărește-ne, dă-ne pace sufletească, răbdare și ne îndeamnă pe toți pe calea mântuirii și a sfintei conlucrări cerești! Dăruiește-ne Doamne liniștea Ta Dumnezeiască, Pacea Ta, ca acoperământ pentru vremuri grele! Doamne Iisuse Hristoase, cu genunchii plecați ne închinăm Ție, Îți mulțumim pentru toate și Te slăvim în inimile noastre: Slăvit să fii în veci, Doamne Dumnezeul nostru! Amin!”

Gândul zilei

„Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete.” – Părintele Cleopa Ilie

Știai că?

Sfântul Antimis este unul dintre cele mai importante obiecte liturgice, este confecționat dintr-o bucată de pânză de in ori de mătase, are formă pătrată, cu laturile de 50-60 de cm. Pânza este pictată cu scene și imagini reprezentative, legate de patimile Domnului. Scena principală a iconografiei antimisului este punerea în mormânt a Domnului; în jur sunt pictate: Crucea răstignirii, cununa de spini, ciocanul și cuiele, sulița, buretele cu oțet și fiere, cocoșul care a cântat de trei ori. La cele patru colțuri sunt pictate totdeauna chipurile celor patru evangheliști cu simbolurile lor, iar pe marginea antimisului se scriu de obicei cuvintele troparului „Iosif cel cu bun chip...“. Într-un colț, cusut ca un buzunărel, se pun moaște de sfinți, ca și la Sfânta Masă. De aceea, antimisul (ἀντιμήνσιον, τό - antiminsion - în loc de masă) poate ține locul Sfintei Mese când se face slujba Liturghiei undeva, în afara bisericii (fără Sfântul Antimis nu se poate săvârși Sfânta Liturghie, chiar acolo unde se află Prestol sfințit și cu Sfinte Moaște).Originea antimisului datează din primele veacuri ale Bisericii, din vremea persecuțiilor. Fiind surprinși de prigonitori în timpul oficierii Sfintei Liturghii, creștinii fugeau să se ascundă, luând Sfintele Daruri, pe care le înfășurau într-o pânză, și-și continuau slujba în alt loc. Întrucât însă în timpul persecuțiilor creștinii săvârșeau cel mai adesea Sfânta Liturghie pe mormintele martirilor, care serveau ca masă sau altar de Jertfă, s-a luat obiceiul de a se pune în acea pânză care învelea Sfintele Daruri părticele din Sfintele moaște de martiri. Prin aceste moaște pânza se sfințea și devenea un fel de altar mobil sau portativ, pe care se putea săvârși Sfânta Liturghie. Chiar după încetarea persecuțiilor, altarele acestea mobile erau folosite de către împărați și ostași pe câmpurile de luptă, ca și de sihastri care se retrăgeau în locuri pustii, unde nu existau biserici cu altare fixe. Folosirea Sfântului Antimis nu a încetat, dar a devenit necesar pentru situații diverse: de exemplu în cazurile când Sfânta Liturghie trebuia să se desfășoare în afara bisericilor construite, sub cerul liber, în corturi sau pe câmp în vreme de război. De asemenea, în caz de incendii sau alte întâmplări grave, când lăcașul bisericii nu mai poate fi folosit, preoții slujitori au datoria de a face sau chiar numai de a termina liturghia, alegând un alt loc corespunzător, respectabil, unde folosind Sfântul Antimis fac sau termină slujba, ca și pe Sfânta Masă. În forma de azi, antimisul este o dedublare a vechiului iliton (εἰλύω - eilio - a înveli), adică a acelei pânze care se așternea peste vechile altare creștine, (fixe sau mobile, făcute din lemn,metal sau piatră), pânză cu care, la nevoie, se înveleau Sfintele Daruri când trebuia să fie transportate într-alt loc. Ilitonul s-a păstrat până azi și servește ca învelitoare pentru Sfântul Antimis, de care se deosebește însă prin faptul că Ilitonul nu conține Sfinte moaște. Antimisele se aflau la început, pe Sfânta Masă în bisericile care nu erau sfințite, sau în paraclise. Cu timpul ele s-au generalizat și au rămas permanent în toate bisericile care aveau altare sfințite și sfinte moaște. Antimisele se sfințesc prin ungerea cu Mir, ori în legătură cu sfințirea bisericii, ori independent de ea. Sfințirea o face numai episcopul. Antimisul stă totdeauna pe Sfânta Masă, împăturit și învelit în Hiton, iar deasupra lui se așează Sfânta Evanghelie. În timpul Liturghiei catehumenilor, antimisul se desface și se deschide pe Sfânta Masă și pe el se așează discul și potirul cu cinstitele Daruri, ce urmează a fi sfințite. După sfințirea darurilor și împărtășirea cu ele. Sfântul Antimis se împăturește la loc pe Sfânta Masă, și deasupra lui se așează Sfânta Evanghelie. Antimisul simbolizează mormântul Mântuitoruli, precum și giulgiul în care a fost înfășurat trupul Domnului la punerea Lui în mormânt, iar ilitonul în care el stă învelit de obicei, reprezintă fie tot giulgiul, fie numai mahrama sau sudariul cu care a fost înfășurat atunci capul Mântuitorului. Cele mai vechi antimise de pânză păstrate până azi provin din sec. al XII-lea (un antimis rusesc de la 1148), iar la noi din veacul al XVII-lea. -  (Liturgica generală, București, ed. a II-a. 1993, p. 503 ș.u.).

Pilda zilei

Despre dreapta socotință pentru mântuirea sufletului

Sfântul Antonie fiind cu ucenicii, îi întrebă:
- Ce este mai important pentru mântuire?
Ucenicii îi răspund:
- Rugăciunea.
- Nu, răspunde Sfântul Antonie.
Apoi ucenicii continuă să înșire faptele pe care le considerau mai importante: Postul, privegherea, smerenia, îngrijirea săracilor și a bolnavilor, primirea de străini, milostenia, dragostea față de om, la care ei au primit răspunsul:
Nu este adevărat!
Apoi Sfântul Antonie le-a spus:
- Cel mai important lucru este dreapta socotință (discernământul). Toate faptele de mai sus trebuie făcute, dar cu dreaptă socotință.
Zis-a iarăși: sunt unii care și-au topit trupurile lor cu nevoința și pentru că nu au avut ei dreaptă socotință, departe de Dumnezeu s-au făcut.

De foarte multe ori săvârșim anumite nevoințe dar pentru că sunt fără dreaptă socoteală, pot fi atinse de mândrie, de iubire de sine, de slava deșartă, de habotnicie, de dispreț față de cei ce nu pot face ceea ce noi facem și așa mai departe.

Ajută-ne Doamne să dobândim dreapta socotință și simplitatea minții și a faptelor noastre, ca nimic din ceea ce facem sau vom face să nu ne ridice cu mintea peste semenii noștri în vreun fel sau altul! Întotdeauna când reușim să facem ceva, să credem cu tărie că am făcut ceea ce eram datori să facem. Să nu așteptăm cumva vreo răsplată de la semenii noștri și nici măcar de la Dumnezeu pentru vreun lucru împlinit, ci să fie doar faptele firești ale ființei nostre unite cu Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu. Amin!

Sursa: Realitatea Spirituala