Sfinții zilei
Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci; Sfântul și Dreptul Evdochim; Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea (Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului).
Scoaterea Sfintei Cruci este o mare sărbătoare pentru biserica ortodoxă, fiind urmată de postul Sfintei Marii ce are o puternică însemnătate pentru credincioși. Aceasta consta în procesiuni care se făceau în Constantinopol, cu părticele din lemnului Sfintei Cruci, pe toată durata postului Sfintei Marii pentru a-i proteja pe locuitori de boli și epidemii. Aceste procesiuni au loc și în prezent începând cu data de 1 august, având același scop.
Aceasta era legată de apariţia pe cer a Sfintei Cruci, înainte de lupta de la podul Milvius a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, dar şi de descoperirea lemnului Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Elena. Această sărbătoare este legată și de eliberarea grecilor de sub sarazini, care a avut loc în timpul împăratului Manuel Comnenul, fapt care s-a realizat cu ajutorul Sfintei Cruci. În unele biserici rusești se obișnuiește ca în aceasta zi sa se săvârșească sfințirea Apei Mici. Sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci coincide cu Postul Adormirii Maicii Domnului și începe de regula 1 august. La această dată, în cetatea Constantinopol era scos în procesiune lemnul Sfintei Cruci, din Palatul Imperial, până la Catedrala Sfânta Sofia. Participau o mulțime de preoți și diaconi, care o tămâiau pe toată durata procesiunii. Vreme de doua săptămâni, până pe 15 august, din Biserica Sfânta Sofia se făceau zilnic procesiuni, în diferite zone ale cetății. Fiecare procesiune se oprea la câte o fântână, care avea baptisteriu (loc pentru botezul persoanelor mature), pentru a savarți sfințirea apei. La întoarcere, Sfânta Cruce era așezată iarăși pe Sfânta Masa. Precesiunile se făceau în toate cartierele orașului, pentru a-i proteja pe locuitorii capitalei de epidemiile ce se puteau răspândi ușor în timpul căldurilor din luna august. În vechiul Ceaslov grec scrie: „Datorită mulțimii slăbiciunilor și bolilor molipsitoare din popor, în august, potrivit unui obicei străvechi, se face procesiune cu Lemnul Sfintei Cruci din Constantinopol, pe străzi, spre sfințirea locurilor și alungarea bolilor. În ajun, pe 31 iulie, Lemnul Crucii se scoate din trezoreria imperiala și se duce pe sfânta masă a marii biserici, Sfânta Sofia. De la această dată și până la Adormirea Maicii Domnului, este purtata prin oraș, după săvârșirea Litiei, spre a fi venerata de popor.” Ziua de 1 august constituie un prim pas în cinstirea Mântuitorului în luna august, fiind urmată de Schimbarea la Față a Domnului(6 august) și de venerarea Sfintei Marahme a Domnului (16 august). Cele trei sărbători erau considerate în legătură. Sfânta Cruce rezumă în ea însăși întreaga operă mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu Întrupat. Crucea înseamnă renunțare, înfrânare, despătimire, eliberare și înălțare la Dumnezeu, iar în asumarea Crucii ni S-a făcut model Mântuitorul Iisus Hristos.
Sfintei Cruci, de-a lungul anului bisericesc, îi sunt închinate mai multe zile de prăznuire: Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie; Duminica Sfintei Cruci, a treia duminică din Postul Mare; Scoaterea cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, pe 1 august; Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer, în Ierusalim, pe 7 mai. Dionisie din Furna în “Erminia picturii bizantine” nu ne furnizează detalii despre felul în care trebuie să fie pictat icoana la “Scoaterea Sfintei Cruci” prăznuită astăzi. El însă ne vorbește despre înălțarea Sfintei Cruci, serbată pe de 14 septembrie: „O Biserică și într-însa [un] amvon; și sus pe amvon stând Sfântul Macarie, patriarhul Ierusalimului, ținând cinstita Cruce a lui Hristos, și lângă dânsul un diacon ținând o cădelniță; lângă amvon sfânta Elena Împărăteasa și cu dânsa mulți boieri și mulțime de popor, uitându-se în sus la cinstita cruce, și avându-și toți mâinile înălțate spre amvon“.
Sfântul Evdochim a trăit pe vremea împăratului iconoclast Teofil (829-842) şi era din Capadocia, tatăl său fiind senator al cetăţii. Având deci o stare deosebită, fericitul Evdochim a fost dat la învăţătură, gustând bucuria de a cunoaşte adevărul. Aflând de religia creştină, se străduia permanent, ziua şi noaptea, în citirea dumnezeieştilor Scripturi, veselindu-se cu aceasta mai mult decât cunoscuţii săi care trăiau în ospeţe şi petreceri. Zadarnic se sfătuiau prietenii şi cunoscuţii să-l ia cu ei la jocuri, cântece şi desfătări lumeşti, fiindcă el rămânea statornic felului său de trai, de viaţă curată, de rugăciune şi de binefaceri. Pentru faptele sale bune şi pentru înţelepciunea lui, s-a învrednicit de multă cinstire din partea împăratului Teofil, care l-a făcut conducător al oştilor din Capadocia. A trăit puţini ani, mutându-se la Domnul la o vârstă tânără, însă până la sfârşitul vieţii sale, fericitul a fost cu adevărat cumpănă şi canon, păzind dreptatea, ajutând pe văduve şi pe săraci, făcând multă milostenie în toate zilele. Trupul Sfântului Evdochim a fost îngropat cu cinste în Capadocia, dar fiind proslăvit de Dumnezeu cu multe minuni, moaştele sale au fost mutate la Constantinopol.
Sfântul și Dreptul Iosif a fost un om bogat din Arimateea, din vechea cetate Rama, locul nașterii Prorocului Samuel, oraș al seminției lui Veniamin, amintit de Evanghelistul Matei. Locuia în Ierusalim datorită funcției înalte ce o deținea în Sinedriu. Despre Sfântul Iosif există atât mărturii biblice, cât și din tradiția ortodoxă. El este amintit pentru prima dată în Sfânta Scriptură în contextul Patimilor Mântuitorului. Om plăcut Lui Dumnezeu este Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea, care era ucenic al Domnului Hristos și L-a cinstit când alții Îl necinsteau, când alții L-au condamnat la moarte, L-au biciuit, L-au scuipat, L-au defăimat și L-au răstignit pe Cruce. Când Domnul Hristos a murit, Sfântul Iosif și-a arătat cinstirea, cerându-i lui Pilat să-l lase să înmormânteze cu cinste, trupul Domnului. Nu numai că L-a înmormântat cu cinste, dar chiar I-a oferit propilu său mormânt Mântuitorului. De asemenea, el este pomenit și în Duminica Femeilor Mironosițe – a doua duminică după Sfintele Paști. Dar Biserica noastră nu îl pomenește pe Sfântul Iosif doar în aceste 2 zile, ci la fiecare Sfântă Liturghie, când preotul, punând pe Sfânta Masă Cinstitele Daruri, spune cuvintele „Iosif cel cu bun chip, de pe Lemn luând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme în mormânt nou îngropându-L, L-a pus”.
Rugăciunea zilei
Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii scoaterii Sfintei Cruci (fragment)
„Troparul Sfintei Cruci, glasul 1: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Cântare de biruinţă…
Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.
Sfânta Cruce, cea dumnezeiască, mergătoare înainte, revarsă razele darurilor, luminează pe toţi cei ce se închină ei şi cu bună credinţă, cântă pe Hristos Cel Răstignit.”
Gândul zilei
„Așa mi-e de drag Sfântul Iosif din Arimateea, care L-a cinstit pe Domnul Hristos într-o vreme când mulți ÎI necinsteau. L-au condamnat, L-au răstignit, și el a fost dintre cinstitorii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Apostolii s-au retras și el a avut îndrăzneală, spune Sfântul Evanghelist Marcu, s-a dus la Pilat și a cerut trupul Domnului Hristos, să-l înmormânteze cu cinste. Și l-a înmormântat cu cinste, într-un mormânt pe care I l-a oferit Domnului Hristos chiar Iosif din Arimateea, un mormânt nou în care nu a mai fost nimeni.”- Părintele Teofil Pârâian
Știai că?
Lăsatul secului reprezintă ultima zi înaintea oricărui post în care doar atunci se mai pot consuma alimente de origine animală. Această zi este o perioadă de pregătire pentru postul pe care urmează să urmăm. După cum bine știm, în timpul postului nu se consumă lapte, carne, brânză sau ouă. Postul nu este doar o perioadă de abținere de la anumite alimente, ci de înfrânare a pofetlor și obiceiurilor trupești, ce trebuie însoțită de rugăciune și smerenie. Astfel, îndemnurile preoților ne îndrumă către un post în principal al sufletului și mai apoi a trupului.
Pilda zilei
Puterea Sfintei Cruci
Un tânar dornic de aleasă învățătură s-a dus odată la o mânăstire , să-i ceară sfat unui bătrân călugăr.
-Părinte, dați-mi , vă rog o carte din care să pot învăța cel mai bine cum trebuie să fie un creștin ; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice aceste toate lucruri !
Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa și s-a dus să o aducă, însă, după căteva clipe , s-a întors ținând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânărului . Văzându-l mirat, i-a spus:
-Fiule, crucea este cea mai de seamă învățătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseamnă să iubești , fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce știe să-și poarte crucea , poartă cu el în același timp , harul și iubirea Domnului . De aceea , crucea nu este o povară, ci o bucurie ; când te dăruiești celui drag, nu o faci cu tristețe și cu reținere ci cu bucurie și entuziasm . Crucea înseamnă, deci , curaj, răbdare, dar mai ales dragoste.
Doreai o carte pe care să o citești cu ochii și a cărei învățătură să îți lumineze mintea . Iată, în schimb, crucea-o carte pe care o vei citi cu sufletul și a cărei învățătură îți va lumina întreaga viață.
„Crucea , izvor de tămăduire, ușa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu”
Sursa: Realitatea Spirituala
