Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu şi să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Sfinții zilei

Cinstirea lanțului Sfântului Apostol Petru; Sfântul Mucenic Danact citețul.   

Cinstirea lanţului Sfântul Apostol Petru, cu care a fost legat Sfântul din porunca împăratului Irod, după cum aflăm în cartea Faptele Apostolilor 12,1-12, ne relatează în capitolul 12 că Sfântul Apostol Petru a fost dus în temniţă de împăratul Irod, legat fiind cu două lanţuri de fier. ”Iar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostaşi, legat cu două lanţuri, iar înaintea uşii paznicii păzeau temniţa. Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini.”  (Faptele Apostolilor 12, 6-7) Lanţul cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru a primit de la sfinţitul său trup putere tămăduitoare, pentru cei ce se apropiau de el cu credinţă. Creştinii l-au luat şi l-au ascuns. A fost păstrat ascuns până în anul 439 când Sfântul Juvenalie, patriarhul Ierusalimului (420-450), l-a dăruit împărătesei Evdochia, soţia lui Teodosie al II-lea (408-458) în semn de recunoştinţă pentru că zidise multe biserici în Sfânta Cetate. Împărăteasa l-a dus în vechea biserică Sfânta Sofia din Constantinopol, în locul căreia, împăratul Justinian (527-565) a zidit în anul 537 măreaţa biserică cu acelaşi nume. O parte din acest lanţ a fost dăruit de împărăteasa Evdochia fiicei sale Eudoxia, soţia împăratului Valentinian al III-lea. Aceasta l-a aşezat în Biserica „Sfântul Petru” din Roma. Acolo se mai află şi un alt lanţ cu care Sfântul Apostol Petru fusese legat în timpul prigonirii lui Nero (54-68). Sărbătorirea închinării lanţului Sfântului Petru este foarte veche. S-a constat a fi chiar de la începutul secolului al II-lea. Astăzi se sărbătoreşte nu numai amintirea minunii prin care Sfântul Apostol Petru a fost scăpat de la moarte de îngerul Domnului, ci şi închinarea lanţului cu care a fost legat în temniţă de Irod şi a lanţului cu care a fost legat în timpul persecuţiei împăratului Nero.  

Sfântul Mucenic Danact citețul a viețuit în secolul al II-lea, în Avlona Iliricului (Albania de astăzi) și era citeț în biserica de acolo. Odată, când au năvălit păgânii în biserică, Sfântul a luat vasele și veșmintele bisericii pentru a le salva și pentru a nu cădea în mâinile profane ale necredincioșilor, și le-a păstrat într-un loc fortificat, la cinci mile de oraș, spre mare. Dar necredincioșii prinzându-l și arestându-l, îl sileau prin orice mijloace să aducă sacrificii zeului Dionis. Însă Sfântul Danact a rezistat în fața presiunilor și a rămas statornic și ferm în credința lui în Hristos. Atunci, au poruncit păgânii să i se taie capul, iar trupul lui a fost aruncate în mare. Așa a primit smeritul citeț Danact cununa muceniciei.

Rugăciunea zilei

 Rugăciunea Amintiri Cinstitului Lanţ al Sfântului Apostol Petru

”Pe piatra Dumnezeieștii tale mărturisiri, sprijinindu-ne, întâistătătorule pe scaun, lauda Apostolilor lui Hristos, cu credinţă cinstim lanţurile tale, cu care preacuratele tale mâini au fost legate. Pusu-te-a pe tine Domnul, Apostole, adevărată mărturie a Întrupării Sale, propovăduind venirea, Crucea, Moartea şi Învierea Lui.

Rugăciunea  Sfântului Petru

De trei ori tăgăduind pe Domnul, ca pe un simplu Om, înaintea ucigătorilor de Dumnezeu, întru nimic nu ai greşit de la teologia ta cea de mai înainte, Sfinte Apostole Petru. Că L-ai propovăduit pe El, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu.

Rupe legăturile păcatului nostru, Apostole, ale celor ce cinstim cu credinţă sfinţitul tău lanţ şi îndurându-te, deschide nouă şi intrările Împărăţiei celei de sus, ca un preamilostiv.Rugăciunea  Sfântului PetruLocaş cu totul Curat al curăţiei, nu pot eu, spurcatul şi necuratul, a-ţi cânta ţie, Ceea ce nu ştii de nuntă. Pentru aceasta mă curăţeşte, cu curăţia Duhului, ca să te măresc pe tine. Amin!”

Gândul zilei

Orice întâmplare, s-o luăm așa: „Doamne, să mi se întâmple una ca asta, se pare că era nevoie; ceva nu mergea bine cu mine. Prin urmare, cauza cea mai adâncă sunt eu însumi. Iartă-l pe cel care mi-a făcut acest lucru!”. Și apoi să întâmpinăm corect o astfel de situație și să nu mai învârtim cuțitul în propria rană.  –  Arhimandritul Simeon Kraiopoulos.

Știai că?

Laudele sau hvalitele sunt cântările principale şi caracteristice ale rânduielii Utreniei. Cântările, rugăciunile, laudele şi mulţumirile care se aduc lui Dumnezeu în zilele de sărbători, iar în mănăstiri, în fiecare zi, sunt grupate într-o serie de slujbe care se numesc în general cu un termen consacrat „Cele şapte laude“ şi anume: Vecernia (slujba de seară), Pavecerniţa sau Dupăcinarea (rugăciunea de după cină sau înainte de culcare), Polunoşniţa sau Miezonoptica (rugăciunea de la miezul nopţii), Utrenia (slujba de dimineaţă) şi Orele sau Ceasurile, în număr de patru (I, III, VI, IX), adică rugăciunile de la începutul celor patru sferturi ale zilei. Slujba celor şapte Laude începe cu Vecernia, conform tradiţiei moştenite de Biserica creştină din Vechiul Testament, când începutul zilei liturgice sau bisericeşti se socotea nu de la miezul nopţii, ca în viaţa civilă, ci de cu seară. De aceea, în cărţile de slujbă (Minee, Octoih, Triod şi Penticostar), lauda liturgică a fiecărui sfânt sau a fiecărei zile bisericeşti începe cu slujba de seară, adică cu vecernia. Aceste Laude se socotesc în număr de şapte, deoarece Utrenia şi Ceasul I se fac împreună, altfel, la număr ar fi opt. Biserica creştină a moştenit numărul de şapte de la evrei (la care, ca şi la vechile popoare din Orientul Mij lociu, numărul şapte avea un rol simbolic în viaţa religioasă. „De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale“, zice Psalmistul — Ps. 118, 164). Liturghiştii ortodocşi pun acest număr simbolic în legătură cu cele şapte daruri ale Sf. Duh, rugăciunea fiind şi ea privită ca un dar al Duhului Sfânt, care zice Sfântul Apostol Pavel „Se roagă pentru noi cu suspine negrăite“ (Romani 8,26).

Pilda zilei

Suferinţa poate să ne facă mai puternici 

Un om nu putea să vadă niciun lucru frumos şi sănătos. Când într-o oază dădu de un palmier tânăr, în creştere, luă o piatră mare şi o aşeză în mijlocul coroanei palmierului. Apoi plecă mai departe cu un zâmbet ironic.
Palmierul căută să-şi arunce povara. Se scutură şi se îndoi, dar nu reuşi. Îşi înfipse rădăcinile mai adânc în pământ, până când acestea ajunseră la un misterios izvor de apă. Această putere din adâncimi şi căldura soarelui din înălţimi îl făcură să devină un palmier regesc, care putea să ridice şi piatra.
După ani de zile omul trecu din nou pe acolo să se veselească de palmierul împovărat. Atunci, palmierul îşi plecă coroana, îi arătă piatra şi-i spuse: ”Trebuie să-ţi mulţumesc. Povara ta m-a făcut puternic.”