Sfinții zilei
Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului, și Miron, Episcopul Cretei.
Sfântul Ierarh Emilian, Episcopul Cizicului a trăit în timpul domniei împăratului Leon Armeanul (813-820) care a luptat împotriva sfintelor icoane. De multe ori s-au făcut presiuni asupra Sfântului Emilian pentru a renunța la cinstirea icoanelor, dar acesta nu a cedat. Pentru aceasta a suferit multe chinuri. Pe toate le-a răbdat cu bucurie având nădejdea că pentru necazurile cele vremelnice va dobândi bunătățile cele veșnice. Sfântul Emilian a trecut la Domnul în exil în anul 815, încununându-se cu cununa mărturisirii. De aceea este numit până astăzi Mărturisitorul.
Sfântul Miron, Episcopul Cretei s-a născut în satul Avrachi din insula Creta (Marea Mediterană). A fost un om gospodar, lucrător de pământ, de o rară bunătate și blândețe, milostiv și iubitor de Dumnezeu. Odată a prins niște hoți pe aria sa. Tocmai își umpluseră sacii și încercau să-i ridice pe umeri. În loc să-i izgonească sau să le facă vreun alt rău, Miron i-a ajutat să ridice sacii și să plece cu ei, poruncindu-le să nu spună la nimeni nimic. Dumnezeu nu a trecut cu vederea bunătatea sufletească a cuviosului Miron. Pentru aceste daruri alese a fost sfințit preot în vremea împăratului Deciu (249-251). După încetarea prigoanei acestuia s-a învrednicit și de Episcopia Cretei, unde, cu darul și cu ajutorul lui Dumnezeu, a păstorit până la adânci bătrâneți. A trecut la cele veșnice la vârsta de 110 ani.
Rugăciunea zilei
Rugăciunea care îți aduce împăcare sufletească
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Mântuitor, Protector şi Binefăcător al întregii lumi, Te rugăm linişteşte sufletele noastre zbuciumate, ca să ne putem ruga cu inima fierbinte! Te rugăm linişteşte vieţile noastre agitate, ca să ne putem bucura de ele! Te rugăm linişteşte minţile noastre pervertite, gândurile noastre bolnave şi luminează-ne, înţelepţeşte-ne, smereşte-ne, întăreşte-ne, dă-ne pace sufletească, răbdare şi ne îndeamnă pe toţi pe calea mântuirii şi a sfintei conlucrări cereşti! Dăruieşte-ne Doamne liniştea Ta Dumnezeiască, Pacea Ta, ca acoperământ pentru vremuri grele! Doamne Iisuse Hristoase, cu genunchii plecaţi ne închinăm Ţie, Îţi mulţumim pentru toate şi Te slăvim în inimile noastre: Slăvit să fii în veci, Doamne Dumnezeul nostru! Amin!”
Gândul zilei
„Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete.” – Părintele Cleopa Ilie
Știai că?
Sfântul Antimis este unul dintre cele mai importante obiecte liturgice, este confecţionat dintr-o bucată de pânză de in ori de mătase, are formă pătrată, cu laturile de 50-60 de cm. Pânza este pictată cu scene şi imagini reprezentative, legate de patimile Domnului. Scena principală a iconografiei antimisului este punerea în mormânt a Domnului; în jur sunt pictate: Crucea răstignirii, cununa de spini, ciocanul şi cuiele, suliţa, buretele cu oţet şi fiere, cocoşul care a cântat de trei ori. La cele patru colţuri sunt pictate totdeauna chipurile celor patru evanghelişti cu simbolurile lor, iar pe marginea antimisului se scriu de obicei cuvintele troparului „Iosif cel cu bun chip…“. Într-un colţ, cusut ca un buzunărel, se pun moaşte de sfinţi, ca şi la Sfânta Masă. De aceea, antimisul (ἀντιμήνσιον, τό – antiminsion – în loc de masă) poate ţine locul Sfintei Mese când se face slujba Liturghiei undeva, în afara bisericii (fără Sfântul Antimis nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie, chiar acolo unde se află Prestol sfinţit şi cu Sfinte Moaşte).Originea antimisului datează din primele veacuri ale Bisericii, din vremea persecuţiilor. Fiind surprinşi de prigonitori în timpul oficierii Sfintei Liturghii, creştinii fugeau să se ascundă, luând Sfintele Daruri, pe care le înfăşurau într-o pânză, şi-şi continuau slujba în alt loc. Întrucât însă în timpul persecuţiilor creştinii săvârşeau cel mai adesea Sfânta Liturghie pe mormintele martirilor, care serveau ca masă sau altar de Jertfă, s-a luat obiceiul de a se pune în acea pânză care învelea Sfintele Daruri părticele din Sfintele moaşte de martiri. Prin aceste moaşte pânza se sfinţea şi devenea un fel de altar mobil sau portativ, pe care se putea săvârşi Sfânta Liturghie. Chiar după încetarea persecuţiilor, altarele acestea mobile erau folosite de către împăraţi şi ostaşi pe câmpurile de luptă, ca şi de sihastri care se retrăgeau în locuri pustii, unde nu existau biserici cu altare fixe. Folosirea Sfântului Antimis nu a încetat, dar a devenit necesar pentru situaţii diverse: de exemplu în cazurile când Sfânta Liturghie trebuia să se desfăşoare în afara bisericilor construite, sub cerul liber, în corturi sau pe câmp în vreme de război. De asemenea, în caz de incendii sau alte întâmplări grave, când lăcaşul bisericii nu mai poate fi folosit, preoţii slujitori au datoria de a face sau chiar numai de a termina liturghia, alegând un alt loc corespunzător, respectabil, unde folosind Sfântul Antimis fac sau termină slujba, ca şi pe Sfânta Masă. În forma de azi, antimisul este o dedublare a vechiului iliton (εἰλύω – eilio – a înveli), adică a acelei pânze care se aşternea peste vechile altare creştine, (fixe sau mobile, făcute din lemn,metal sau piatră), pânză cu care, la nevoie, se înveleau Sfintele Daruri când trebuia să fie transportate într-alt loc. Ilitonul s-a păstrat până azi şi serveşte ca învelitoare pentru Sfântul Antimis, de care se deosebeşte însă prin faptul că Ilitonul nu conţine Sfinte moaşte. Antimisele se aflau la început, pe Sfânta Masă în bisericile care nu erau sfinţite, sau în paraclise. Cu timpul ele s-au generalizat şi au rămas permanent în toate bisericile care aveau altare sfinţite şi sfinte moaşte. Antimisele se sfinţesc prin ungerea cu Mir, ori în legătură cu sfinţirea bisericii, ori independent de ea. Sfinţirea o face numai episcopul. Antimisul stă totdeauna pe Sfânta Masă, împăturit şi învelit în Hiton, iar deasupra lui se aşează Sfânta Evanghelie. În timpul Liturghiei catehumenilor, antimisul se desface şi se deschide pe Sfânta Masă şi pe el se aşează discul şi potirul cu cinstitele Daruri, ce urmează a fi sfinţite. După sfinţirea darurilor şi împărtăşirea cu ele. Sfântul Antimis se împătureşte la loc pe Sfânta Masă, şi deasupra lui se aşează Sfânta Evanghelie. Antimisul simbolizează mormântul Mântuitoruli, precum şi giulgiul în care a fost înfăşurat trupul Domnului la punerea Lui în mormânt, iar ilitonul în care el stă învelit de obicei, reprezintă fie tot giulgiul, fie numai mahrama sau sudariul cu care a fost înfăşurat atunci capul Mântuitorului. Cele mai vechi antimise de pânză păstrate până azi provin din sec. al XII-lea (un antimis rusesc de la 1148), iar la noi din veacul al XVII-lea. – (Liturgica generală, Bucureşti, ed. a II-a. 1993, p. 503 ş.u.).
Pilda zilei
Despre dreapta socotință pentru mântuirea sufletului
Sfântul Antonie fiind cu ucenicii, îi întrebă:
– Ce este mai important pentru mântuire?
Ucenicii îi răspund:
– Rugăciunea.
– Nu, răspunde Sfântul Antonie.
Apoi ucenicii continuă să înşire faptele pe care le considerau mai importante: Postul, privegherea, smerenia, îngrijirea săracilor şi a bolnavilor, primirea de străini, milostenia, dragostea faţă de om, la care ei au primit răspunsul:
Nu este adevărat!
Apoi Sfântul Antonie le-a spus:
– Cel mai important lucru este dreapta socotinţă (discernământul). Toate faptele de mai sus trebuie făcute, dar cu dreaptă socotinţă.
Zis-a iarăşi: sunt unii care şi-au topit trupurile lor cu nevoinţa şi pentru că nu au avut ei dreaptă socotinţă, departe de Dumnezeu s-au făcut.
De foarte multe ori săvârșim anumite nevoințe dar pentru că sunt fără dreaptă socoteală, pot fi atinse de mândrie, de iubire de sine, de slava deșartă, de habotnicie, de dispreț față de cei ce nu pot face ceea ce noi facem și așa mai departe.
Ajută-ne Doamne să dobândim dreapta socotință și simplitatea minții și a faptelor noastre, ca nimic din ceea ce facem sau vom face să nu ne ridice cu mintea peste semenii noștri în vreun fel sau altul! Întotdeauna când reușim să facem ceva, să credem cu tărie că am făcut ceea ce eram datori să facem. Să nu așteptăm cumva vreo răsplată de la semenii noștri și nici măcar de la Dumnezeu pentru vreun lucru împlinit, ci să fie doar faptele firești ale ființei nostre unite cu Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu. Amin!
Sursa: Realitatea Spirituala
