Sfinții zilei

(†) Înălțarea Sfintei Cruci (Post) 

Înălțarea Sfintei Cruci  sau Ziua Crucii este sărbătorită pe 14 septembrie, în calendarul creștin ortodox este cinstită cu post aspru și rugăciune, deoarece ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului. Crucea fiind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.  Este a doua mare sărbătoare a lunii septembrie, după Nașterea Maicii Domnului. În această zi sărbătorim două evenimente din istoria Sfintei Cruci:

– Aflarea Crucii pe care a fost răstignit  Mântuitorul și înălțarea ei în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie 335.       

– Aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, din vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.                              

 Sfânta Cruce a fost aflată la porunca Sfintei împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Datorită acesteia s-au găsit pe Golgota trei cruci și pentru a se afla care a fost crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, și care sunt cele ale tâlharilor răstigniți odată cu El, patriarhul Macarie, le-a pus sa atingă pe rând crucile de o femeie moartă. Femeia a înviat când a fost atinsă de cea de- a treia cruce, pe care a fost răstignit Mântuitorul. După această minune, Patriarhul a poruncit înălțarea Sfintei Cruci pe un loc înalt de unde să o poată vedea tot poporul. Când Împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el crucea Domnului în Persia. Sfânta Cruce a stat paisprezece ani, până când Hosroe a fost învins de împăratul Heraclie, care a dus Sfânta Cruce în Ierusalim.

Rugăciunea zilei

Rugăciunea Sfintei Cruci

„Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii Lui, și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară demonii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând: Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoare  Crucea Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, și a călcat puterea diavolului, și te-a dăruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașul. O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții, în veci. Amin.”

Gândul zilei

„Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu”  (Isaia 58, 6-8)

Știai că?

Antifonul este alcătuit din unul sau mai multe versuri, versete din psalmi sau propoziții din Sfânta Scriptură, ce alternează cu versuri ce conțin ideea principală a acestui psalm. Numele provine din practica tradițională a cântărilor, interpretată de două coruri care își răspund unul altuia antifonic. În practica ortodoxă, un cor sau grup de cântători, pot cânta singuri întreaga secvență, dar unde sunt două coruri, alternează aceste imnuri. Primele trei imnuri ale Sfintei Liturghii sunt cunoscute sub numele de antifoane..

Pilda zilei

Puterea Sfintei Cruci

Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr:
– Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri!
Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânărului. Văzându-l mirat, i-a spus:
– Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseamnă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm. Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.
Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea – o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătură îţi va lumina întreaga viaţă.

“Crucea, izvor de tămăduire, uşa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu” (Acatistul Sfintei Cruci)

Tradiții și superstiții de Înălțarea Sfintei Crucii

* Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui, și este considerată data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei.

* De ziua Sfintei Cruci se culeg și ultimele ierburi de leac. Micşunelele și mătrăguna se duc la biserică pentru a fi atinse de cruce și sfințite, împreună cu buchete din flori și busuioc. După ce sunt sfințite, plantele se pun în casă, la icoane și pot să fie folosite pentru vindecarea bolilor.

* Florile de busuioc sfintit in aceasta zi de sărbătoare se spune ca ar alina durerile, dar mai ales migrenele puternice, sau durerile de dinți.

* Bolnavii se afumă de friguri cu ajutorul crenguțelor de busuioc aprins. Busuiocul se mai pune și în vase cu apă pentru păsări, în perioadele în care sunt epidemii, pentru a fi ocrotite de boala.

*Ziua Crucii, la sate încă se crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită „piatra nestemată”, care ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.
*În ziua aceasta nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune şi peşte. Creștinii ar trebui să ţină post negru pentru vindecarea sufletului şi a trupului.

* Oamenii cred că dacă va ploua și va tuna în această zi sfântă, toamna va fi una lungă. Totodată, dacă ciorile se adună pe gard, o să cadă bruma.

 Bolnavii se afuma de friguri cu ajutorul crengutelor de busuioc aprins. Busuiocul se mai pune si in vase cu apa pentru pasari, in perioadele in care sunt epidemii, pentru a fi ocrotite de boala.

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău