Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu şi să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Sfinții zilei

Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului

Acest mare arhiereu, Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, a fost izgonit din scaunul său pentru cinstirea sfintelor icoane, în insula Proconez, de către împăratul Leon Armeanul (814-820). Și viețuind el în surghiun vreme de 13 ani, sfântul apărător al dreptei credinţe a murit în pace în anul 828 şi a fost îngropat în Biserica Sfântului Teodor, din acea insulă, biserică zidită de el. Şi au trecut ani mulţi şi au pierit mulţi rău-credincioşi împăraţi: Leon Armeanul, Mihail cel Gângav şi fiul său Teofil. Iar după moartea împăratului Teofil, binecredincioasa Teodora împărăteasa şi fiul ei Mihail au luat sceptrul împărăţiei greceşti şi au lepădat rătăcirea împăraţilor dinainte care luptaseră împotriva sfintelor icoane. În anul 842, după ce a sărbătorit cu multă strălucire biruinţa dreptei credinţe în Duminica Ortodoxiei, Sfânta Teodora împărăteasa şi fiul ei Mihail, primind sfatul Sfântului Metodie, Patriarhul Constantinopolului, au hotărât să aducă în cetatea de scaun moaştele Sfântului Patriarh Nichifor. Drept aceea, Fericitul Metodie a luat cu sine mare sobor de arhierei şi mergând în insula Proconez a ridicat moaştele Sfântului Nichifor, pe care le-a aşezat cu cinste într-o raclă nouă de mare preţ. Astfel, le-a adus la Constantinopol, unde au fost întâmpinate de împărat şi maica sa, precum şi de mulţime multă de popor. Moaştele au fost aşezate spre cinstire în Biserica Sfinţilor Apostoli.

Rugăciunea zilei

Rugăciunea de Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Nichifor pentru protejarea familiei

„Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nichifor, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Ceata patriarhilor, cu laude şi cu cântări, cinsteşte sfinţită pomenirea ta, Sfinte Părinte Nichifor. Că la pristăvirea ta a primit sufletul tău, mărite. Pentru aceasta, Cinstita Biserică, mărindu-te pe tine, laudă pe Hristos Împăra­tul, pe Cel Ce Singur este Iubitor de oameni. Cu Dumnezeiască Putere ne­stricate se păzesc veşmintele de îngropare şi cu Dumnezeiască voinţă oasele tale, Sfinte Ierarhe Nichifor, care nu şi-au des­făcut alcătuirea, risipesc toată gândirea cea rea a duhurilor ce­lor necurate: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri. Amin!”

Gândul zilei

„La cei ce şi-au înălţat mintea la Dumnezeu şi sufletul la poftirea Lui, se transferă şi trupul, se înalţă şi se bucură şi el de comuniunea cu Dumnezeu; devine şi el posesiune şi locaş al lui Dumnezeu.” –  Sfântului Ierarh Grigorie Palama

Știai că?

 Moaștele, adică trupurile sau rămăşiţele trupeşti ale sfinţilor, despre care Biserica ne învaţă că ele conţin aceleaşi daruri dumnezeieşti şi puteri supranaturale care au însufleţit pe sfinţi cât au fost în viaţă, puteri care se păstrează şi după moarte în trupurile lor neputrezite. Creştinii cinstesc sfintele moaşte ca şi pe sfinţi. De asemenea cinstesc relicvele (rămăşiţele sfinte) adică lucrurile, obiectele provenite de la sfinţi şi care le-au aparţinut, au rămas de la ei şi ne amintesc de ei. Aşa sunt de ex. relicvele sfinte de la Mântuitorul (coroana de spini şi giulgiul, aduse de cruciaţi şi păstrate în unele biserici din Apus) ca şi rămăşiţele din lemnul sfânt al Sfintei Cruci, relicve de la Sfânta Fecioară Maria (brâul şi omoforul) care se păstrau în biserica Vlahernelor din Constantinopol, lanţul cu care a fost legat Sfântul Petru (se păstrează în biserica „Sf. Petru în lanţuri“ din Roma) ş.a. Relicvelor li se acordă aceeaşi cinstire ca şi acelora cărora le-au aparţinut, aşa cum de ex. păstrăm cu grijă şi pietate lucruri care ne amintesc de părinţii noştri sau de cei dragi, care au dispărut. Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre minuni făcute prin rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor, aşa cum vedem în Vechiul Testament minunea învierii unui mort care fusese atins de moaştele proorocului Elisei (IV Regi 13,21). Biserica a cinstit din primele timpuri osemintele mucenicilor, adunându-le cu grijă şi zidind altarele bisericilor peste ele, iar mai târziu tradiţia s-a păstrat, dovadă că în altarul fiecărei biserici, când se construieşte, se pun părticele din sfinte moaşte la piciorul Sfintei Mese, precum şi în Sfântul Antimis, care stă pe Sfânta Masă, în altar.

 Pilda zilei

Lumina soarelui, Lumina Lui

Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său:
– Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi alţii răi. De ce nu-s toţi la fel?
– E, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Şi aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, la fel trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii, fiindcă dragostea Domnului este ca şi lumina soarelui. Nu ne luminează şi ne încălzeşte soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă? Nu?
Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat şi lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde în inimă.
Sufletul omului este bucăţica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest cer trebuie să strălucească Soarele iubirii – Dumnezeu. Fiul meu, să te fereşti de păcate, căci acestea se adună şi îţi întunecă viaţa, te fac rău şi egoist. Cel ce-şi păstrează, însă, sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de linişte şi fericire.

“Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii”.