Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Sfinții zilei

Cinstirea lanțului Sfântului Apostol Petru; Sfântul Mucenic Danact citețul.   

Cinstirea lanțului Sfântul Apostol Petru, cu care a fost legat Sfântul din porunca împăratului Irod, după cum aflăm în cartea Faptele Apostolilor 12,1-12, ne relatează în capitolul 12 că Sfântul Apostol Petru a fost dus în temniță de împăratul Irod, legat fiind cu două lanțuri de fier. ”Iar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostași, legat cu două lanțuri, iar înaintea ușii paznicii păzeau temnița. Și iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Și lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deșteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Și lanțurile i-au căzut de la mâini.”  (Faptele Apostolilor 12, 6-7) Lanțul cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru a primit de la sfințitul său trup putere tămăduitoare, pentru cei ce se apropiau de el cu credință. Creștinii l-au luat și l-au ascuns. A fost păstrat ascuns până în anul 439 când Sfântul Juvenalie, patriarhul Ierusalimului (420-450), l-a dăruit împărătesei Evdochia, soția lui Teodosie al II-lea (408-458) în semn de recunoștință pentru că zidise multe biserici în Sfânta Cetate. Împărăteasa l-a dus în vechea biserică Sfânta Sofia din Constantinopol, în locul căreia, împăratul Justinian (527-565) a zidit în anul 537 măreața biserică cu același nume. O parte din acest lanț a fost dăruit de împărăteasa Evdochia fiicei sale Eudoxia, soția împăratului Valentinian al III-lea. Aceasta l-a așezat în Biserica „Sfântul Petru” din Roma. Acolo se mai află și un alt lanț cu care Sfântul Apostol Petru fusese legat în timpul prigonirii lui Nero (54-68). Sărbătorirea închinării lanțului Sfântului Petru este foarte veche. S-a constat a fi chiar de la începutul secolului al II-lea. Astăzi se sărbătorește nu numai amintirea minunii prin care Sfântul Apostol Petru a fost scăpat de la moarte de îngerul Domnului, ci și închinarea lanțului cu care a fost legat în temniță de Irod și a lanțului cu care a fost legat în timpul persecuției împăratului Nero.  

Sfântul Mucenic Danact citețul a viețuit în secolul al II-lea, în Avlona Iliricului (Albania de astăzi) și era citeț în biserica de acolo. Odată, când au năvălit păgânii în biserică, Sfântul a luat vasele și veșmintele bisericii pentru a le salva și pentru a nu cădea în mâinile profane ale necredincioșilor, și le-a păstrat într-un loc fortificat, la cinci mile de oraș, spre mare. Dar necredincioșii prinzându-l și arestându-l, îl sileau prin orice mijloace să aducă sacrificii zeului Dionis. Însă Sfântul Danact a rezistat în fața presiunilor și a rămas statornic și ferm în credința lui în Hristos. Atunci, au poruncit păgânii să i se taie capul, iar trupul lui a fost aruncate în mare. Așa a primit smeritul citeț Danact cununa muceniciei.

Rugăciunea zilei

 Rugăciunea Amintiri Cinstitului Lanț al Sfântului Apostol Petru

”Pe piatra Dumnezeieștii tale mărturisiri, sprijinindu-ne, întâistătătorule pe scaun, lauda Apostolilor lui Hristos, cu credință cinstim lanțurile tale, cu care preacuratele tale mâini au fost legate. Pusu-te-a pe tine Domnul, Apostole, adevărată mărturie a Întrupării Sale, propovăduind venirea, Crucea, Moartea și Învierea Lui.

Rugăciunea  Sfântului Petru

De trei ori tăgăduind pe Domnul, ca pe un simplu Om, înaintea ucigătorilor de Dumnezeu, întru nimic nu ai greșit de la teologia ta cea de mai înainte, Sfinte Apostole Petru. Că L-ai propovăduit pe El, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu.

Rupe legăturile păcatului nostru, Apostole, ale celor ce cinstim cu credință sfințitul tău lanț și îndurându-te, deschide nouă și intrările Împărăției celei de sus, ca un preamilostiv.Rugăciunea  Sfântului PetruLocaș cu totul Curat al curăției, nu pot eu, spurcatul și necuratul, a-ți cânta ție, Ceea ce nu știi de nuntă. Pentru aceasta mă curățește, cu curăția Duhului, ca să te măresc pe tine. Amin!”

Gândul zilei

Orice întâmplare, s-o luăm așa: „Doamne, să mi se întâmple una ca asta, se pare că era nevoie; ceva nu mergea bine cu mine. Prin urmare, cauza cea mai adâncă sunt eu însumi. Iartă-l pe cel care mi-a făcut acest lucru!”. Și apoi să întâmpinăm corect o astfel de situație și să nu mai învârtim cuțitul în propria rană.  -  Arhimandritul Simeon Kraiopoulos.

Știai că?

Laudele sau hvalitele sunt cântările principale și caracteristice ale rânduielii Utreniei. Cântările, rugăciunile, laudele și mulțumirile care se aduc lui Dumnezeu în zilele de sărbători, iar în mănăstiri, în fiecare zi, sunt grupate într-o serie de slujbe care se numesc în general cu un termen consacrat „Cele șapte laude“ și anume: Vecernia (slujba de seară), Pavecernița sau Dupăcinarea (rugăciunea de după cină sau înainte de culcare), Polunoșnița sau Miezonoptica (rugăciunea de la miezul nopții), Utrenia (slujba de dimineață) și Orele sau Ceasurile, în număr de patru (I, III, VI, IX), adică rugăciunile de la începutul celor patru sferturi ale zilei. Slujba celor șapte Laude începe cu Vecernia, conform tradiției moștenite de Biserica creștină din Vechiul Testament, când începutul zilei liturgice sau bisericești se socotea nu de la miezul nopții, ca în viața civilă, ci de cu seară. De aceea, în cărțile de slujbă (Minee, Octoih, Triod și Penticostar), lauda liturgică a fiecărui sfânt sau a fiecărei zile bisericești începe cu slujba de seară, adică cu vecernia. Aceste Laude se socotesc în număr de șapte, deoarece Utrenia și Ceasul I se fac împreună, altfel, la număr ar fi opt. Biserica creștină a moștenit numărul de șapte de la evrei (la care, ca și la vechile popoare din Orientul Mij lociu, numărul șapte avea un rol simbolic în viața religioasă. „De șapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecățile dreptății Tale“, zice Psalmistul — Ps. 118, 164). Liturghiștii ortodocși pun acest număr simbolic în legătură cu cele șapte daruri ale Sf. Duh, rugăciunea fiind și ea privită ca un dar al Duhului Sfânt, care zice Sfântul Apostol Pavel „Se roagă pentru noi cu suspine negrăite“ (Romani 8,26).

Pilda zilei

Suferința poate să ne facă mai puternici 

Un om nu putea să vadă niciun lucru frumos și sănătos. Când într-o oază dădu de un palmier tânăr, în creștere, luă o piatră mare și o așeză în mijlocul coroanei palmierului. Apoi plecă mai departe cu un zâmbet ironic.
Palmierul căută să-și arunce povara. Se scutură și se îndoi, dar nu reuși. Își înfipse rădăcinile mai adânc în pământ, până când acestea ajunseră la un misterios izvor de apă. Această putere din adâncimi și căldura soarelui din înălțimi îl făcură să devină un palmier regesc, care putea să ridice și piatra.
După ani de zile omul trecu din nou pe acolo să se veselească de palmierul împovărat. Atunci, palmierul își plecă coroana, îi arătă piatra și-i spuse: ”Trebuie să-ți mulțumesc. Povara ta m-a făcut puternic.”

https://youtu.be/A5tcKBhKlpM?t=18