Sfinții zilei
†)Sfântul Ierarh Mucenic Teodosien de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei;
Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcop de Sinope.
Sfântul Teodosie s-a născut în prima parte a secolului al XVII-lea, din părinți răzeși, în apropierea Mănăstirii Brazi din județul Vrancea. Crescut cu evlavie și iubind slujbele bisericești, intră în mănăstire la vârsta de 18 ani, unde mai târziu a fost tuns în monahism la Mănăstirea Bogdana. Evlavios și iubitor de învățătură, a fost ales episcop de Rădăuți în 1669. A fost rânduit episcop de Roman între anii 1671- 1674. Pentru vrednicia lui și ca urmare a situației politice tulburi din țară, după plecarea în Polonia a mitropolitului Dosoftei, este ales Mitropolit al Moldovei, după venirea pe tron a lui Dumitrașcu-Vodă Cantacuzino. Acesta este urcat pe tron datorită promisiunii de a plăti sultanului o sumă foarte mare de bani, este adus în țară cu sprijinul tătarilor. Ion Neculce, în Cronica Moldovei, îl descrie datorită acestei cauze ca pe o figură decăzută, deoarece, pentru a-și plăti datoriile, crește birurile, confiscând chiar și o parte din averile mănăstirilor și ține cetele tătarilor în țară pe toată durata iernii 1684-1685, de teama unei invazii polone, dar tătarii pornesc o serie de jafuri care îngrozesc întreaga țară. A doua lui domnie avea să fie marcată de o teribilă foamete. Mitropolitul Teodosie îl înfruntă pe domnitor, cerându-i să pună capăt jafurilor, însă domnitorul îl înlătură din scaunul de mitropolit și îl trimite sub pază la mănăstirea Sfântul Sava din Iași, rămânând sub ocrotirea Patriarhului Ierusalimului. Este eliberat de Mitropolitul Doroftei, ce se întoarce pe scaunul mitropolitan și îi îngăduie să se retragă la mănăstirea Brazi. Aici ierarhul înalță o biserică nouă cu hramul Sf. Gheorghe. Se îngrijește și de mănăstirea Bogdana, unde îl îndeamnă pe logofătul Solomon Bârlădeanu să o reconstruiască. Înzestrează cele două mănăstiri cu moșii, cărora le lasă și o parte din averile sale și hotărăște să mai construiască alte două mănăstirii, printr-un testament datat în 1691.Jaful tătarilor în Moldova continuă ajungând și la mănăstirea Brazi, unde îl chinuie pe mitropolitul Teodosie, încercând să-l convingă să dea banii și odoarele mănăstirii, dar nevrând să se învoiască, tătari îi taie capul. Astfel Sfântului Teodosie primește cununa muceniciei, la puțin timp după praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Trupul a fost îngropat în biserica Sf. Gheorghe, ctitorită sa, dar datorită cutremurelor din zona Vrancea, biserica cade ruină. În 1842, trupul sfântului a fost descoperit în chip minunat la mănăstirea Brazi, când noul stareț roagă să fie săpat propriul său mormânt în cimitirul mănăstirii, sfintele sale moaște răspândind o mireasmă plăcută. Sfântul este reînhumat în Peștera de jos, în subteranele paraclisului unde se slujea atunci, iar capul sfântului a fost păstrat în altarul paraclisului, spre cinstirea lui de către monahi și credincioși. Rămâne aici până la demolarea mănăstiri de către regimul comunist în 1959, când a fost pus din nou în mormânt. După căderea regimului comunist, mănăstirea Brazi a fost redeschisă, ca mănăstire de maici. Sfântul Sinod a hotărât canonizarea Sfântului, pe 5 octombrie 2003 , având zi de pomenire la data de 22 septembrie.
Rugăciunea zilei
Rugăciune pentru împlinirea dorințelor a Sfântului Ierarh Teodosie de la Mănăstirea Brazi
„Sfințite Ierarhe Teodosie, care, de cununa mucenicească învrednicindu-te, prin tăierea cinstitului tău cap de către păgâni, pe când te aflai la Mănăstirea Brazi din Ținutul Vrancei, acum, împreună cu îngerii locuind, te bucuri de mărirea cea gătită sfinților, nu ne uita pe noi, păcătoșii, cei ce, nădejde având în puterea ta de mijlocitor către Împăratul Hristos, ca unul ce stai înaintea tronului Sfintei Treimi, ție, cu credință, grăim unele ca acestea:
Bucură-te, că la Mănăstirea Brazi ai strălucit prin mucenicie!
Bucură-te, că acel loc al muceniciei tale s-a făcut cunoscut tuturor prin tine și acolo, călugări și călugărițe s-au nevoit cu nevoința cea bineplăcută lui Dumnezeu, pomenindu-te necontenit între ctitori!
Bucură-te, că pentru credința cea adevărată și pentru apărarea sfintelor odoare ale bisericii, spre a nu le lăsa pradă nelegiuiri, ți-ai jertfit viața!” Amin
Gândul zilei
„Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate.”- Sfântul Isaac Sirul
Știai că?
Anaforă sau anafora este cea mai importantă parte a Sfintei Liturghii sau mai bine zis, rugăciunea euhastică centrală în timpul căreia se sfințește si se prefac darurile de pâine și vin în Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Hristos.Termenul provine din limba greacă și înseamnă „punere înainte”. Preotul rostește, în numele poporului, o rugăciune lungă, în care îi mulțumește lui Dumnezeu-Tatăl pentru mântuirea împlinită de Fiu, prin Sfântul Duh, după ce face pâinea și vinul de pe altar să devină trupul și sângele lui Isus.
Pilda zilei
Păcatul cel mai mare
O dată, un călugăr a fost întrebat:
– Părinte, care este cel mai mare păcat?
– Sinuciderea este, fără îndoială, cel mai groaznic păcat. Nimeni nu are dreptul să îşi ia viaţa pe care Dumnezeu, din bunătate, i-a dat-o. Chiar dacă, în viaţă, ne încearcă mari greutăţi sau deznădejdi, Dumnezeu ne-a dat şi puterea de a trece peste ele, iar prin rugăciune şi căinţă, toate vor părea mai uşoare. Iuda a fost cel care s-a rupt de Iisus şi de învăţătura Sa. Treptat, inima lui s-a îndepărtat de Dumnezeu şi locul dragostei şi al voinţei a fost luat de nechibzuinţă. încrederea dată de credinţă a dispărut. Mai întâi, Iuda nu a fost de acord cu Iisus, apoi L-a trădat, pentru ca, în final, să îşi ia viaţa, ca semn al ruperii totale de Dumnezeu. Iuda nu s-a omorât din deznădejde, ci din ură. Şi, de aceea, sinuciderea este cel mai mare păcat. Inima ta trebuie să trăiască în speranţa îndreptării, a mântuirii, nu să fie omorâtă. Chiar şi cel mai păcătos om nu trebuie să cadă pradă deznădejdii, ci să aibă încredere în mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Prin sinucidere, omul nu scapă de necazuri, ci se condamnă singur la neputinţă, nemeritându-şi astfel mântuirea. A-ţi lua viaţa nu este eroism, ci laşitate.
Voi l-aţi lăuda pe căpitanul care, de teama furtunii, ar vrea să-şi scufunde singur corabia, înecând tot ce este pe ea? Furtuni de păcate ne încearcă şi pe noi. Să renunţăm la luptă? Să renunţăm la viaţă? Să înecăm singuri tot ce e mai bun în noi: speranţa, iubirea, dorinţa de viaţă? în niciun caz. Cu atât mai mare este meritul celui ce reuşeşte în viaţă, trecând peste obstacole şi greutăţi!
“Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa sa se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa prea mult de faptele bune. Credinţa în înviere este adevărata mângâiere în suferinţi, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii. Niciun om nu trebuie să deznădăjduiască”- Sfântul Ioan Gură de Aur