Sfinții zilei
† Sfântul Mucenic Ermil și Stratonic; Sfântul Ierarh Iacob, Episcop de Nisibe.
Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic erau de neam daco-roman, din cetatea Singidunum, au trăit în ținutul Iliricului și al Dunării de Mijloc, pe vremea persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de împăratul Licinius (250-325). Ei s-au făcut frați de cruce prin mucenicie, pentru că Sfântul Mucenic Ermil fiind diacon și suferind chinurile cele amare pentru Domnul Hristos, Stratonic a simțit prin Duhul Sfânt, Dătătorul de viață, durerea prietenului său, și plângând pentru el, s-a vădit în fața în fața păgânilor. Chemat înaintea împăratului Liciniu, Stratonic a răspuns hotărât că este creștin. Din acest motiv el a fost supus la chinuri groaznice și în timp ce era chinuit striga: „Ermile, roagă-te lui Hristos pentru mine, să-mi dea putere să-mi păzesc credința tare și nemișcată, să fiu mai presus de prigonitorii mei!”. Văzând chinurile îndurate de prietenul său, Stratonic a plâns pentru dânsul, iar slujitorii, pricepând că este creştin, l-au judecat împreună cu Ermil. După o noapte de temniță, cei doi prieteni au fost duși din nou la judecată și din nou chinuiți. În cele din urmă împăratul a hotărât moartea lor prin înec. Astfel, Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic s-au învrednicit de cununa muceniciei în adâncul apelor Istrului.
Sfântul Ierarh Iacob, a trăit în secolul al – IV-lea, a fost unul dintre ierarhii cei mai de seamă a Bisericii din Siria, care după multe nevoinţe, descoperit fiind de creştini, a fost înălţat la treapta de episcop în Nisibe. A scris o rânduială a Sfintei Liturghii şi 26 de cărţi în limba siriană şi a compus 18 cântări în limba armeană. A pătimit pentru Hristos pe vremea lui Maximian (286-305), a luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 împotriva lui Arie. A trecut la Domnul în anul 358 şi a fost îngropat în biserica din Nisibe, zidită chiar de el.
Rugăciunea zilei
Rugăciune pentru biruirea patimii judecării aproapelui
„Doamne, nu mă lăsa să-mi închipui despre mine precum că aș fi cel mai bun dintre oameni, ci să gândesc ca despre unul care este mai rău decât toți și să nu osândesc pe nimeni, ci doar pe mine însumi să mă judec cu asprime. Amin!”
Gândul zilei
„Este Har…
să iubeşti fără să fii iubit…
să slujeşti fără să fii preţuit…
să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
să ierţi fără să fii iertat…
să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
să investeşti clădind fără speranţe…
să taci pentru a nu face rău aproapelui…
să vorbeşti de dragul adevărului…
să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros să te lipseşti…
Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har! ” – Părintele Justin Pârvu
Știai că?
Jertfa este conceptul central al Evangheliei. În limbile biblice, cuvintele folosite pentru „jertfă” sunt adeseori legate de ideea de apropiere de Dumnezeu şi de ofrandă adusă lui Dumnezeu. În sensul lui principal, cuvântul ebraic pentru „ofrandă”, sau „jertfă”, se referă la actul înfăţişării înaintea lui Dumnezeu, la actul aducerii unui dar înaintea Sa. Echivalentul grecesc înseamnă „dar” şi se referă la aducerea unei jertfe. În limba română, pentru a exprima ideea de dar oferit Divinităţii, avem cuvintele „ofrandă”, „dar”, „prinos”, „jertfă” şi chiar „sacrificiu. Starea de jertfă necontenită a Mântuitorului este actualizată la Sfânta Liturghie prin taina Sfintei Euharistii, când prin rugăciunile slujitorilor Bisericii şi ale credincioşilor şi invocarea Sfântului Duh, darurile — pâinea şi vinul — aduse ca ofrande de către credincioşi şi pregătite de preot pentru slujire se sfinţesc prin prefacerea în trupul şi sângele Domnului. Jertfa trebuie să aibă şi un caracter duhovnicesc prin viaţa virtuoasă, închinată lui Dumnezeu cu credinţă şi fapte bune a fiecărui creştin adevărat.
Pilda zilei
O fărâmă din inima ta
Un tânăr monah a întrebat un pustnic înţelept:
– Care este taina înţelegerii cu toţi oamenii?
Bătrânul pustnic l-a privit îndelung, s-a gândit o vreme în tăcere şi i-a răspuns:
– Să dăruieşti ceva, fiecărui om întâlnit în cale.
– Să dau de pomană?
– Să dăruieşti un zâmbet, o vorbă bună, o pâine…iubire, compasiune, înţelegere…, adică o fărâmă din inima ta!
Deşi nu ştim, avem ceva de dăruit fiecărui om.
