Invităm fiecare suflet creștin să ia parte la slujbele din cadrul fiecărei biserici în sfânta zi de duminică!

Sfinții zilei

 Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei; Sfântul Mucenic Hristea.    

Duminica a 34-a după Rusalii (a întoarcerii Fiului risipitor); Ap.1 Corinteni 6, 12-20; Ev. Luca 15, 11-32; glas 2,voscr.2.   

APOSTOLUL ZILEI

I Corinteni 6, 12-20

Fraţilor, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi, prin puterea Sa. Oare nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos, le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânată este un singur trup cu ea? «Căci vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup». Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

 EVANGHELIA ZILEI

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împărţit averea. Dar, nu după multe zile, feciorul cel mai tânăr, strângându-şi toate, s-a dus într-o ţară depărtată; şi acolo şi-a risipit toată averea, vieţuind în desmierdări. Şi, după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să fie în lipsă. Şi, ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele ce mâncau porcii, însă nimeni nu-i da. Dar, venindu-şi în fire, a zis: câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier de foame! Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Iar pe când era încă departe, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă; şi, alergând, a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis feciorul: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slujitorii săi: aduceţi haina cea mai bună şi-l îmbrăcaţi; puneţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi aducând viţelul cel îngrăşat îl junghiaţi. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar feciorul lui cel mare era la ţarină; când s-a întors şi s-a apropiat de casă, el a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând pe unul dintre slujitori, l-a întrebat: ce înseamnă acestea. Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit şi tatăl tău a junghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta; şi mie tu niciodată nu mi-ai dat un ied, să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care a mâncat averea ta cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Însă tatăl i-a zis: fiule, tu în toată vremea eşti cu mine şi toate ale mele, ale tale sunt; se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

Rugăciunea zilei

Rugăciune către Sfântul Haralambie, ce te tămăduiește de cele mai cumplite boli!            

„Sfinte Mucenice Haralambie, primeşte această rugăciune pe care cu umilinţă ți-o aducem şi ne izbăveşte din toate necazurile! Deşi suntem bolnavi și nevrednici milostivirii tale pentru păcatele noastre cele multe şi grele pe care le săvârşim în tot timpul vieţii noastre şi în tot ceasul, totuşi, cunoscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o celor ce te cinstesc şi celor ce se pocăiesc cu credinţă întru numele Domnului, îndrăznim cu umilinţă să mărturisim înaintea ta că am greşit. Fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru izbăvirea noastră de toate bolile şi de toate primejdiile şi pentru întărirea noastră în credinţă cea adevărată. Amin!’

Gândul zilei

„Ce ziceţi, dragii mei? Nu vă revine vouă citirea Sfintei Scripturi, pentru că sunteţi prea ocupaţi? Vă spun, însă, că voi aveţi mai multă nevoie decât călugării. De fapt, ei sunt feriţi chiar prin felul lor de viaţă de multe lovituri ale diavolului. Iar voi, dimpotrivă, sunteţi în luptă, sunteţi expuşi neîncetat la noi răni. Cauzele de nerăbdare, de gelozie, de nelinişte, de descurajare, de vanitate vă înconjoară mereu. Duşmanul vostru lucrează continuu noi săgeţi împotriva voastră. Pentru aceasta, voi aveţi nevoie să găsiţi forţa voastră în Sfânta Scriptură.” – Sfântul Ioan Gură de Aur

 Știai că?      

Predica este o cuvântare, o omilie bisericească, vorbire cu scop de instruire. Predica este, în cadrul cultului creştin, un mijloc direct de a transmite învăţătura evanghelică şi de a face instruirea religioasă a credincioşilor. Ea a fost practicată de Mântuitorul de-a lungul celor trei ani ai activităţii Sale şi preluată de Apostoli ca mijloc de propovăduire a Evangheliei. Predica are caracter catehetic şi omiletic, adică de învăţare a adevărurilor religios-morale, prin explicarea textelor Sfintei Scripturi, spre a fi înţelese şi a forma convingeri creştine. Epistolele pe care Apostolii le trimiteau diferitelor comunităţi creştine constituie textul primelor predici creştine, fiind şi izvor de predică, deoarece, atunci când era cazul, ele mai trebuiau să fie şi explicate (interpretate). Acest caracter de exegeză (de analiză şi interpretare) a textului biblic l-a păstrat până azi, într-o mare măsură, predica în Biserica noastră (ex. Cazaniile). După decretarea libertăţii creştinismului, în sec. IV, predica va cunoaşte o înflorire atât de mare, încât reprezentanţii ei au rămas neegalaţi până azi: Sfântul Ioan Hrisostomul (Gură de Aur), Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Chiril al Ierusalimului, Chiril al Alexandriei, Ambrozie al Mediolanului, Grigorie cel Mare-Dialogul, Fericitul Augustin şi alţii, care au ilustrat epoca de aur a Bisericii. Predica a fost integrată în cult chiar de la începutul vieţii creştine şi era legată de citirea Evangheliei.

Pilda zilei

Despre dreapta socotință pentru mântuirea sufletului

Sfântul Antonie fiind cu ucenicii, îi întrebă:
– Ce este mai important pentru mântuire?
Ucenicii îi răspund:
– Rugăciunea.
– Nu, răspunde Sfântul Antonie.
Apoi ucenicii continuă să înşire faptele pe care le considerau mai importante: Postul, privegherea, smerenia, îngrijirea săracilor şi a bolnavilor, primirea de străini, milostenia, dragostea faţă de om, la care ei au primit răspunsul:
Nu este adevărat!
Apoi Sfântul Antonie le-a spus:
– Cel mai important lucru este dreapta socotinţă (discernământul). Toate faptele de mai sus trebuie făcute, dar cu dreaptă socotinţă.
Zis-a iarăşi: sunt unii care şi-au topit trupurile lor cu nevoinţa şi pentru că nu au avut ei dreaptă socotinţă, departe de Dumnezeu s-au făcut. De foarte multe ori săvârșim anumite nevoințe dar pentru că sunt fără dreaptă socoteală, pot fi atinse de mândrie, de iubire de sine, de slava deșartă, de habotnicie, de dispreț față de cei ce nu pot face ceea ce noi facem și așa mai departe. Ajută-ne Doamne să dobândim dreapta socotință și simplitatea minții și a faptelor noastre, ca nimic din ceea ce facem sau vom face să nu ne ridice cu mintea peste semenii noștri în vreun fel sau altul! Întotdeauna când reușim să facem ceva, să credem cu tărie că am făcut ceea ce eram datori să facem. Să nu așteptăm cumva vreo răsplată de la semenii noștri și nici măcar de la Dumnezeu pentru vreun lucru împlinit, ci să fie doar faptele firești ale ființei nostre unite cu Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu.