Sfinții zilei
Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu; Sfântul Apostol Tit.
Rugăciunea zilei
Rugăciune către Sfântul Apostol Bartolomeu
„O slăvite Sfânt Bartolomeu, Isus te-a numit o persoană fără prefăcătorie și tu ai văzut în acest cuvânt semnul că el era Fiul lui Dumnezeu și Regele lui Israel. Obține pentru noi harul de a fi fără prefăcătorie și nevinovați ca porumbeii. În același timp, ajută-ne să avem parte de darul credinței tale, pentru a vedea mâna divină în evenimentele vieții zilnice. Să putem discerne semnele timpurilor care duc la Isus pe pământ și să ne unim la sfârșit cu el pentru totdeauna în cer. Amin.”
Gândul zilei
„Rugăciunea este hrana sufletului. Nu chinuiți sufletele voastre prin înfometare , mai bine să flămânzească trupul. Nu osândiți pe nimeni, iertați-i pe toți. Socotiți-vă mai răi decât toți oamenii din lume și vă veți mântui.” – Sf. Iosif de la Optina
Știai că?
Ușile împărătești sunt ușile centrale ce fac parte din iconostasul Bisericilor Ortodoxe care se mai numesc și „Poarta Frumoasă. Această poartă este formată de încă doua uși numite „bemothyra” ușile Sfântului Altar sau Sfintele Uși, prin care, prin ele se scot Sfintele Daruri. Ușile Impărătești sunt făcute din lemn sau metal, sunt sculptate sau gravate și prezintă în partea superioară o cruce. De obicei, pe ușile împărătești se pictează Buna Vestire și din punct de vedere teologic, Sfintele Uși reprezintă porțile Ierusalimului, prin care a intrat Isus Hristos. Există reguli precise de utilizarea ușilor: Ușile deschise , marchează momentele în care Hristos este prezent în mijlocul poporului, în mod special prezent în cadrul citirii Sfintei Evanghelii, sau când credincioși primesc Sfânta Euhastie. Ușile rămân închise în cea mai mare parte a timpului, aceasta reprezintă un simbol al pocăinței, pentru că mintea omenească nu poate cuprinde Tainele lui Dumnezeu. Ușile Împărătești sunt folosite numai de către preoți, diaconi episcopi și numai în timpul slujbelor.
Pilda zilei
Cele două vâsle
Demult, trăia un bătrân, om cu frica lui Dumnezeu, ce-şi câştiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu.
– Într-o zi, în timp ce moşul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris şi întrebă:
– De ce ai scris pe o vâslă “credinţă” şi pe cealaltă “fapte bune”?
– Fiindcă acestea două mă conduc în viaţă, răspunse bătrânul.
– Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îţi călăuzeşti viaţa: dacă faci fapte bune, eşti de folos celorlalţi, dacă ai credinţă, îţi eşti ţie însuţi de folos.
Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat niciun pic, învârtindu-se în loc. În felul acesta a înţeles tânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credinţă, va avea şi o viaţă curată, adică încărcată de roadele bunătăţii şi milei creştineşti. Cum este sufletul omului, tot aşa îi este şi viaţa.
Credinţa fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios îl iubeşte pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalţă spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poţi zbura!
“În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există” (Sfântul Simeon Noul Teolog)
