Sfinții zilei
Sfântul Cuvios Martinian; Sfântul Apostol Acvila și soția sa, Priscila; Sfântul Ierarh Evloghie, Patriarhul Alexandriei.
Rugăciunea zilei
Rugăciune către toți sfinții
„O, preafericiților, plăcuților lui Dumnezeu, sfinților toți, care stați înaintea prestolului Sfintei Treimi și va bucurați de fericirea cea negrăită! Iată acum, în ziua serbării voastre cea de obște, frații voștri cei mai mici, care aducem vouă aceste cântări de laudă și prin mijlocirea voastră cerem milă și iertare de păcate de la preabunul Dumnezeu. Că știm bine că toate câte voiți puteți cere de la Dânsul. Deci cu smerenie ne rugăm vouă ca să rugați pe Stăpânul cel milostiv să ne dea nouă duhul râvnirii voastre, spre paza sfintelor Lui porunci, ca, mergând pe urma voastră, să putem cu bună cucernicie și fără prihană să săvârșim călătoria vieții celei pământești, învrednicindu-ne întru pocaință a ajunge la locașurile raiului cele preaslăvite și acolo împreună cu voi să preaslăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin!”
Gândul zilei
„Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în același timp, de post și de priveghere. Postul slăbește patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să urce spre ceruri și-i dăruiește harisme dumnezeiești.” – Sfântul Antim din Chios
Știai că?
Rugăciunea este actul esenţial, fundamental al vieţii noastre religioase, este mijlocul de a ne pune în legătură directă cu Dumnezeu, prin înălţarea gândului, a inimii, a voinţei noastre, spre El. Rugăciunea a fost definită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii ca: „vorbire adresată lui Dumnezeu.“ Rugăciunea este, după cuvântul Sfintei Scripturi, o formă de înţelepciune, care ne ajută să înţelegem voia lui Dumnezeu, indiferent dacă e făcută la biserică (rugăciune publică, obştească) sau în faţa icoanei, acasă (rugăciune particulară), recomandată de Mântuitorul: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta…“ (Matei 6, 6). Rugăciunea publică (obştească) este rugăciunea liturgică sau bisericească, săvârşită prin intermediul preoţilor, la vreme determinată; este rugăciunea oficială a Bisericii, încadrată în cult şi rânduită în cărţile de cult. După conţinut, rugăciunea poate fi: de laudă, de slăvire a lui Dumnezeu (Doxologia: „Slavă Şie, Dumnezeul nostru, Slavă Şie“); doxologia sau Rugăciunea teologică, ca primă parte a anaforei liturgice, avea din vechime caracterul unui imn de laudă închinat Sfintei Treimi: „Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh“; de mulţumire (euharistică), cum sunt formulele de binecuvântare de la începutul slujbelor şi formulele de ecfonis de la sfârşitul rugăciunilor („Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Şie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh…“); rugăciunea de pocăinţă, de umilinţă, de credinţă în bunătatea şi iertarea lui Dumnezeu, credinciosul cerând îndurare pentru iertarea păcatelor; rugăciunea de cerere, care este cea mai frecventă (şi în cult şi în particular). O sinteză a rugăciunii de cerere a Bisericii este Ectenia. O rugăciune de înaltă spiritualitate şi pe care creştinul trebuie s-o rostească în fiecare zi este „Împărate ceresc“. Prin ea cerem: luminarea minţii, curăţia inimii, ajutorul harului divin, har atribuit Sfântului Duh. Rugăciunea model, cu origine în Sfânta Scriptură, şi izvor al tuturor rugăciunilor întrebuinţate din cea mai adâncă vechime a Bisericii este rugăciunea „Tatăl nostru“. Este model pentru că Iisus a rostit-o ca să-i înveţe pe ucenicii Săi cum să se roage. Catehumenii o învăţau înainte de a se boteza. Se rosteşte în timpul Liturghiei credincioşilor; Ecfonisul ei se află în Evanghelia de la Matei: „Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri…“ – Matei 6, 9-13 (Liturgica Specială, Bucureşti, ed. a II-a. 1985.).
Pilda zilei
Viaţa
De mult, a venit la un călugăr un om tare necăjit şi l-a întrebat:
– Ce este rău cu mine? De ce nu îmi găsesc liniştea? De ce nu sunt mulţumit de viaţa mea?
Bătrânul călugăr a luat, atunci, o sticlă şi, după ce a umplut-o pe jumătate cu apă, a pus-o în faţa omului şi l-a întrebat: – Cum e această sticlă?
– Este pe jumătate goală!
– Vezi, i-a mai spus călugărul, eu o văd pe jumătate plină. În viaţă, trebuie să vezi partea frumoasă a lucrurilor. Nu este greu, mai ales că în toate există ceva frumos. Dacă vom şti să privim natura, vom vedea frumuseţe şi bogăţie. Dacă vom şti să-l privim pe om în adâncul lui, vom vedea bunătate şi dragoste. Privind astfel viaţa şi oamenii, devenim noi înşine mai frumoşi, mai bogaţi şi mai buni.
De la Sfântul Ioan Gură de Aur citire – “Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine!”
