Sfinții zilei
Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia; Sfânta Cuvioasă Domnina (Canonul Mare)
Sfânta Muceniță Evdochia era originara din cetatea Heliopolis, din provincia Liban (Frigia), și a trăit în timpul împăratului Traian. O bună parte a vieții și-a petrecut-o în desfrânare, agonisind o avere însemnată. Schimbarea sa launtrică s-a petrecut în chip minunat, datorită monahului Gherman. În urma convorbirilor duhovnicești cu acesta, Evdochia a luat hotărârea de a primi Botezul. După ce a fost botezată de către Teodot, episcopul cetății, ea și-a împărțit toată averea săracilor, apoi s-a călugărit. În mănăstire s-a dăruit celei mai aspre viețuiri, în desăvârșită ascultare, în posturi, privegheri, și rugăciuni. Nu după mult timp, obștea mănăstirii a cerut-o stareță. Pentru pocăința sa adâncă, Dumnezeu a învrednicit-o cu darul învierii morților. Cuvioasa a dobândit moarte mucenicească, în timpul persecuției din vremea lui Vicențiu, conducătorul cetății Heliopolis.
Rugăciunea zilei
Rugăciune de mare ajutora a Sfintei Mucenițe Evdochia
„Luminându-te cu Raza Dumnezeirii, ai părăsit întunericul rătăcirii și pe când erai încă în trup ai avut parte de trăirea cea nematerialnică. Deci, plină fiind apoi de dumnezeiești daruri, numai cu cuvântul tău pe mulți ai înviat. Și sfârșindu-ți viața, cunună de mucenic ai primit de la Domnul și pe cel viclean l-ai rușinat, ceea ce ai fost înger în trup. Roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce acum prăznuiesc sfântă pomenirea ta. La judecată mă gândesc și mă spăimânt, cunoscând faptele mele cele rele. Cum voi răspunde Judecătorului? Cum mă voi apăra eu, ticălosul? Dar privind icoana ta, Prealăudată Doamnă, mă înviorez în durerile mele, si deznădăjduit la tine cad, strigând: ai milă, Îndurată Stăpână, ajută-mi, în ziua judecății, ca Fiul tău să-mi fie, cu rugăciunile tale, Milostiv. Că în afară de tine altă nădejde nu am. Amin!”
Gândul zilei
„Nu este obligatorie deplina înfrânare în cursul întregii săptămâni, nu este obligatoriu nici până Miercuri, până la prima Liturghie a Darurilor mai-înainte-sfințite, nu-i obligatoriu nici chiar prima zi să o treci fără a mânca deloc. Fiecare să-și aleagă după puterile proprii! Fiecare de bunăvoie să întâmpine nevoința care se deschide înaintea noastră. Și astfel ei vor fi în stare să treacă întregul Post fără ca să piardă din vedere adevăratul țel: să întâmpinăm în trupul nostru stricăcios harul Învierii!” – Sfântul Sofronie Saharov.
Știai că?
Patimi cu referire la suferințele îndurate de Iisus Hristos, comemorate în Săptămâna Patimilor de către Biserica creștină, în afară de înțelesul de suferință a pătimi, a se chinui, cuvântul patimă, patimi subînțelege păcatul, viciul. Se spune: „a dat în patima beției“ (are viciul băuturii) sau alte vicii care duc pe om la distrugerea fizică și spirituală. În acest sens, de păcat greu, care împiedică mântuirea omului, patima este condamnată de Biserică, fiind considerată opera diavolului. Nestăpânirea de sine, tentațiile de tot felul care se cer mereu satisfăcute, depășesc păcatul care ar putea fi o cădere incidentală și devin patimă, slăbind până la anihilare voinței omului. Analizând cauzele ce duc pe om în robia patimilor, Sfântul Antonie cel Mare ne spune: „Cei ce nu sunt mulțumiți cu cele ce au la îndemână pentru trai, ci poftesc mai mult, se fac robi patimilor“… căci: „înaintea tuturor patimi lor stă lăcomia pântecelui și poftirea celor lumești“; „omul este în războit cu simțurile trupului său, prin patimile sufletului, iar simțurile trupului sunt cinci: văzul, auzul, gustul, mirosul și pipăitul. Prin aceste cinci simțuri, căzând ticălosul suflet în cele patru patimi ale sale se face orb. Iar cele patru patimi ale sufletului sunt: slava deșartă, bucuria, mânia și frica, dar cea mai mare și fără leac boală a sufletului este necredința în Dumnezeu și iubirea de slavă“. Patimile sunt deopotrivă ale sufletului și ale trupului, dar: „dacă vrei, ești rob patimilor; și iarăși dacă vrei, ești liber să nu te pleci patimilor, fiindcă Dumnezeu te-a făcut cu voie liberă“. Stă deci în puterea omului să-și aleagă singur pierzania sau mântuirea, căci: „viața trupului și bucuria de multă bogăție și putere în viața aceasta, i se face sufletului moarte… dar cel ce biruie patimile trupului, se încununează cu nemurirea“, ajutat fiind de puterea lui Dumnezeu fiindcă: „Cunoștința și frica de Dumnezeu aduc tămăduirea de patimi“, dar „aflându-se în suflet necunoștința lui Dumnezeu, patimile rămân nevindecate“ (Filocalia I, pag. 14-31).
Pilda zilei
Faptele credinței
De câte ori începem un an, o lună, o zi, bine este să ne întrebăm pe noi înșine: „Ce lucruri bune am făcut? Ce lucruri rele am săvârșit? Ce ajutor am dat semenului meu în suferință? De câte ori m-am îmbătat? De câte ori am suduit? Ce minciuni am grăit? Pe câți am înșelat ? De câte ori am călcat pragul crâșmei și de câte ori pe acel al bisericii?”
Nespus de multe și pline de învățătură răspunsuri vom căpăta la aceste întrebări.