Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Sfinții zilei

Sfântul Mucenic Eutropie, Cleonic și Vasilisc

După sfârșitul mucenicesc al Sfântului și Marelui Mucenic Teodor Tiron, în februarie, anul 304, Eutropiu și Cleonic, doi prieteni ai mucenicului și Vasilisc, nepotul său, au rămas în continuare în temnița din Amasia (Pont). Între timp, în locul guvernatorului Puplie a venit Asclipiodot. Acesta era originar din Frigia (Asia Mică) și un mare persecutor al creștinilor. Aflând de răbdarea și pătimirea Sfântului Teodor Tiron, a poruncit ca cei trei întemnițați să fie aduși la judecată înaintea lui. Asclipiodot a încercat în zadar să îi convingă pe cei trei mucenici să jertfească zeilor. Astfel, pătimirea mucenicilor Eutropiu și Cleonic s-a sfârșit prin răstignirea lor pe cruce. Sfântul Mucenic Vasilisc, nepotul Sfântului Teodor Tiron, a mai stat în temniță până la 22 mai 304, când Agripa, noul guvernator, a poruncit să fie omorât.

Rugăciunea zilei

Rugăciunea Sfinților Mucenici Eutropiu, Cleonic si Vasilisc pentru protejarea familiei și îndepărtarea necazurilor

„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Sfinților Mucenici, cei întocmai la nu­măr cu Preasfânta Treime, arătându-vă că, în credința voastră în Sfânta Treime cugetați cu adevărat același lucru, ați aflat aceeași cunună, Sfinților Mucenici Eutropie, Cleonic și Vasilisc, bunilor protectori ai familiei. Pentru credincioșii care să­vârșesc pomenirea voastră prea­sfântă și care laudă sfințitele voastre lupte Dumnezeiești, ce­reți de la Dumnezeu, măriților mucenici, ca să dăruiască nouă protecție dumnezeiască și ferirea de rele și necazuri, așa să ne ajute Dumnezeu. Amin!”

Gândul zilei

„Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie , în același timp, de post și de priveghere. Postul slăbește patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să urce spre ceruri și-i dăruiește harisme dumnezeiești.” – Sfântul Antim din Chios

Știai că?

Deisis,  în iconografia ortodoxă, icoana numită Deisis îl reprezintă pe Iisus Hristos ca împărat (Christ de majeste), așezat pe tron, ținând Evanghelia închisă și binecuvântând. El e încadrat în dreapta de Sfânta Fecioară, iar în stânga de Sfântul Ioan Botezătorul, amândoi stând în picioare, rugându-se și mijlocind către Mântuitorul pentru oameni; Maica Domnului reprezintă aici Biserica Legii noi, iar Sfântul Ioan Botezătorul, pe cea a Vechiului Testament.

 Icoana Deisis are o evidentă semnificație liturgică, fiind inspirată din ritualul Proscomidiei, în care cele dintâi miride (părticele de pâine) după scoaterea Sfântului Agneț, sunt aduse în cinstea Sfintei Fecioare și a Sfântului Ioan Botezătorul, socotiți ca cei mai buni și devotați mijlocitori ai oamenilor; ei ocupă cele dintâi rânduri în ierarhia cerească, îndată după Mântuitorul și înaintea Sfinților îngeri. Icoana Deisis este așezată pe catapeteasmă în mijlocul șirului de icoane care reprezintă pe cei 12 Apostoli, în registrul median, adică între registrul care cuprinde praznicele împărătești și ultimul de sus, care cuprinde șirul profeților. În bisericile moldovene se zugrăvește pe peretele de apus al naosului, în legătură cu friza ctitorilor; în unele bisericii muntene se află pe peretele de nord (în naos), înconjurată de sfinți militari. În bisericile ruse, icoana Deisis ocupă un loc principal pe catapeteasmă, fiind icoana de centru din rândul de deasupra icoanelor împărătești.

Pilda zilei

Oarba care vede

Într-o țară trăia o femeie care până pe la patruzeci de ani dusese o viață păcătoasă. Cu toate că avea ochi trupești buni, ea nu vedea cu duhul. Era oarbă sufletește și, din pricina aceasta, ducea o viață ticăloasă. Ducând o asemenea viață, s-a îmbolnăvit și și-a pierdut vederea. Atunci s-a petrecut o minune.
A început, în orbirea ei, să vadă bine cu ochiul lăuntric.
Și și-a văzut, astfel, toate păcatele mai dinainte.
Într-o zi, niște vecini o căinau, zicându-i: – „Sărmana de tine!”
Ea însă, le-a răspuns:
-„Nu-s de plâns, dragii mei. Eram de plâns când vedeam. Dumnezeu mi-a trimis această învățătură ca, nemaivăzând cu ochii trupului, să văd cu cei ai sufletului. Acuma văd ce grele păcate am făcut, nu mă plângeți pe mine, ci pe cei cari cu toate că văd, sunt orbi!”
Iată ce învățătură luminoasă poate ține o femeie oarbă.