Invităm fiecare suflet creștin să ia parte la slujbele din cadrul fiecărei biserici în sfânta zi de duminică!
Sfinții zilei
Sfântul Cuvios Pavel Tabeul și Ioan Colibașul.
Duminica a 29-a după Rusalii; Ap.Duminicii a 28-a Coloseni i,12-18; EV.Luca 17, 12-19 (acelor zece leproși) glas 6. Voscr.9.
Sfântul Cuvios Pavel Tabeul s-a născut în Tebaida (Egipt). Părinții lui au fost creștini cu o situație materială bună. Pavel a fost crescut în frica lui Dumnezeu, primind și o educație profană aleasă. La vârsta de 15 ani a rămas orfan. În acel timp, împăratul Deciu (249-251) a început persecuția împotriva creștinilor. Pavel a început să fie urmărit chiar de cumnatul său, căruia îi era teamă să nu piardă moștenirea. Pavel a lăsat, însă, toate lucrurile materiale în urmă și s-a retras în pustie, într-o peșteră dintr-o stâncă. Și-a petrecut 90 de ani de pustnicie și 114 ani de viață în rugăciune și dragoste față de Dumnezeu, când, într-o zi la aflat la peștera lui pe Sfântul Antonie cel Mare. În ziua aceea și noaptea următoare, cei doi cuvioși, Pavel Tebeul și Antonie cel Mare și-au istorisit viața, ostenelile întru mântuire și darul cu care fuseseră împodobiți de Dumnezeu. Făcându-se ziuă Sfântul Pavel a spus lui Antonie: “De mult te-a arătat Dumnezeu mie, frate, că sălășluiești în părțile acestea și voiam să te am cu mine și împreună să slujim Stăpânului nostru. Dar fiindcă vremea adormirii mele a venit, Domnul te-a trimis la mine ca să îngropi smeritul meu trup”, după care l-a rugat să-i aducă de la mănăstirea Sfântului Antonie, mantia dăruită de Episcopul Atanasie ca să îi învelească trupul. Când s-a întors, Cuviosul Pavel se mutase deja la Domnul. Antonie l-a îngropat, cu ajutorul a doi lei veniți din pustie care au adâncit groapa cu unghiile lor. Moaștele Cuviosului Pavel Tebeul au fost aduse în vremea împăratului Manuil Comnenul (1146-1180) în Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu – Perivlepta din Constantinopol. În anul 1240, ele au fost mutate la Veneția. O parte din capul Cuviosului Pavel se află la Roma.
Sfântul Cuvios Ioan Colibașul a trăit pe la jumătatea secolului al V-lea, în vremea domniei împăratului Leon I cel Mare (457-474), în cetatea Constantinopol. Părinții săi, generalul Eutropie și Teodora, care duceau o viață creștinească deosebită, au primit de la Dumnezeu trei copii. Doi copii lucrau deja, ca și tatăl lor, în slujba împăratului, iar al treilea, numit Ioan, sporea cu învățătură și cu rugăciunea. Spre a-l îndemna și mai mult în iubirea de Dumnezeu, tatăl lui Ioan i-a dăruit acestuia o Evanghelie ferecată cu aur. Într-o zi s-a oprit la casa generalului un monah venit tocmai din mănăstirea „achimiților” (neadormiți) din Bitinia (Asia Mică) care călătorea spre Ierusalim. Tânărul Ioan s-a înțeles cu monahul ca la întoarcere să treacă din nou pe la ei și să îl ia și pe el la mănăstire, lucru care s-a și întâmplat. Ioan s-a făcut, astfel, monah în mănăstirea neadormiților așa cum își dorea. După 6 ani a început să îi fie dor de părinți. El a mărturisit acest lucru starețului care i-a dat binecuvântare pentru a pleca să își împlinească dorința. Pe drum, Cuviosul Ioan a întâlnit un sărac îmbrăcat în zdrențe cu care și-a schimbat hainele. Astfel, Ioan a stat trei ani la una din porțile lui Eutropius ca săracul Lazăr, în rugăciune, privindu-și părinții și frații, fără a mărturisii că este fiul și fratele acestora. Ioan nu voia să intre în casă. În cele din urmă, servitorii casei lui Eutropius i-au făcut o colibă chiar în locul de lângă poartă. După trei ani, Ioan s-a îmbolnăvit și știind că i se apropie sfârșitul, a cerut să fie dus în casă. Părinții au văzut la el Sfânta Evanghelie dăruită cu mulți ani în urmă și din acesta și-au dat seama că este fiul lor iubit. După patru ore, Cuviosul Ioan a trecut la Domnul în brațele părinților săi. Ei l-au îngropat lângă poartă, în locul unde îi fusese coliba și pe mormântul lui au zidit o biserică. Pentru timpul petrecut în colibă i se spune până astăzi “Ioan Colibașul”. Sfantul Ioan Colibasul a fost un tanar cuvios care a trait in secolul al V-lea. Numele de „Colibasul” a fost dat sfantului datorita faptului ca, vreme de peste trei ani, a locuit intr-o coliba smerita, la poarta casei parintesti. Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Cuviosul Ioan Colibasul in ziua de 15 ianuarie.
Ap. Coloseni 1, 12-18
Fraţilor, mulţumim cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor. Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morţi, ca să fie El Cel dintâi întru toate.
Ev. Luca 17, 12-19
În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors şi cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; şi a căzut cu faţa la pământ lângă picioarele lui Iisus şi I-a mulţumit. Şi acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toţi cei zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.
Rugăciunea zilei
Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea și îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aduc Ție mulțumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, Stăpân și Făcător de bine. Și iarăși căzând înaintea Ta, Îți mulțumesc și cu smerenie mă rog nemăsuratei și negrăitei Tale milostiviri ca și de acum înainte să-mi dăruiești faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine și de aproapele meu. Izbăvește-mă de tot răul și necazul. Dăruiește-mi liniște. Și mă învrednicește ca în toate zilele vieții mele totdeauna mulțumire să-Ți aduc și să grăiesc și să cânt cele preabune Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Gândul zilei
„Mi-am zis: Vârsta trebuie să vorbească și mulțimea anilor să ne învețe înțelepciunea. Dar Duhul din om și suflarea Celui Atotputernic dau priceperea!”- Iov 32,7
Știai că ?
Vulturul face parte din semnele distinctive a treptei arhierești. Se mai cunoaște și sub denumirea de Potnoja, în slavă „sub picioare” și este un covor mic,rotund, , pe care este brodată imaginea unui vultur cu aripile întinse, care zboară pe deasupra unei cetăţi cu trei râuri. Acest covoraş se aşează în altar sau în naos, pentru a sta pe el arhiereul, cu picioarele, la slujbele arhiereşti. Acest covor are două dimensiuni: una mai mare şi una mai mică. Vulturul mare se foloseşte când se face hirotonia unui arhiereu; candidatul ce urmează a fi sfinţit ca arhiereu este mai întâi supus unui „exetasis“ (examinare, care constă în trei întrebări); vulturul mare este aşezat în faţa altarului, între sfeşnicele mari, iar candidatul stă cu picioarele pe coada vulturului, când, în momentul respectiv al slujbei, i se pune prima întrebare, pe care o rosteşte protosul arhiereilor slujitori; la a doua întrebare, candidatul înaintează şi stă cu picioarele pe mijlocul vulturului, iar la a treia întrebare se aşează pe capul vulturului, ceea ce înseamnă înaintarea sa în desăvârşirea treptelor preoţeşti. Vulturul mic se întrebuinţează în tot timpul Liturghiei, fiind pus în diferite locuri din biserică, unde stă mai mult arhiereul. Vulturul este un simbol al evlaviei şi înţelepciunii arhiereului, care prin ştiinţa şi viaţa lui exemplară trebuie să se ridice deasupra credincioşilor pe care îi păstoreşte.
Pilda zilei
Cei trei sihaștrii
În pădurea necuprinsă trăiau trei pustnici.
În singurătate, în liniştea pădurii, departe de oameni ei se rugau îndelung şi se nevoiau, căutând pe Dumnezeu.
Un oarecare călător, trecând prin locurile acelea, l-a întâlnit pe primul sihastru, care se ruga şi l-a întrebat de drum, dar pustnicul nu i-a răspuns şi omul mânios s-a repezit la el şi i-a tras o palmă. Pustnicul a sărit pe dată în picioare şi i-a tras la rândul lui două palme. Speriat de repeziciunea, cu care îl pălmuise pustnicul, călătorul a plecat mai departe.
S-a întâlnit cu al doilea eremit şi, pentru că nici acesta nu i-a răspuns la salut şi întrebare, i-a tras şi lui o palmă. Pustnicul foarte liniştit i-a întors şi celălalt obraz, apoi a continuat rugăciunea, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Omul şi-a continuat drumul şi a întâlnit pe al treilea pustnic. L-a întrebat şi pe acesta despre drum, dar n-a primit nici un răspuns şi, deznădăjduit, i-a tras şi celui de-al treilea o palmă. Acesta a rămas nemişcat şi nici măcar nu l-a privit, pentru că rugându-se cu mintea şi inima lipite de Dumnezeu el nici nu a simţit, măcar, că a primit o palmă.
Omule, nu fii impulsiv, fii răbdător și înțelegător, nu răspunde răului cu rău, ci cu bine, și înțelege că adevărata iubire este și iertare.
