Sfinții zilei

†) Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie teologul și Ioan Gură de Aur; Sfântul Sfințit Mucenic Ipolit, Episcopul Romei.  

Pe aceşti trei Sfinţi Părinţi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur îi cinstim astăzi laolaltă, ca pe nişte mari învăţători şi păstori prealuminaţi ai Bisericii lui Hristos. Faptele lor pline de sfinţenie, precum şi învăţăturile lor alcătuiesc dreptarele Ortodoxiei. Vieţile lor sunt istorisite la zilele în care Biserica îi pomeneşte pe fiecare dintre ei. Astfel, viaţa Sfântului Vasile o găsim pe larg în ziua de 1 ianuarie, viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur la 13 noiembrie şi la 27 ianuarie, iar viaţa Sfântului Grigorie Teologul la 25 ianuarie. Sfinţii Trei Ierarhi au trăit cam în aceeaşi perioadă, adică în secolul al 4-lea, şi au dus o luptă grea şi neîncetată împotriva ereziilor care erau în acea vreme. Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur s-au străduit cu înfrumuseţarea şi desăvârşirea Sfintei Liturghii din timpul lor, lăsând Bisericii Răsăritene cele două Liturghii care le poartă numele. Sfântul Grigorie Teologul şi-a câştigat renumele de Cuvântătorul de Dumnezeu, el rostind Cele cinci Cuvântări Teologice, adevărate capodopere teologice şi literare ale creştinătăţii. Pentru că în timpul împăratului Alexie I Comnenul (1081-1118) s-a făcut dezbinare între credincioşi privind importanţa fiecăruia dintre cei trei sfinţi, Episcopul Ioan al Evhaitelor a propus ca ei să aibă şi o zi specială de prăznuire. Astfel, oamenii nu s-ar mai fi întrebat care dintre cei trei sfinţi este mai mare sau mai vrednic de cinstire. Atunci a fost stabilită data de 30 ianuarie ca zi de pomenire a celor trei sfinţi ierarhi

 Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Ipolit, Episcopul Romei, care a trăit în secolul al 3-lea. Acesta, împreună cu Censurin, sfetnic împărătesc, Savin şi Aura fecioara, dar şi cu alţi 20 de mucenici L-au mărturisit pe Hristos cu mult curaj şi pentru aceasta au fost omorâţi de păgâni, primind astfel cununa muceniciei, în timpul persecuţiilor din acel veac.

   Rugăciunea zilei

Cea mai puternică rugăciune adresată Sfinților Trei Ierarhi

„Sfinților Ierarhi ai lui Hristos, lauda Bisericii: Vasile înțelepte – stâlp al credinței, Grigorie prea laminate – minte cerească, Ioane Gură de Aur – propovăduitorul înflăcărat al pocăinței, voi cei ce aţi fost dăruiţi Bisericii în vremuri de cumpănă pentru a descoperi credința cea adevărată, primiți această smerită rugăciune pe care o înălțăm către voi, sfinților. Dăruiți-ne nouă, păcătoșilor, adevărata cunoaștere. Și învăţați-ne cum se cuvine să trăim noi, cei ce purtăm cu nevrednicie numele de creștin. Sârguiţi-vă, sfinților, să-i scoateți pe credincioși din smintelile acestei lumi ticăloase, aşa cum odinioară aţi făcut cu cei pe care i-aţi păstorit. Fiţi deci călăuzele noastre către cer! Mijlociți cu rugăciunile voastre pe lângă Dumnezeu, să ne dăruiască iertare, smerenie şi înțelepciune! Voi, cei care trăiţi în cer, rugați-vă, sfinților, ca şi noi, cei ce trăim pe pământ, să le gândim şi să le facem pe cele de sus. Fiţi alături de noi, Sfinților Trei Ierarhi, în viaţa aceasta şi după moarte… Ca şi noi să ne împărtășim de fericirea cea veșnică. Amin!”.

Gândul zilei

„Deci, când vezi că dai de necaz, fie în căsnicie, fie în celelalte treburi roagă-l pe Dumnezeu. Rugăciunea e singura dezlegare, cea mai bună, a necazurilor ce ni se întâmplă. Puternică este arma rugăciunii!” – Sfântul Ioan Gură de Aur

Știai că?

 La sfârşitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare dispută legată de cei trei ierarhi, pe care îi prăznuim pe 30 ianuarie, oamenii întrebându-se care este mai mare: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur. După câţiva ani de la declanşarea neînţelegerilor, cei trei sfinţi au început să i se arate aievea, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, fericitului i-au apărut cei trei sfinţi împreună. „După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nicio vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singura zi, şi înştiinţează cu aceasta pe creştini, că noi în faţa lui Dumnezeu, una suntem” se arată în scrierile teologice. În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi, stingându-se astfel şi disputele din capitală, lumea unindu-se în sărbătorirea împreună a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie Teologul şi a Sfântului Ioan Gură de Aur. Pentru a recunoaşte valoarea teologică a Sfinţilor Trei Ierarhi, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit protectori ai instituţiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume.  Sfântul Vasile cel Mare reprezintă simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor; Sfântul Grigore reprezintă simbolul ştiinţei teologice şi al contemplării înalte, fiind primul dintre părinţii bisericeşti care a folosit termenul de teologie; iar Sfântul Ioan Gură de Aur reprezintă simbolul zelului apostolic prin cuvânt şi faptă, pentru orientarea oamenilor spre învăţătura lui Isus.

 Pilda zilei

Cele trei site 

Într-o zi, un om veni la un înţelept şi-i spuse: „Ascultă, învăţătorule, trebuie să-ţi povestesc cum s-a comportat prietenul tău”. „Numai un pic, îl opri înţeleptul. Ai trecut ceea ce vrei să spui prin cele trei site?”. „Care trei site?”, întrebă omul plin de mirare. „Întocmai, prietene, trei site. Să cercetăm dacă tot ceea ce vrei să-mi spui poate trece prin cele trei site: Prima este a adevărului. Ai verificat dacă tot ceea ce vrei să-mi spui e adevărat?”. Omul îi răspunse: „Nu, le-am auzit şi eu la rândul meu, şi…”. „Bine, dar te-ai folosit de a doua sită, cea a bunătăţii? Dacă ceea ce vrei să-mi povesteşti nu e tocmai adevărat, nici bun, vrei cel puţin să mi-o spui cu bunătate?”. „Păi…”, răspunse celălalt şovăind. „Aşa, spuse înţeleptul. Să încercăm atunci să ne folosim de cea de-a treia sită şi să vedem dacă ceea ce vrei să-mi povesteşti este de folos”. „De folos? Păi nu ştiu dacă…”. „Atunci, spuse înţeleptul surâzând, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu e nici adevărat, nici bun şi nici de folos, prefer să nu ştiu, iar pe tine te sfătuiesc să uiţi totul”.

Tradiții și obiceiuri de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi:

*În ziua de 30 ianuarie nu se lucrează pentru că astfel oamenii vor suferi de friguri și pagubă, iar în credinţa populară  se spune că acela care munceşte în această zi poate să orbească,  sau au parte de lucruri rele și strâmbarea minților.

*În această zi de sărbătoare închinată celor trei sfinţi se face praznice de pomenirea morţilor, se prăznuiesc sufletele morților care au murit neîmpărtășiți și se dă o lumănare de pomană pentru ca întreaga viața să fie luminată, iar tineri se roagă şi ţin post pentru a avea o căsnicie fericită.

*În tradiţia populară mai există şi credinţa că de astăzi se schimbă vremea, de-acum, se zice că „se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvară. Dacă streşinile curg, primăvara va fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi călduroasă.

 *Din bătrâni se spune că la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi începe să încolţească grâul care nu a răsărit în toamnă. 

*În această zi nu se înstrăinează lucruri din casă, sărbătoarea aduce spor femeilor care vor toarce lâna peste an cu mai multă ușurință.

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău