Sfinții zilei
Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului (Sâmbăta Sfinților Cuvioși).
Sfântul Tarasie s-a născut la Constantinopol în jurul anului 730 și a fost un apărător al sfintelor icoane. După moartea împăratului Leon IV Hazarul din anul 780, pe tronul imperial ajunge fiul său Constantin VI. Pentru că acesta era minor, puterea a fost preluata de împărăteasa Irina. Împărăteasa l-a numit patriarh de Constantinopol pe Tarasie, pe atunci prim-secretar imperial. Tarasie îi va cere împărătesei să convoace un Sinod Ecumenic, pentru a restabili cinstirea sfintelor icoane. Sfântul Tarasie a fost președintele Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787, când s-a restabilit cultul icoanelor.
Sfântul Tarasie a fost un mare apărător al credinței și moravurilor sănătoase. Când împăratul Constantin a surghiunit-o pe Maria, soția lui legiuită, luând o femeie care îi era rudă și trăind cu ea, Sfântul Tarasie nu numai că a refuzat să binecuvânteze această nelegiuire, ci l-a sfătuit, apoi l-a certat și îndepărtat de la Sfânta Împărtășanie. Sfântul Tarasie a trecut la cele veșnice pe 25 februarie 806, și a fost înmormântat în mănăstirea ctitorită de el în Bosforul Traciei. La mormântul său s-au săvârșit nenumărate minuni.
În această zi Biserica Ortodoxă a rânduit pomenirea tuturor sfinților, bărbați și femei, care s-au nevoit prin viață ascetică, post și rugăciune. Această sâmbătă este numită „a Sfinților Cuvioși”. Sinaxarul acestei zile ne explică: „Iată că au pus înaintea noastră și pe toți bărbații și femeile care, prin multe nevoințe și osteneli, au trăit în cuvioșie. Aceasta pentru că, prin pomenirea lor și a luptelor lor, să ne facă să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului. Având ca pildă și călăuză viața lor și dobândind sprijinul și ajutorul lor, vom putea fi gata pentru luptele cele duhovnicești, mai cu seamă când ne gândim că ei au avut aceeași fire ca și noi”.
Rugăciunea zilei
Rugăciunea Sfântului Tarasie tămăduitorul pentru boală și mântuire suflete
„Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Tarasie, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne ferească de boală și rele și să ne mântuiască sufletele păcătoase. Revărsându-se râurile harurilor Duhului astăzi, la pomenirea ierarhului lui Hristos, adapă cugetele credincioșilor și spală patimile și spurcăciunile sufletelor. Stăpân desăvârșit asupra patimilor trupului ajungând, ai fost uns ierarh. Și cu Dumnezeiască cuviință și cu dreaptă credință ai păstorit cetatea ce împărățește peste toate cetățile; fiarele eresurilor le-ai alungat, de Dumnezeu însuflate, lămurind închinăciunea cinstitelor icoane. Pentru aceasta, după săvârșirea din viață ai luat har nesfârșit, după cuviință, Sfinte Ierarhe Tarasie; pentru care strigăm ție: roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru iertare de greșeli, ferire de boală, izbăvire de patimi să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea ta. Amin!”
Gândul zilei
„Spovedania, taina Pocăinței, prin care puterea lui Dumnezeu dată preoților șterge biruințele diavolului asupra omului, căci păcatul este o conspirație între diavol și minte împotriva lui Dumnezeu sau împotriva unei porunci a Lui, la ascultarea omului de Satana, și nu de Dumnezeu. Când aceste biruințe sunt spovedite și ispășite prin canon și necazuri, acelea nu mai au nici o greutate la cântarul judecății particulare. Când sunt spovedite dar numai pe patul morții și n-a mai rămas timp de canon și îndreptare, ei (diavolii) vin și înfricoșează sufletul cu necaz și urgie mare; dacă însă omul le-a ars pe pământ măcar cu o lacrimă, acesta nu se pierde, ci poate atrage mila lui Dumnezeu. Când biruințele lor rămân consimțite toată viața și neșterse de taina pocăinței, omul acela, deși botezat, s-a făcut fiul aceluia de care a ascultat. Biruințele lui au toată greutatea fărădelegii. Cei cumpliți au câștigat sufletul Omului. Sufletele drepților însă, ca un șuvoi de foc urcă la cer, ca unele ce s-au îmbogățit în focul Duhului Sfânt” – Ieromonah Arsenie Boca
Știai că?
Postul religios este o rânduială disciplinară prin care Biserica îndrumă viața credincioșilor săi pe căile trăirii creștine, ale virtuții și cinstirii lui Dumnezeu. Postul, adică abținerea totală sau parțială de la anumite alimente (zise „de dulce“), pe timp mai scurt sau mai îndelungat, este o practică existentă în mai toate religiile, din toate timpurile. În afară de postul religios, există și un post pur igienic, pentru păstrarea sănătății, recomandat chiar de medicină, ca mijloc de vindecare, pentru redresarea organismului obosit și intoxicat de hrana prea îmbelșugată. Sfântul și Marele Post, numit și al Patruzecimii (Păresimilor), este Postul Paștilor, care este postul de 40 zile al Mântuitorului; ține șase săptămâni și are dată schimbătoare, ca și Paștile, de care ține; este rânduit pentru curățirea sufletului prin înfrânare, rugăciune, milostenie, spovedanie și împărtășirea cu Sfintele Taine. În acest post nu se mănâncă: lapte, brânză, carne, ci numai legume fierte (fără grăsimi) i fructe; în zilele de dezlegare e permis untdelemnul și vinul, adică: sâmbăta, duminica, la 24 februarie (sărbătoarea „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul“), la 9 martie (Sf. 40 de Mucenici), la 25 martie (Buna Vestire), când este și dezlegare la pește, ca și în Duminica Floriilor. Cu deosebită evlavie se cuvine a se ține postul din prima și ultima săptămână a Postului, când se recomandă ca luni și marți în prima săptămână să se mănânce numai o dată pe zi, seara , pâine și apă, iar în săptămâna Patimilor, în afară de joi, când se pot lua 2 mese, se mănâncă la fel, vineri și sâmbătă, fiind post desăvârșit. Bolnavii au voie să mănânce cu untdelemn și să bea vin în Postul Mare.
Pilda zilei
Ținta alergării
Un om credincios și bogat, aproape de-a muri, își puse dorința lui de pe urmă, că toți prietenii lui să-l ducă până la groapă. Când a muri, într-adevăr toți prietenii au venit la locuința lui ca să-l întovărășească la locul de veci. Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare. La început, toți prietenii se ținu bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii, se furișau și plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care au avut puterea să înfrunte ploaia. A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el își lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Așa că cei doi prieteni au împărțit între ei averea.
Așa este, iubiții mei, și cu Biserica noastră,
Ea cheamă la moștenirea cerurilor pe toți, dar puțini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alții se tem de ploaia încercărilor, alții sunt fulgerați de trândăvie, iar unii își pierd curajul pe drum. Așa că puțini ajung la ținta alergării… Mulți chemați, puțini aleși.
