Sfinții zilei
†) Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei; Sfântul Sfințit Mucenic Foca, Episcop de Sinope.
Sfântul Mucenic Foca a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), fiind originar din orașul Sinope. Pamfil, tatăl lui, de meserie constructor de corăbii și Maria mama sa, au aprins în Focă din copilărie dorul după Hristos. Pentru viața virtuoasă a fost hirotonit episcop în Sinope, și a întors mulți oameni de la rătăcirea lor și pe păgâni de la închinarea către idoli i-a adus la cunoștința unui Dumnezeu. Iar când a vrut Domnul ca să-l învredniceasă, a înștiințat pe robul său de această voiea sa prin vedenie, astfel: Un porumbel a zburat de sus, având în gura sa o cunună de flori, pe care punând-o pe capul fericitului, i-a grăit cu glas omenesc, zicându-i: „Acum s-a umplut paharul tău, care se cade a-l bea”.
Când conducătorul cetăți Sinope a aflat că Foca se închină lui Hristos, a trimis ostașii să-l ucidă. Văzându-i din grădină trecând pe uliță, Foca i-a strigat: „Pe cine căutați?” Ostașii au răspuns: „Căutăm pe Foca!” Mucenicul, fără să se sperie și înțelegând că i s-a apropiat sfârșitul pamântesc, le-a zis: „Veniți la mine și eu vă voi spune unde îl găsiți, îl cunosc foarte bine.” I-a primit în casa lui și i-a ospătat din belșug. La masă, dialogul a continuat: „Și pentru ce pricină căutați pe omul acela?” „Ne-a trimis mai-marele să-l ucidem pentru că este creștin!” „Rogu-vă, stăpânii mei, rămâneți până mâine în casă mea, veselindu-vă, mâncând și bând, iar dimineață eu îl voi da vouă, că nimeni nu-l cunoaște ca mine, singur îl voi aduce și-l voi da în mâinile voastre.” În acea noapte, Mucenicul Foca n-a dormit deloc, s-a dus în grădină, a mângâiat pentru ultima dată florile, și-a săpat mormântul, a împărțit haine și mâncare săracilor, s-a rugat, iar dimineață când ostașii l-au întrebat unde este Foca, le-a răspuns: „Eu sunt!” Cutremurați, aceștia, deși nu le venea să creadă, au împlinit porunca dregătorului păgân. Astfel, a primit moartea martirică Sfântul Mucenic Foca în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de împăratul Traian. Moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Foca au fost mutate din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol în ziua de 23 iulie 403 sau 404.
Rugăciunea zilei
Rugăciunea Sfântului Foca ce te scapă de rele
„De prunc te-ai arătat vas strălucit al Duhului, cel ce te-ai îmbogățit de la El cu darul minunilor, Focă întru tot sfințite, de când ai început a-I sluji Mântuitorului întru cuvioșie, și ai băut întru nevoință paharul Lui. O, pe ține te rugăm, mijlocește pentru sufletele noastre. Că pre un soare înțelegător al Bisericii de Dumnezeu luminat și purtător de lumina te-a pus pre ține Stăpânul cel prea înalt, mucenice, că să luminezi mulțimea credincioșilor. Că viețuirea și nevoințele tale le-a primit ca un mir de bună mireasmă, Cel ce singur este milostiv. Amin!”
Gândul zilei
„Când Domnul vrea să-i dăruiască cuiva sporire duhovnicească, îngăduie să vină asupra lui luptă. Ispita sufletească îl inmoaie pe om, îl îmblânzește cum e îmblânzit calul gonit în manej la coardă. Celui ce biruie i se îngăduie să intre la cina harului: și intră, și gustă, și se îndulcește la cina Domnului său cum se îndulcește la ospățul împărătesc ostașul care și-a dovedit credința prin statornicie, prin bărbăție, prin răni, prin biruință.” – Sfântul Ignatie Briancianinov.
Știai că?
Ce înseamnă IC XC NI KA ?
Însemnul mai este cunoscut în tradiția creștină cu numele de „pecete”, deoarece conține în jurul semnului Crucii (+) monograma hristică (IC-XC) și un cuvânt de origine grecească (NI-KA). Cu acest însemn se pecetluiește prescura, din care preotul slujește Sfânta Liturghie, fiind de asemenea folosit în situații dintre cele mai diverse (pecete în casele creștinilor la momentul sfințirii, pecete pe crucea de binecuvântare sau care se poartă la piept, însemn pe crucile ce străjuiesc mormintele creștinilor, pe materialele și obiectele liturgice, etc). Pecetea este ușor de recunoscut în general, dar poate nu toată lumea înțelege semnificația simbolurilor. Traducerea sau explicația literelor IC XC NI KA:
– literele din însemn se regăsesc în registrul alfabetului grecesc.
– IC înseamnă IISUS (simbolul C este S în greacă)
– XC înseamnă HRISTOS. Deci IC XC este prescurtarea numelui Iisus Hristos (monograma).
– NIKA, scris într-un singur cuvânt, este de la verbul NIKAΩ (NIKAO înseamnă „a învinge”, „a birui”, în limba greacă).
IC XC NIKA înseamnă: IISUS HRISTOS ÎNVINGE!
sau IISUS HRISTOS BIRUITOR ! (Învingător!).
„Moartea a fost înghiţită de Viață. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?”. Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat nouă biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos! A Căruia să fie Slava, Cinstea și Mărirea în veci de veci! Amin!” – Epistola I Corinteni 15, 54-57:
Pilda zilei
Pasărea-muscă şi vulturul
Pasărea-muscă, cea mai mică dintre toate pasările, voia într-o zi să se ridice către soare. Începu să bată din micile ei aripioare, dar sporul ei era neînsemnat. Văzându-şi neputinţa, fu cuprinsă de întristare. Încercă din nou, dar nu izbuti?
Şi cu cât nu putea să se înalţe, cu atât mai tare era cuprinsă de întristare.
Văzându-i neputinţa, un vultur îi zise:
– ?Dacă vrei să ajungi pe piscurile cele înalte, de unde poţi vedea toată frumuseţea soarelui, urcă-te pe spinarea mea, şi eu te voi purta în înălţime.” Pasărea – muscă primi – şi aşezându-se pe spinarea vulturului, se lăsă în voia lui.
Bătând cu putere din aripile lui mari, vulturul o duse acolo unde cu aripioarele ei slabe nu putea ajunge.
Aşa este şi cu pasărea sufletului nostru…
Ca să ajungem pe înălţimile de unde putem vedea frumuseţile cerului şi către care nu ne pot duce slabele noastre aripioare sufleteşti, avem nevoie de aripele cele mari şi puternice ale Duhului Sfânt.
Tradiții și obiceiuri
Sfântul Foca, pomenit astăzi în calendarul creştin-ortodox, face parte, conform percepţiei populare, din triada “Ilie, Pălie şi Foca”. Despre Foca se zice că este cel care răspunde de incendiile şi arşiţa care pârjolesc câmpurile cu grâne, sărbătoarea ţinându-se în popor de frica focului, dar şi a bolilor.
În tradiția popularã româneascã, se spunea că ziua Sfântului Focă era o sărbătoare atât de mare încât ardeau pietrele din apă și o țineau până și turcii. Se obișnuia să se lucreze numai până la prânz, cei ce nu respectau această zi fiind condamnați să le ardă grânele sau să le fie cuprinse de pelagră, să se ardă pe trup, să se îmbolnăvească de friguri sau să le fie trăsnite vitele. Cu acest prilej, nu era bine să se dea foc din casă, să se facă pâine în cuptor, să se toarcă ori să se scalde oamenii în râuri. Tradiția spune că Sfântul Focă așteaptă cu mare nerăbdare ziua pomenirii sale, însă Dumnezeu îi spune de ea abia când această a trecut, de teamă că el să nu prăpădească tot pământul cu flacările sale. Acest sfânt este responsabil de arșiță și incendii și umblă prin cer într-un car de foc, cu un bici care arde în mână. Oamenii de la țară sunt extrem de temători în această zi și de aceea evită să meargă la treburile câmpului sau chiar să pască vitele.
Bătrânii spun că Focă pedepseşte cu foc, arșiță şi grindină dacă sărbătoarea nu se ţine cu sfinţenie. În această zi nu se lucrează, nu se aprinde focul şi nu se coace pâine în cuptor. Se spune că, în trecut, au avut loc incendii mari în această zi, de aceea, oamenii nu lucrau, că să-şi protejeze casele şi ogoarele.
