Sfinții zilei
† Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș; † Mitropolitul Banatului; † Sfântul Mare Mucenic Nichita; † Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei.
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, s-a născut pe la anul 1568, în orașul Raguza din Dalmația, pe malul Mării Adriatice, într-o familie creștină de valahi, având numele de botez Iacob. Rămas orfan de tată, mama sa la vârsta de 12 ani la trimis să învețe carte la Orhida. La vârsta de 15 ani, se călugărește la Mănăstirea Maicii Domnului din Orhida. Merge la Muntele Atos, după 5 ani de călugărie, și intră în obștea mănăstirii Pantocrator, unde după mari osteneli duhovnicești, îmbracă schima marelui și îngerescului chip sub numele de Iosif. Aici s-a nevoit mulți ani alături de alți monahi, unde a deprins meșteșugul luptei duhovnicești, înfrânarea, postul, ascultarea și smerenia. Devine sihastru în pădurile din împrejurimi, unde ajunge la măsura desăvârșirii, primind de la Dumnezeu darul rugăciunii neadormite, ce lucrează cu mintea și inima și avea darul facerii de minuni, vindecând boli, în special pe cei ologi. Având darul Duhului Sfânt, părinții mănăstirii l-au chemat în obște, făcându-l preot și duhovnicul al călugărilor, fiind iscusit povățuitor de suflete, ajunsese veste până la patriarhul Constantinopolului. A fost rânduit egumen la Mănăstirea Sfântul Ștefan din Adrianopol, ce a condus-o cu înțelepciune șase ani. Devine egumenul Mănăstirii Cutlumuș din Athos, renumită ctitorie a domnilor Țării Românești, unde formează mulți fii duhovnicești,se retrage în liniște în preajma Mănăstirii Vatoped. Cuviosul Iosif, la vârsta de 80 de ani, în anul 1650 este hirotonit arhiereu și devine mitropolitul Timișoarei, fiind un bun apărător al Ortodoxiei, vreme de trei ani. A făcut minuni spre lauda lui Dumnezeu și alina suferințele credincioșilor, punând mâinile pe capul lor și rugându-se pentru ei. A stins cu rugăciune focul ce cuprindea partea de apus a Timișoarei, rugându-se și având Sfintele Taine în mâinile sale, Dumnezeu a trimis ploaie și a stins focul. În anul 1653, Cuviosul Iosif s-a retras la Mănăstirea Partoș, aici a mai trăit trei ani și în toamna anului 1656. la vârsta de 85 de ani, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1956 şi se face pomenirea lui la 15 septembrie. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin
Sfântul Mare Mucenic Nichita numit și „Gotul” sau „Romanul” s-a născut și a crescut în Dacia, la nordul Dunării, care pe atunci, în veacul al IV-lea o stăpânea goții. Sfântul Nichita era urmașul unor creștini din Imperiul roman luați robi de către goți El a fost botezat de Fericitul Teofil, episcopul Goției, care a participat la întâiul Sinod din Niceea, în anul 325, întărind dogmele sfintei credințe ortodoxe. În vremea aceea, poporul goților era condus de doi regi. Atanaric, regele care domnea asupra celor din răsărit în Goția( Dacia), era un rege păgân și barbar, având o ură asupra creștinilor, și Fritigem, regele care stăpânea asupra celor din apus , fiind creștin. Sfântul Nichita trăia sub stăpânirea regelui Atanaric, care în anul 370 a pornit prigoană împotriva creștinilor, poruncind oamenilor să se închine la idoli și ardeau bisericile creștinilor și îi urmăreau dacă se adunau la rugăciune, ca să-i prindă și să-i silească la credința păgână. Sfântul Nichita, îi ajuta pe creștini, pe care îi ascundea, hrănea și îmbărbăta pe toți. Dar nici el nu a scăpat de furia sângerosului rege, aflând de faptele sfântului a poruncit să fie pus în chinuri și nevrând să se lepede de Hristos, a fost ars de viu. Trupul său a fost luat și dus în Cilicia, fiind înmormântat cu cinste în cetatea Mopsuestia. Pomenirea lui se săvârșește în fiecare an pe 15 septembrie. Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Rugăciunea zilei
Rugăciune către Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş
„Cu umilinţă şi evlavie ne plecăm astăzi genunchii înaintea slavei Marelui Dumnezeu, Cel ce te-a mărit pe tine, Preasfinte Părintele nostru Iosif, şi prinos de cinstire şi de mulţumită îi aducem, pentru că ni te-a dăruit fierbinte rugător şi puternic ocrotitor în ceruri. Că tu, ca un izbăvitor ai fost trimis, de sus, dreptmăritorilor creştini din părţile Banatului, la vreme de strâmtorare; şi, ca un bun păstor şi părinte, cu dragoste şi cu înţelepciune, i-ai păstorit pe dânşii, chip de smerenie, de înfrânare şi de curăţie făcându-te tuturor, cu nevoinţele tale pustniceşti, cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea. Pentru aceasta, încă mai înainte de mutarea ta la veşnicele lăcaşuri, te-ai învrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor; cununa biruinţei s-a împletit ţie în ceruri, şi la cetele sfinţilor şi ale drepţilor, celor ce, de la începutul veacului, au bineplăcut lui Dumnezeu, te-ai adăugat; iar nouă, pe pământ, ai binevoit a ne lăsa cinstitele tale moaşte, ca pe un izvor de daruri şi tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credinţă. Drept aceea, şi noi acum, cu bucurie şi cu dragoste, te lăudăm pe tine, Sfinte Ierarhe, şi cinstire de obşte făcându-ţi, cu evlavie sărutăm sfintele tale moaşte şi cu smerenie ne rugăm ţie: ocroteşte Biserica ta, ţara aceasta şi pe toţi cei ce au credinţă şi cu dragoste cheamă într-ajutor numele tău cel sfânt. Şi, ca unul ce stai înaintea feţei Ziditorului tuturor, îndrăznire având către Dânsul, ajută-ne cu mijlocirile tale şi roagă-L, Părinte Sfinte, milostiv să fie nouă, iertare de păcate să ne dăruiască şi de toată reaua întâmplare să ne izbăvească; credinţa cea dreaptă să o întărească; întăririle eresurilor să le strice, cu puterea Preasfântului Său Duh; dragostea să o înmulţească; ura să o stingă; războaiele să le înlăture şi pacea a toată lumea desăvârşit să o întemeieze. Şi aşa, virtuţilor tale urmând, Sfinte Iosif, neîncetat să sporim în credinţă, în dragostea către Dumnezeu şi către aproapele şi în toată fapta cea bună, ca să ajungem toţi la limanul cel mult dorit al mântuirii. Şi, lăudând, până la sfârşitul veacului, pururea cinstita pomenirea ta, cu inimi curate să cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, Cel mare şi minunat întru sfinţi, în vecii vecilor. Amin.”
Gândul zilei
„Doamne, sădește în mine rădăcina bunătăților și frica Ta în inima mea ”. – Sfântul Ioan Gură de Aur
Știai că?
Epitrahilul sau patrafir este cel mai important veșmânt liturgic ce este purtat de preot și episcop în timpul slujbelor, are formă de eșarfă, ale cărei extremități atărnă în jos pe piept până aproape de pământ. În ritualul ortodox, preotul nu poate oficia serviciul divin fără folosirea epitrahilului. Epitrahilul are și o puternică simbolistică, el arătând semnul preoției depline care se dă celui hirotonit, moment din care acesta poate săvârși șase din cele șapte Sfinte Taine Este cel mai utilizat veșmânt de către preoți, slujbele săvârșite în afara biserici, în care preoții îmbracă numai epitrahilul. Când îmbracă epitrahilul, atât preotul cât si episcopul, întâi îl binecuvântează, sărută partea de sus și rostește două versete din Psalmi.
Pilda zilei
Unde te uiţi?
Bunicul unei fetiţe avea un obicei prost; seara se ducea pe câmp şi fura tot ceea ce găsea, punea în căruţă şi venea acasă.
O dată a luat-o şi pe nepoata sa pentru a ţine calul. Pe câmp, bunicul luă ce găsi, apoi veni către căruţă uitându-se în dreapta şi în stânga să nu îl vadă cineva, dar nepoata sa, din căruţă, îl întrebă:
– În sus te-ai uitat? Atunci bunicul s-a gândit îndelung la cuvintele nepoatei sale şi, de atunci, nu a mai furat niciodată.
Uităm să privim în sus de nenumărate ori în viața noastră, făcând orbește fel de fel de răutăți. Căutăm să nu fim descoperiți de oameni – în fața cărora ne rușinăm – dar de Dumnezeu, Cel ce vede toate, nicidecum. Câte măsuri de precauție ne luăm pentru a nu ne rușina pe lumea aceasta de tot ceea ce facem și cum omitem să privim în sus; și să ne întrebăm de fiecare dată: „Doamne, Ție îți place ceea ce fac eu acum, binecuvântezi Tu faptele mele?
