Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Invităm fiecare suflet creștin să ia parte la slujbele din cadrul fiecărei biserici în sfânta zi de duminică!

Sfinții zilei

†) Intrarea Domnului  în Ierusalim;  Sfântul Apostol Iason și Sosipatru; Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian și Dadas din Ozovia ( Dezlegare la pește).
Duminica a 6-a din Post (a Floriilor); Toate ale praznicului: Ap.Filipeni 4, 4-9; Ev. Ioan 12, 1-18 (Denie).

Cu o săptămâna înainte de Sfintele Paști sărbătorim Floriile, adică Intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos. Este în fapt ultima intrare a Mântuitorului în sfânta cetate, înainte de Patimi. A fost o mare bucurie, Mântuitorul fiind aclamat că „Împărat al lui Israel” și „fiu al lui David”. Domnul intră acum în Ierusalim, dar nu că altădată, neștiut; acum vestea minunilor Sale și al învierilor Sale – bunăoară învierea lui Lazăr – înconjurase lumea. De aceea când mulțimile au aflat că vine, I-au așternut hainele pe jos „au luat ramuri de finic și-au ieșit în întâmpinarea Lui și Îi cântau: Osana ! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului !”, adică Domnul era întâmpinat că Împarat, că Mesia, că Cel ce trebuia să vină. În sfârsit se trezise și Ierusalimul. Această intrare în Ierusalim era o împlinire a proorocirii lui Zaharia, care, spunea: „Nu te teme, fiica Sionului. Iată, Împaratul tău vine sezând pe mânzul asinei”. Era o intrare plină de slavă, când poporul evreu recunoaștea fără marginire pe Domnul Nostru Iisus Hristos că fiind Mesia. După ani și ani, sărbătorită fără încetare, atunci că și acum, în Duminică de astăzi ne deschidem larg pridvorul plin de flori al sufletului nostru în care întâmpinăm pe Domnul – „Primăvară dulce”, după cum Îl numea Maică Domnului atunci când Îl prohodea.
Să-I gătim și noi calea, pentru că El să poată intră nestingherit în Ierusalimul inimilor noastre, și să-I cântăm „Osana!” marurisindu-L lumii așa cum făceau mulțimile atunci, demult, și pururea. Dar să nu uităm, că același popor care-L slavise și-L primise că pe un împarat, peste câteva zile strigă, incitat de farisei și de cărturari: „Răstignește-L! Răstignește-L!”. Același popor care-I înălțase osanale, L-a scos afară din Ierusalim rastingnindu-L pe lemnul Crucii. Această întâmplare cutremurătoare conștientizează slăbiciunea și nestatornicia omenească, starea de păcat, din care se poate ieși numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Din seară acestei zile, în toate bisericile ortodoxe, încep deniile, unde se rememorează tot ce a făcut Mântuitorul pe pământ. Prin post, reculegere și rugăciune, credincioșii parcurg cele șapte trepte ale ultimelor zile ale lui Hristos-Omul, pe drumul către răstignire și Înviere, spre răscumpărarea noastră.

APOSTOLUL ZILEI
Ap. Filipeni 4, 4-9

Fraților, bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic: Bucurați-vă! Îngăduința voastră să se facă știută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovărați cu nicio grijă, ci, întru toate, prin închinăciune și prin rugă cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Și pacea lui Dumnezeu, care covârșește toată mintea, să păzească inimile voastre și cugetele voastre, întru Hristos Iisus. Mai departe, fraților, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute și orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce ați învățat și ați primit și ați auzit și ați văzut la mine, acestea să le faceți, și Dumnezeul păcii va fi cu voi.

EVANGHELIA ZILEI
Ev. Ioan 12, 1-18

Înainte de Paști cu șase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți. Și I-au făcut acolo cină și Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Deci mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți. Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus. A doua zi, mulțimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic și a ieșit întru întâmpinarea Lui și striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei». Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise despre El și că acestea I le-au făcut Lui. Așadar, dădea mărturie mulțimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.

Rugăciunea zilei

Rugăciunea de Florii

„Doamne, Dumnezeul nostru, Care şezi pe heruvimi; Cel ce ai arătat puterea Ta şi ai trimis pe Unul Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea şi prin învierea Sa; Căruia, venind în Ierusalim spre patima cea de bunăvoie, poporul care şedea întru întuneric şi în umbra morţii, luând semnele biruinţei, ramuri de copaci şi stâlpări de finic, I-a prevestit învierea, Însuţi, Stăpâne, păzeştene şi pe noi, care urmând acelora purtăm în mâini ramuri de copaci în această zi de înainte prăznuire. Şi precum pe acele popoare şi pe acei prunci care Ţi-au strigat Ţie: osana, apără-ne şi pe noi, ca prin laude şi cântări duhovniceşti să ne învrednicim de dătătoarea de viaţă învierea cea de a treia zi, în Hristos Iisus Domnul nostru, cu Care împreună eşti binecuvântat, cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău  Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin.”

Gândul zilei

Dacă judeci pe ceilalţi, dacă murmuri şi-ţi place să-ţi faci voia ta, atunci, chiar dacă te-ai ruga mult, sufletul tău va sărăci şi vei spune «Domnul m-a uitat».
Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, tu ai uitat că trebuie să te smereşti şi pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu sălăşluieşte în sufletul tău. El intră cu uşurinţă într-un suflet smerit şi îi dă pacea și odihna în Dumnezeu. Maica Domnului a fost mai smerită decât toţi oamenii, de aceea o slăvesc cerul şi pământul. – Sf. Siluan Athonitul

Știai că?

Sub cuvântul „mâțișor”, românii înțeleg floarea salciei. Evanghelistul Luca (21, 1-11) ne spune că Domnul nostru Iisus Hristos, când a intrat, după învierea lui Lazăr, în Ierusalim, a fost întâmpinat cu ramuri verzi de arbori și mai ales de finic. Amintirea acestei intrări sărbătorești a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, biserica ortodoxă o serbează în fiecare în în ziua de Florii. Deoarece pe teritoriul românesc nu cresc finici, românii întrebuințează rămurele verzi de salcie, ale cărei flori se numesc „mâțișoare”. În ajunul Floriilor, pălimarul, împreună cu câțiva oameni, se duce, și aducând mai multe brațuri, unde le lasă apoi până a doua zi dimineață. A doua zi dimineață preotul ce liturghisește, nemijlocit după ce a citit Sfânta Evanghelie la utrnie, sfințește mâțișoarele aduse și le predă apoi iarăși pălimarului, ca să le împărtășească credincioșilor. Pălimarul, luând mâțișoarele sfințite, pune o parte dintre dânsele lângă tetrapod, ca fiecare creștin care vine la biserică și sărută icoana intrării lui Iisus în Ierusalim să-și poată lua câte să-și poată lua câte un rămurel de acestea, iar restul îl păstrează în altar până după sfârșitul liturghiei anume ca să aibă ce împărți și celorlalți credincioși, care nu și-au putut lua singuri sau care au venit ceva mai târziu la biserică. Fiecare creștin, cum intră în biserică și sărută icoana de pe tetrapod, ia una, cel mult două sau trei rămurele de acestea și le ține cu cea mai mare evlavie în mână după liturghie. După liturghie, fiecare credincios se duce cu salcia acasă, așezându-le după icoane sau în alt loc din casă.

 Pilda zilei

Poiana

La marginea unui sat era un câmp. Acolo creşteau tot felul de plante sălbatice cu flori minunate: ghiocei, brânduşe, clopoţei albaştrii, garofiţe, margarete, sunătoare, mentă plăcut mirositoare, traista-ciobanului, panseluţe sălbatice.
Vântul jucăuş aducea până pe prispe minunata mireasmă a plantelor înflorite de primăvara,  până toamna târziu.
Măceşul, cătina, porumbarul, murul, zmeurul se acopereau primăvara de flori albe, iar toamna crengile se aplecau de greutatea fructelor negre, roşii, portocalii, gălbioare.
Îndrăgostiţii se sărutat printre tufele acestea rămuroase.
Într-o parte, creşteau un măr şi un cireş sălbatic, în care păsările şi copiii găseau mici fructe bine mirositoare.
Poiana vorbea despre puterea vieţii şi splendoarea naturii şi toţi ţăranii din sat credeau că ceva mai frumos nu poate exista.
Într-o zi, veni un om, ară, semănă, greblă, plantă, puse îngrăşăminte, altoi pomii şi arbuştii şi în câţiva ani locul deveni o grădină bogată şi frumoasă, despre care ţăranii spuneau că este un adevărat colţ de rai. Din ceva frumos se poate face ceva și mai frumos, prin muncă cinstită și credință în Dumnezeu.