Sfinții zilei
†) Sfânta Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Mucenic Evplu arhidiaconul.
Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, a fost născut în ținutul Peloponez din sudul Greciei anul 1440, într-o familie cu tradiții ortodoxe. Tatăl său era sârb iar mama grecoaică, primind la botez numele Nicolae. A beneficiat de o educație deosebită fiind atras de studiul Bibliei și al scrierilor patristice. După moartea timpurie a tatălui său, mama sa, dorind să îi ofere în continuare șansa unei vieți integre, l-a încredințat duhovnicului Antonie de la Mănăstirea Epidaur care l-a îmbrăcat în haina monahală ca „frate”, luând numele monahal de Nifon. Se ocupa aici cu caligrafia și copierea de manuscrise. După moartea părintelui său spiritual, fratele Nifon a intrat sub ascultarea călugărului Zaharia venit de la Muntele Athos, care l-a călugărit, pentru ca apoi, a primit și harul preoției. În anul 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de către turci, Sfântul Nifon și călugărul Zaharia au fugit din calea invadatorilor și s-au stabilit în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. În urma morții episcopului local, călugărul Zaharia a fost ales arhiepiscop de Ohrid, iar Sfântul Nifon a mers la Muntele Athos stabilindu-se la Mănăstirea Dionisiu. Aici a fost hirotonit ieromonah dedicându-se rugăciunii, ajungând în scurt timp să fie recunoscut de ceilalți monahi pentru cunoștințele sale biblice și rânduielile monahale. În 1482, ieromonahul Nifon a fost ales mitropolit de Salonic participând în această calitate la Sinodul de la Constantinopol din 1484, unde ideile tentativei de unire a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică adoptate la Sinodul de la Florența din 1439 au fost respinse fiind considerate „false și străine de Biserica Răsăritului”. După moartea patriarhului Simeon I, Sfântul Nifon a fost ales la sfârșitul anului 1486 în funcția de patriarh al Constantinopolului. Încadrarea sa în această funcție nu a durat decât 18 luni, deoarece din cauza intrigilor turcilor care se amestecau neîncetat în treburile Bisericii Ortodoxe, Sfântul Ierarh Nifon a ajuns sa fie alungat din scaun, apoi iarăși chemat, la cererea credincioșilor, pentru ca în anul 1498 să fie exilat la Adrianopol. În această perioadă viața bisericească din Țara Românească era lăsată undeva pe un plan secund de către cei de la conducere din pricina dificultăților economice prin care trecea poporul român asuprit atât de turci cât și de alte popoare străine. În acest context, voievodul Țării Românești, Radu cel Mare (1495-1508) se folosește de acest prilej în care se găsea Sfântul Ierarh Nifon pentru a-l convinge să vină în țara noastră spre a orândui Biserica Țării Românești. Așa ajunge Sfântul Ierarh Nifon la Târgoviște însoțit de doi ucenici ai săi, Macarie și Ioasaf (care, fiind mai târziu martirizați de păgâni, sunt și ei cinstiți în rândul Sfinților). Pe perioada șederii sale la noi, se vor înființa Episcopia de la Râmnic și cea de la Buzău, însuși Sfântul Ierarh Nifon sfințindu-i pe cei doi episcopi. De asemenea, a îmbogățit cultura noastră națională prin publicarea trilogiei macariene: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) și „Tetraevangheliarul” (1512), toate tipărite, la îndemnul repetat al Sfântului Ierarh Nifon, de către Radu cel Mare și Sfântul Voievod Neagoe Basarab, la Târgoviște. A pus mare preț pe învățăturile ortodoxe, pe păstrarea canoanelor bisericești subliniind importanța integrității morale și duhovnicești. Din acest motiv, atunci când domnitorul Radu cel Mare insistă ca Sfântul Ierarh Nifon să aprobe căsătoria dintre sora sa cu un boier moldovean care își părăsise soția și copiii, Sfântul Ierarh Nifon refuză, neajungând la nici o învoială în această privință, Sfântul Nifon hotărăște să se întoarcă la Muntele Athos, inițial la Mănăstirea Vatoped, după care se stabilește din nou la Mănăstirea Dionisiu unde va trece la Domnul la data de 11 august 1508. Sfântul Ierarh Nifon a fost canonizat în anul 1517, în timpul domniei Sfântului Domnitor Neagoe Basarab.
Rugăciunea zilei
Rugăciune către Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului
„Strălucit fiind cu slava Dumnezeirii, Dumnezeiescule părinte, gonește lipsa de luminare a sufletului meu, ca să laud luptele tale împotriva vrăjmașilor celor nevăzuți. Rănit fiind de dragostea lui Hristos din pruncie, preafericite, ai alergat ca un cerb însetat la izvoarele apelor și ai ajuns la faptele cele bune. Fugind de nestatornicia celor trecătoare, ai schimbat cele mici cu cele mari, ca un înțelept. Pentru aceasta te-ai arătat vas al Treimii, părinte preasfințite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, Marie, Fecioară și Maică a lui Dumnezeu, nu înceta a te ruga Fiului tău pentru cei ce viețuim în locașul tău cel Dumnezeiesc ca să ne izbăvim de toată primejdia. Amin!”
Gândul zilei
„La ce-i folosește omului toată știința lumii dacă nu-i în stare să ierte un singur cuvânt supărător sau o privire care-l rănește? La nimic. La ce bun o sută de sticle de ulei vărsat în candelă dacă niciun strop nu e mărturia iertării unei singure jigniri? La nimic. Totul e în zadar.”- Sfântul Nicolae Velimirovici
Știai că?
Octoihul este o carte liturgică cu rânduiala slujbelor bisericeşti de seara şi dimineaţa, pe cele opt glasuri, pentru toate duminicile şi zilele săptămânii, din perioada anului bisericesc numită a Octoihului. Spre deosebire de perioada Triodului şi a Penticostarului, perioada Octoihului ocupă cea mai mare parte a slujbelor din timpul anului bisericesc (începe în duminica întâi după Rusalii şi ţine până la Duminica Vameşului şi a Fariseului, când începe Triodul). Se numeşte Octoih, deoarece imnele din slujbele sale se cântă pe opt glasuri, care se succed săptămânal. Fiecare glas are cântările pentru o săptămână: o săptămână, glas I, a doua săptămână, glas II şi aşa până la a opta săptămână cu al optulea glas, după care succesiunea se repetă. Succesiunea celor opt glasuri timp de opt săptămâni constituie o unitate numită stâlp. În cursul anului, pentru perioada Octoihului, sunt şase stâlpi. Cântările Octoihului se axează în fiecare zi pe o rugăciune de invocare şi pomenire: luni, pentru sfinţii îngeri, marţi, pentru sfinţii prooroci, miercuri şi vineri, pentru Crucea Răstignirii lui Hristos, joi e ziua Sfinţilor Apostoli, sâmbătă se pomenesc toţi sfinţii şi cei adormiţi din neamul nostru (părinţi şi fraţi), iar Duminica e ziua de bunavestire a învierii Domnului şi de mântuire a omenirii de păcatul strămoşesc. Cântările duminicale ale Octoihului sunt atribuite lui Ioan Damaschinul (sec.VIII), iar cântările de peste săptămână aparţin altor imnografi, ca: Anatolie, patriarhul Constantinopolului (sec.V), Cosma Melodul ( aparţinând sec. IX) şi alţii din secolul următor. Avem Octoihul mare şi Octoihul mic sau Catavasierul, care este un extras din Octoihul mare, din Minei şi din Triod. Catavasierul cuprinde cântările învierii pe opt glasuri din rânduiala slujbelor de duminică, Polieleul şi Mărimurile (Pripelele), Catavasiile praznicelor împărăteşti, svetilnele şi stihirile evanghelice (Voscresnele) din slujba Utreniei de duminică. Este o cântare pentru uzul cântăreţilor. Prima ediţie a Octoihului în limba română a tipărit-o Antim Ivireanul (1712).
Pilda zilei
Grădina sufletului
Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:
– Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?
– O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească? Aşa, fără să faci nimic, o să răsară?
– Nu, părinte, trebuie să le ud …
– Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?
– Nu, părinte, trebuie să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni …
– Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?
– În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
– Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpăt omenia … Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-1 mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!
Poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta. Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezei ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.
Sursa: Realitatea Spirituala
