Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!
Sfinții zilei Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)
Sfinții zilei
(†) Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); †Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; †Sfântu Ierarh Niceta de Remesiana (Dezlegare la pește).
Astăzi sărbătorim Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor sub denumirea de “Drăgaica” sau “Sânzienele”. Biserica serbează de obicei ziua morții sfinților. Doar Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la regulă: ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) și nașterea (8 septembrie, 24 iunie), cât și alte evenimente importante din viața lor (Bunavestirea, Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul).
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are temei biblic, evenimentul fiind consemnat de Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia care-i poartă numele. Nașterea Sfântului Ioan a avut loc cu șase luni înainte de a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea este atestată documentar din secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului. După unii cercetători, sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul ar fi fost instituită pentru a înlocui sărbătorile păgâne cu caracter agricol din perioada solstițiului de vară (22-23 iunie).
Sfântul Ioan Botezatorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia și Elisabeta, ce erau oameni drepți înaintea lui Dumnezeu. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron, nu au putut până la bătrânețe să aibă copii. În tradiția evreiască, lipsa copiilor era considerată ca fiind un mare blestem al lui Dumnezeu asupra familiei. În vremea împăratului Irod, în timpul săptămânii în care era rândul lui să slujească la templu Zaharia a intrat să tămâieze, iar îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii, i s-a arătat îngerul Gavriil, anunțându-l că i-au fost ascultate rugăciunile și că Dumnezeu le va dărui un copil, căruia o să îi pună numele Ioan. Pentru că Zaharia nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, acesta va rămâne mut până la punerea numelui Sfântului Ioan. Atunci când Sfânta Elisabeta a întâlnit-o pe Fecioara Maria care venise în vizită să îi dea vestea cea mare a nașterii Fiului lui Dumnezeu, copilul din pântecele ei, Sfântul Ioan Botezătorul, a săltat, iar ea umplându-se de Duh Sfânt a exclamat: "Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?" (Luca 1, 43). Evanghelia consemnează că femeile au stat împreună mai multe luni.
După ce Sfânta Elisabeta l-a născut pe Sfântul Ioan Botezătorul, în a opta zi, când pruncul trebuia tăiat împrejur după tradiție, vecinii și rudele s-au strâns, având intenția să-l numească pe copil Zahari, după numele tatălui. Elisabeta s-a opus, spunându-le că se va numi Ioan. Întrucât nimeni din cei prezenți nu era de acord, i-au cerut părerea preotului Zaharia, tatăl pruncului. Acesta și-a scris răspunsul pe o tăbliță: "Ioan este numele lui" (Luca 1, 63) ”, iar din clipa următoare a putut din nou să vorbească.
Ioan este nume iudaic și înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”. Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl sau, a tămâiat în sfântul altar, loc în care numai arhiereul intră o singură data pe an, în luna a șaptea, ziua a 10 a.
Despre viața lui cunoaștem și că s-a retras în pustiu unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit poruncă să înceapă sa predice. Prin mâna lui a primit Domnul Iisus botezul în apele Iordanului, moment în care Sfânta Treime S-a arătat în plinătatea Ei. Ducând o viață curată, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfântul Ioan a întruchipat sfințenia dobândită încă din timpul vieții. Pentru aceasta Biserica îl numește "înger pământesc și ceresc". Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre cele mai vechi și mai pline de bucurie sărbători din calendarul Bisericii. Ziua sa de naștere a devenit o zi de sărbătorire a celui care s-a învrednicit să pregătească venirea Mântuitorului în lume, mărturisindu-L drept Răscumpărător al păcatelor întregii lumi, fapt pentru care este numit Înaintemergătorul Domnului.
Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, petrecută în anul 1402, în timpul lui Alexandru cel Bun, la Biserica Mirăuților, unde au rămas până în anul 1589, când au fost mutate în noua Catedrală Mitropolitană, Biserica „Sfântul Gheorghe”.
Sfântul Ierarh Niceta, care a păstorit în Remesiana (Dacia Mediterranea) între anii 366 și 414. Sfântul Niceta a fost un adevărat apostol, folosindu-se în lucrarea sa misionară de cântarea psalmilor, dar și de imnuri creștine pe care el însuși le compunea, precum imnul „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm” (Te Deum laudamus), scris în limba latină, de o mare limpezime teologică. A scris mai multe lucrări: șase Cateheze pentru cei care se pregăteau să se boteze; Cărticele de învățătură; Despre diferite numiri ale Domnului nostru Iisus Hristos; Către o fecioară afierosită Domnului; Despre folosul cântării de psalmi etc. Sfântul Niceta s-a mutat în pace la Domnul în anul 414, chipul său smerit, blând și înțelept rămânând întipărit adânc în inimile strămoșilor noștri daco-romani.
Rugăciunea zilei
Rugăciunea Sfântului Ioan Botezătorul
„Sfinte Ioane, Sfinte Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, încă înainte de a te naște. Să-i pregătesti pe oameni pentru venirea Fiului Său, iar mulțimile atrase de faima sfințeniei tale și de puterea Duhului Sfânt. Ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocăinței în semn de convertire la Dumnezeu. Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său, când a voit să fie botezat de tine și tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi, zicând. „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Această chemare atât de mare, pe care Însuși Mântuitorul nostru a recunoscut-o, când a spus că nu s-a născut un om mai mare decât tine, nu te-a făcut mândru. Ci ți-a dat cea mai adâncă smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvint. „Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. Și El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez! Tu ai voit să-ți jertfești viața pentru a apăra sfințenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod, care trăia nelegitim cu soția fratelui său. Te rugăm mijlocește-ne la Dumnezeu o sinceră convertire și o iubire puternică față de El, ca să-L urmăm tot timpul vieții noastre, iar la sfârșit să-L preamărim pentru toată veșnicia. Amin!”
Gândul zilei
Sânziene-n mândre ii
Fată dragă, pune-ți ie,
Și cinstește-o prin purtare,
Nu-i un moft, e-o datorie
Și o clipă de-nchinare.
Au purtat-o și străbunii
Când plecau la liturghie,
Are-n ea gustul țărânii
Și-al iubirii de moșie.
Au cusut în pânza deasă
Greu, cu sufletu-n litanii
Și în lacrimă pioasă
Au albit aceste danii.
Semne magice, discrete,
Doruri prinse-n fir de ață
Parcă-s tainice versete,
Plâns și slavă pentru viață.
Erminii prin acul vremii,
Cruce, floare, frunză, ram,
Tu de-mbraci haina luminii
Porți icoana unui neam.
Prețuiește-o! Este sacră!
Și în strai de sărbătoare
Tu colindă lumea toată,
Dă de veste la hotare
Că româncele-s frumoase
Și c-am fost și vom mai fi,
Sânzâiene luminoase
Îmbrăcate-n mândre ii.
Ziua Universala a Iei - Angelina Nădejde - versuri din vol. "Sunt un alt anotimp"
Știai că?
Sfântul Zaharia și Sfânta Elisabeta și-au jertfit în cele din urmă viața pentru copil. Când Irod a dat poruncă să fie omorâți toți copiii până la doi ani, și-a adus aminte și de fiul preotului Zaharia, temându-se să nu fie cumva chiar acela Împăratul de curând născut. Sfântul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, era atunci în Ierusalim, slujind în Templul după obicei, fiind preot al Domnului, acesta nespunând nimic despre fiul său, l-au ucis în altarul Templului. Atunci, aflând Sfânta Elisabeta de la înger, că Irod a trimis ostași pentru ucidera pruncilor, a fugit din calea lor și ascunzându-se în munte cu pruncul Ioan care avea atunci un an și jumătate, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea și pe prunc. Când au văzut de sus de pe munte, pe ostași apropiindu-se, a strigat: ...„Munte al lui Dumnezeu, primește pe maică cu pruncul!” Și îndată s-a desfăcut muntele a făcut o peșteră și a primit-o înăuntrul său, după care s-a acoperit din nou. Dupa ce au scăpat, Elisabeta petrecea împreună cu Ioan pe munte unde, după dumnezeiasca poruncă, li se făcuse peșteră și curgea izvor de apă. Și a crescut un finic deasupra peșterii, plin de roade. Când era vreme de mâncare, se pleca pomul acela, dându-și spre mâncare rodul său. După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, și-a dat sfârșitul în aceeași peșteră în care se ascundea. De atunci Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creșterea lui, și l-a păzit în pustie până la ziua arătării sale către Israel. Se pare că Ioan a viețuit în acest pustiu singur, de la vârsta de doi ani, hrănindu-se cu lacoste – un soi de fructe,( iar nu ,,lăcuste- insecte'' așa cum s-a tradus )– și cu miere sălbatică. Izvorul de deasupra peșterii, este și acum, din care se ia apă de băut, apa curge prin interiorul stâncii până la nivelul peșterii, făcând un bazin în care se scaldă cei cu probleme medicale grave, spre tămăduire, după care apa ajunge la bazinul cu pești. Tot acolo după 200 de metri ajungi la peștera care adăpostește mormântul Sfintei Elisabeta."
Bunul Dumnezeu împreună cu Maica Domnului și Înaintemergatorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, să ne fie tuturor ajutor spre mântuire!"
Pilda zilei
Raiul și iadul de pe pământ
Odata, un "nebun pentru Hristos" s-a întâlnit cu împăratul.
-De unde vii? l-a întrebat domnitorul.
-Din iad, i-a răspuns acela.
-Și ce ai făcut acolo?
-Aveam nevoie de foc să aprind luleaua și am zis să văd dacă n-o să-mi dea locuitorii iadului din focul lor.
-Și, ai luat foc? s-a interesat împăratul.
-Nu, ca împăratul de acolo a zis că n-are foc.
-Cum așa?
-Și eu m-am mirat, a zis "nebunul pentru Hristos", dar stăpânul iadului mi-a răspuns:
-Noi n-avem foc aici, fiecare vine cu focul său și tocmai focul acela îl chinuie.
Tradiții și Obiceiuri populare de Sânziene
Sărbătoarea Sânzienelor își are originea într-un străvechi cult solar și se mai numește în unele locuri și “Cap de vară” sau “Amuțitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocțiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstițiul de vară (în jur de 21 – 22 iunie) sau la Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Imaginația populară a închipuit Sânzienele ca pe niște fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, fiind reprezentate cel mai adesea jucând.
Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază. Legate de această zi sunt diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei. Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană.
Cu acest prilej, în foarte multe zone din țară, se fac pomeni pentru morți, de moșii de Sânziene. În multe zone din țară, se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile. Spre dimineață, flăcăii umblă prin sat și aruncă cununițe de sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat.
Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obișnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranța că astfel își vor visa ursitul.
Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că își înfășurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât și femeile, fără deosebire, își puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenția asupra frumuseții lor.Fetele mai aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperișul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiș, fata urma să se mărite chiar în acel an, în timp ce, dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă pentru a ști câți ani mai are de așteptat.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în formă de cruce. Apoi sunt duse la biserică pentru a fi sfințite și sunt păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.
Sursa: Realitatea Spirituala
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

























