Sfinții zilei

 Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan; Sfântul Mucenic Pavel și sora sa, Iuliana (Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, pomenirea morților).

Sfântul Gherasim de la Iordan a trăit în secolul al VII-lea. După ce s-a călugărit, s-a retras în pustiul Tebaidei unde a întemeiat un așezământ monahal, prezent și în zilele noastre. Atât de mult s-a împărtășit de viața dumnezeiască, încât și fiarele sălbatice i se supuneau. Din scrierea vieții sale aflam că într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu fioros care răgea cumplit din cauza că îi intrase în labă un spin. Sfântul Gherasim îi scoate spinul și din acel moment leul nu-l mai părăsește pe Cuvios, îl urmează pretutindeni, ca un adevărat ucenic.

In acel timp, la mănăstire, Părinții aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apă de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu sa îl păzească pe catâr. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Însă, într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de catâr și a adormit. Câțiva negustori, trecând cu o caravană de cămile pe acolo și văzând catârul singur, l-au luat și și-au continuat drumul. Cuviosul Gherasim, văzând că lipsește de la mănăstire catârul și crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: „lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii“. Și leul s-a făcut de îndată ascultător și căra zi de zi apa de la Iordan pentru mănăstire. După o vreme, negustorii s-au întors pe același drum. Si pe când treceau Iordanul, s-au întâlnit cu leul care împlinea lucrul catârului. Negustorii, văzând leul, s-au speriat și au fugit. Leul a luat catârul de frâu și s-a întors la Sfântul Gherasim și cu câteva cămile. Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atât pentru că își recuperase catârul, ci mai ales pentru faptul că a cunoscut că leul nu a mâncat catârul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea leul, deși părăsise mănăstirea, venea o dată pe săptămână la Cuviosul Gherasim, plecându-și capul înaintea lui, ca și cum i s-ar fi închinat. După ce Sfântul Gherasim a trecut la cele veșnice, leul s-a dus la mormântul lui, și, răcnind cu putere, a murit. In așezământul monahal de la Ierihon, Sfântul Gherasim a așezat anumite rânduieli în mănăstire, potrivit cărora cinci zile din săptămână, monahii trebuiau sa șadă în chiliile lor și să împletească coșnițe și preșuri din trestie. În tot acest timp, ei nu trebuiau niciodată să aprindă focul și să se hrănească doar cu putină pâine uscată și curmale. Ușa chiliei trebuia să rămână în permanență deschisă, ca oricine ar fi vrut să poată să intre și să ia orice dorește. Sâmbăta și duminica ei trebuiau să se adune în biserica mănăstirii. In aceste zile ei aveau masa de obște cu puține legume și puțin vin spre slava lui Dumnezeu. Fiecare monah aducea la picioarele starețului lucrul lui săvârșit peste săptămână. Fiecare monah avea o singura haină. Sfântul Gherasim însuși se conforma acestor rânduieli, fiind un exemplu pentru toți.

Sâmbăta Sfântului Teodor sau Sâmbăta Sântoaderului se sărbătorește în fiecare an în prima sâmbătă din Postul Paștelui. Anul acesta sâmbăta Sfântului Teodor sau Sâmbăta Colivelor pică pe data de 4 martie, potrivit calendarului ortodox. Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, de la care își are originea această sărbătoare a trăit în vremea împăraților Maximian și Maximin și  a făcut parte din corpul de armată al Tironilor. Acest grup avea în componență 5000 de soldați. El era comandantul regimentului tinerilor recruți, al mărgăriților (al celor puternici) care numărau 893 de soldați, fiind foarte apreciat pentru vrednicia sa.

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este cinstit ca mucenic pentru mărturisirea credinței pe care a făcut-o în fața prigonitorilor dar și pentru „Minunea Colivei” prin care a descoperit lucrurile ascunse apărând în acest fel comunitatea ortodocșilor și după trecerea sa la cele veșnice. 

 Rugăciunea zilei

Rugăciunea Sfântului Cuvios Gherasim de la Iordan

„Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Gherasim; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slava Celui ce ți-a dat ție putere; slava Celui ce te-a încununat pe tine; slava Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.                                      

Amin!”

Gândul zilei

„Ce este postul? Postul nu stă atât în înfrânarea de la mâncare, cât în înfrânarea de la gânduri necurate, să postim de gânduri!” – Părintele Tadei

Știai că?

În Sâmbăta Colivelor, se face colivă din semințe de grâu și din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu  care arată că și omul este o sămânță, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăși va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viața ce va să fie și aducându-se viu și desăvârșit lui Hristos. Căci precum această sămânță se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare și aduce mult rod, tot astfel și omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăși va învia. Același lucru îl spune și Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin „pilda semănăturilor”, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului. Pe lângă colivă, în Sâmbăta Sfântului Teodor se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiți, dar și alte prinoase, lucruri folositoare pentru semenii noștri. De asemenea, în unele locuri, la sate există tradiția ca în această zi, în casele gospodarilor, să se facă o masă de pomenire la care sunt chemați rudele, vecinii, dar și oameni nevoiași.  

Pilda zilei

Pasărea-muscă și vulturul

Pasărea-muscă, cea mai mică dintre toate pasările, voia într-o zi să se ridice către soare. Începu să bată din micile ei aripioare, dar sporul ei era neînsemnat. Văzându-și neputința, fu cuprinsă de întristare. Încercă din nou, dar nu izbuti…
Și cu cât nu putea să se înalțe, cu atât mai tare era cuprinsă de întristare.
Văzându-i neputința, un vultur îi zise:
– „Dacă vrei să ajungi pe piscurile cele înalte, de unde poți vedea toată frumusețea soarelui, urcă-te pe spinarea mea, și eu te voi purta în înălțime.” Pasărea – muscă primi – și așezându-se pe spinarea vulturului, se lăsă în voia lui.
Bătând cu putere din aripile lui mari, vulturul o duse acolo unde cu aripioarele ei slabe nu putea ajunge.
Așa este și cu pasărea sufletului nostru…
Ca să ajungem pe înălțimile de unde putem vedea frumusețile cerului și către care nu ne pot duce slabele noastre aripioare sufletești, avem nevoie de aripile cele mari și puternice ale Duhului Sfânt.

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău