Sfinții zilei
Sfântul Mare Mucenic Procopie și mama sa, Sfânta Muceniță Teodosia; Sfântul Mucenic Epictet preotul și Astion monahul.
Sfântul Mare Mucenic Procopie era din Ierusalim și a trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Tatăl său era creştin, însă mama lui se închina zeilor păgâni. La vârsta maturităţii a ajuns dregător al Alexandriei. În timp ce mergea împreună cu 200 de ostaşi ca să pedepsească mai mulţi creştini, s-a făcut un mare cutremur de pământ, văzduhul s-a umplut de lumină strălucitoare şi de tunete şi s-a auzit un glas din cer, chemându-l pe nume: „Neania”. Rugându-se ca să i se arate mai limpede cel ce-i grăia, i s-a arătat o cruce ca de cristal şi glas zicând: „Eu sunt Iisus cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu. Cu semnul acesta, pe care l-ai văzut, vei birui pe vrăjmaşii tăi şi pacea mea va fi cu tine.” De atunci s-a făcut vas ales al lui Dumnezeu, simţind în inima sa o negrăită bucurie duhovnicească. Întors la Schitopolis, a poruncit unui argintar să-i facă o cruce de aur şi de argint, după chipul ce i se arătase. Când a fost gata, pe ea s-au arătat trei icoane, având scriere evreiască şi anume: Emanuel, iar de o parte şi de alta Mihail şi Gavriil. Întorcându-se în cetate, mama sa, văzând că nu vrea să aducă jertfă idolilor, l-a pârât împăratului că e creştin. Acesta l-a chinuit în multe feluri, dar a fost slobozit prin arătarea Domnului şi numit Procopie , care se tâlcuieşte „Cel ce sporeşte”,în loc de Neania. Surpând idolii, a încurajat la credinţă ostaşii a două căpetenii şi douăsprezece femei, împreună cu mama sa Teodosia. Ostaşilor li s-au tăiat capetele, pe femei le-au chinuit fără milă, iar Sfântul a fost supus la grele şi nenumărate chinuri, în timpul cărora a săvârşit multe minuni. Neclintit în credinţă, rugându-se fierbinte şi-a plecat cinstitul său cap sub sabie şi s-a suit încununat la cer.
Praznicul lui se săvârşeşte în biserica sa mucenicească ce se află aproape de Helona şi se numeşte Condilion.
Rugăciunea zilei
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Procopie
„O, fericite și mult plăcutule al lui Dumnezeu, Sfinte Mare Mucenice Procopie! Ce graiuri vom îndrăzni noi, nevrednicii, a-ți aduce ție, câtă vreme nici una din lucrările slăbănogitei noastre vieți duhovnicești nu ne arată a fi următori ai adâncii tale smerenii, ai marii tale râvne, ai răbdării neclintite și ai dragostei aprinse pentru Dumnezeu și poporul Lui cel binecredincios, ce ai avut până în sfârșit? Tu, de Însuși Mântuitorul Hristos, asemenea vasului alegerii, Pavel, și marelui împărat Constantin, părintele creștinilor, la calea credinței fiind chemat, suișuri în inima ta ai pus, dar peste dar și foc peste foc ai câștigat, mereu sporindu-ți faptele cele bune spre lauda preaslăvitului Său nume. Noi neprețuitele daruri ce am primit prin Taina Sfântului Botez nicicum nu le-am păzit și nici lepădarea de satana și de toate lucrurile lui precum atunci ne-am făgăduit. Taina Sfintei Cruci descoperindu-ți-se prin dumnezeiescul glas, tu din putere în putere ai mers ca un adevărat închinător și cinstitor al ei, iar noi, nehotărându-ne la adevărata lepădare de sine, nu o putem lua pentru a ne face vrednici următori ai Stăpânului tuturor, ci până acum în nedumerire și nelucrare petrecem. Cu adevărat, întru nimic nu am urmat noi, ticăloșii, uimitoarelor tale pătimiri pentru dragostea Mirelui ceresc, Celui ce cu iubire veșnică iubindu-ne până în sfârșit, pentru toți și pentru fiecare dintre noi pătimind, toată rânduiala părintească cu desăvârșire a plinit; ci cu reaua pătimire defăimând, iată, până acum, în patimi și pofte dobitocești întreaga noastră viață ne-am cheltuit. Nu ne lăsa pe noi mai mult să ne afundăm, ci întinzându-ne mâna cea nebiruită a sfintelor și pururea primitelor tale rugăciuni, ajută-ne pe noi să putem porni cu însuflețire nouă pe calea luptelor ce ne stau înainte pentru împlinirea dumnezeieștilor porunci, prin păzirea învățăturilor mântuitoare ale Sfintei Biserici celei dreptslăvitoare. Ajută-ne, Sfinte Procopie, căci suntem slabi și ticăloși, și nu ne lăsa să fim biruiți de noul păgânism și de multele sale viclenii idolatre, căci și noi făgăduim că de acum ne vom strădui mai mult să punem începutul cel bun, prin sfintele tale mijlociri, astfel ca în veacul cel viitor față către față să-ți mulțumim și împreună cu tine să cântăm Preasfintei și Celei de o ființă și nedespărțitei Treimi, în nesfârșiții veci. Amin!”
Gândul zilei
,, Puneţi-vă la gât crucea lui Hristos, întipăriţi-o în inima voastră, căci nu poate exista pentru noi o mai mare sfìnţenie decât Crucea sfinţită prin Sângele lui Hristos ! Știu că nu toți aveți la gât crucea lui Hristos, văd la voi mărgele și medalioane, dar puțini dintre voi poartă cruce. Nu vă apărați cu motivul că nu aveți de unde să cumpărați cruce, fiindcă dacă ați iubi crucea, ați gasi-o, ați tăia-o din lemn și ați purta-o la gât. Amintiți-vă despre aceasta și puneți-vă la gât crucea lui Hristos, întipărit-o în inima voastră! Căci nu poate exista pentru noi o mai mare sfìnţenie decât Crucea sfinţită prin Sângele lui Hristos? Să fie în fața noastră mereu semnul Crucii lui Hristos! Și să vă mântuiască ea și să vă ducă la viață veșnică.” – Sfântul Luca al Crimeii
Știai că?
Vămile Văzduhului, după credinţa tradiţională, nerecunoscută însă oficial de vreun Sinod ecumenic (în care s-au fixat învăţăturile Bisericii), sunt cele 20 de categorii de păcate pentru care vor fi judecate toate sufletele, după moarte. învăţătura despre „vămile văzduhului“ arată că tot spaţiul de la pământ la cer este despărţit în „20 de regiuni“ şi în fiecare regiune este un tribunal sau o „vamă“, unde se judecă feluritele păcate; acest tribunal este format din îngerii cei răi, care sunt „vameşii“. După ce sufletul se desparte de trup, stă trei zile în jurul trupului său, şi a treia zi se ridică — ajutat de îngerii cei buni — spre cer. În timp de 37 de zile, sufletul trebuie să treacă prin cele 20 de vămi, şi după fiecare se face suma păcatelor sau faptelor bune, care vor hotărî ridicarea sufletului la cer, lângă Creator, sau aruncarea lui în iad, unde este întunericul veşnic, „plânsul şi scrâşnirea dinţilor“; această judecată se încheie la 40 de zile după moartea omului. Păcatele ce se vor judeca în cele 20 de vămi, sunt în mare, următoarele: în vama întâi se judecă: injuriile la adresa lucrurilor sfinte (înjurăturile despre Dumnezeu, Paşti etc.) şi toate vorbele rele şi urâte, batjocuri etc. În vama a doua se judecă minciuna cu toate formele ei: călcarea unei promisiuni, a unui jurământ, ascunderea păcatelor la spovedanie ş.a.; în a treia vamă se judecă vorbirea de rău a cuiva, născocirea de vorbe mincinoase pentru a învinovăţi pe cineva pe nedrept, bârfirea etc; în a patra vamă se judecă lăcomia, şi anume: îmbuibarea, beţia, desfrâul, neţinerea postului etc; a cincea vamă judecă lenea, trândăvia; a şasea vamă judecă pe hoţi, pe cei care sub orice formă au furat avutul sau munca aproapelui; în a şaptea vamă se judecă setea de bani, de înavuţire, zgârcenia; vama a opta îi judecă pe cămătari, pe toţi aceia care profită de nenorocirile oamenilor şi le iau avutul prin împrumuturi de bani cu dobândă atât de mare, că aceştia nu le mai pot plăti niciodată şi astfel pierd tot ce au avut; vama a noua judecă nedreptăţile, înşelăciunile; a zecea vamă condamnă invidia; păcatul mândriei e judecat în vama a unsprezecea; a douăsprezecea vamă judecă mânia, furia, nestăpânirea de sine, păcat greu care generează şi moartea; vama a treisprezecea condamnă răzbunarea; a paisprezecea vamă judecă uciderea aproapelui, crima; vama a cincisprezecea judecă pe cei care fac vrăji, farmece; vama a şaisprezecea judecă gândurile rele, necurate, care duc la desfrâu şi la orice faptă murdară; vama a şaptesprezecea condamnă adulterul, curvia; vama a optsprezecea judecă, perversiunile de orice fel, faptele incestuoase; vama a nouăsprezecea judecă pe eretici, pe toţi acei care se abat de la dreapta credinţă a Bisericii; vama a douăzecea judecă tirania, cruzimea, lipsa de îngăduinţă şi de milă faţă de orice om. Credinţa în vămile văzduhului nu este decât aplicarea învăţăturii despre „Judecata particulară“, căreia se vor supune toate sufletele după moarte. Această judecată se va face cu ajutorul îngerilor, care sunt instrumentele lui Dumnezeu; tema „vămilor“ este ilustrată şi în pictura bisericilor ortodoxe.
Pilda zilei
Întâlnirea cu…moartea!
O străveche legendă arabă istorisește trista poveste a ienicerului sultanului din Bagdad. Într-o zi, tânărul ienicer se aruncă plin de tristețe la picioarele stăpânului său, care îl îndrăgea mult, cerându-i cu împrumut minunatul său cal care părea că zboară, într-atât era de iute.
– De ce? Îl întrebă sultanul.
– Am văzut moartea în grădină și ea mi-a făcut semn. Cu calul tău, voi putea fugi la Bassara și mă voi ascunde în târgul de acolo. Astfel, moartea nu mă va afla.
Sultanul îi dete tânărului armăsarul său și acesta plecă în galop.
Sultanul coborâ în grădină și văzu cum moartea stătea acolo și aștepta.
– De ce mi-ai amenințat ienicerul? o întrebă.
– Ba nu l-am amenințat nicidecum, răspunse moartea.
Am ridicat doar brațul a uimire. M-am întrebat:
”Cum poate să fie încă aici, de vreme ce eu am întâlnire cu el peste nici cinci ceasuri în târgul din Bassara…”
Uneori chiar credem, din păcate, că putem păcăli moartea fugind aiurea în sus sau în jos. De cele mai multe ori omul se comportă copilărește față de întâlnirea inevitabilă cu moartea și frica de a da mâna cu veșnicia îi descoperă nimicnicia și neputința. Câți dintre oameni când sunt sănătoși și toate le merg bine sunt ca zmeii în înaltul cerului și-și arată bărbăția? Dar când vreun eveniment al vieții îi pune în fața morții li se descoperă lașitatea și nebărbăția.
Pentru creștinii adevărați, însă, moartea este doar o trecere la fericirea veșnică. Așadar, toți vom muri fizic, negreșit, tocmai de aceea trebuie să fim tot timpul pregătiți sufletește, adică să fim în comuniune cu Dumnezeu, iar în acest sens trebuie să ne clădim o viață încununată de/cu fapte bune, iubire, lumină, bunătate, dărnicie, recunoștină, milă, credință, … căință față de toate faptele rele și mărturisirea lor, a faptelor rele, în fața duhovnicului, pentru dezlegare și îndreptare.
Sursa: Realitatea Spirituala
