Sfinții zilei                                                                

Pomenirea Minunii din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail; Sfântul Mucenic Eudoxie.

Rugăciunea zilei

Rugăciune către Maica Domnului a Sfântului Antim Ivireanul

„Stăpână de Dumnezeu Născătoare, împărăteasa cerului și a pământului, cinstea și slava creștinilor, ceea ce ești mai înaltă decât cerurile și mai curată decât soarele, Fecioară prealăudată, nădejdea celor păcătoși și liniștea celor loviți de valurile vieții, caută asupra poporului tău, vezi moștenirea ta, nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, ci ne păzește și ne scapă de vicleșugurile diavolului, că ne-au împresurat întristările, nevoile și răutățile. Dă-ne mână de ajutor, Fecioară, că pierim. Îndură-te de noi, că pe tine te avem ajutătoare și la tine nădăjduim să-L îmblânzești pe Fiul tău cu rugăciunile tale preaputernice și nebiruite, ca să-Și întoarcă spre noi mila Sa cea bogată. Și pe toți să ne învrednicească a ne păstra viața cinstită și fără de prihană, pentru ca noi cu o gura și cu o inimă pe El pururea să-L mărim, iar ție să-ți zicem: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!“ Amin.

 Gândul zilei

„Iubirea este singura putere prin care sufletul învinge moartea.”-  Părintele Dumitru  Stăniloae 

Știai că?

Axionul este un imn de laudă ce se cântă în timpul Sfintei Liturghii, cel mai des in cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și la praznice împărătești. Cuvântul  axion provine din limba greacă și înseamnă „vrednică ești”.

Pilda zilei

O mână de ajutor

În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câţiva soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste şine. Alături, caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputinţa lor. Trecând pe acolo, un om l-a întrebat:
– De ce nu-i ajuţi şi dumneata?
– Eu sunt caporal, eu supraveghez şi comand. Ei trebuie să muncească!
Străinul nu a mai spus nimic, dar şi-a scos haina şi a început să tragă şi el cot la cot cu soldaţii de un capăt al stâlpului. După scurt timp, au reuşit să elibereze şinele. Încântaţi de reuşită, soldaţii i-au mulţumit străinului care, luându-şi haina să plece, i-a mai spus caporalului:
– Dacă va mai fi nevoie, să mă chemaţi şi altădată!
– Da?! – zise în batjocură caporalul. Dar cine eşti dumneata?
– Sunt generalul acestei divizii …“Nu trebuie să ne îngrijim numai de ale noastre, ci şi de ale altora”-  Sfântul Ambrozie

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău