Sfinții zilei

† Sfântul Cuvios Teodosie, începătorul vieții călugărești de obște din Palestina; Sfântul Cuvios Vitalie.

Sfântul Cuvios Părinte Teodosie era din satul Mogaris, din ținutul Capadociei, și se trăgea din părinți dreptcredincioși, Proeresie și Evloghia. A fost crescut de părinții săi cu bune obiceiuri și cu învățătură de carte. De foarte tânăr a primit treapta de citeț al bisericii și era iscusit cititor al sfintelor cărți către popor, ca nimeni altul. Auzind în inima lui chemarea dumnezeiască de a ieși din țara lui și de a urma pe Domnul, a îmbrăcat haina și viața călugărească și a plecat la Ierusalim. În drum, s-a oprit în Antiohia, unde a dorit să vadă pe Sfântul Simeon Stâlpnicul, care l-a primit sus, pe stâlpul său, strigându-l pe nume, fără a-l cunoaște dinainte, și i-a binecuvântat calea, prorocindu-i multe din cele ce aveau să i se întâmple. Ajuns la Ierusalim, după ce s-a închinat la Sfintele Locuri, se întreba mereu ce fel de viață călugărească se cuvenea să-și aleagă: cea singuratică, a sihaștrilor, sau viețuirea împreună cu mai mulți călugări, stând sub îndrumarea unui conducător înțelept și luminat, adică viața de obște? Și, hotărându-se pentru viața de obște, a intrat sub ascultarea unui stareț, Longhin, cu bun nume și iscusit pe calea mântuirii. La porunca starețului său, Sfântul Teodosie a luat în grija sa o biserică aflată pe drumul spre Betleem. Simțind însă că laudele încep să-i schimbe inima, s-a retras într-o peșteră din munte, unde, la început, a primit ucenici mai puțini, apoi pe toți cei ce veneau la el. Cu toți acești ucenici, Sfântul Teodosie a zidit o mare mănăstire aproape de Betleem, unde pentru prima dată în Palestina, a rânduit toate după legile vieții de obște, de unde și faima lui de „întemeietor al vieții de obște”. Mănăstirea lui era ca o adevărată cetate, cu patru biserici, trei bolnițe și locuințe deosebite pentru călugări și oaspeți de toate neamurile, câte erau acolo, viața desfășurându-se în cea mai desăvârșită tăcere și evlavie. Era o viață de înfrânare, de slujire a oamenilor și de rugăciune de zi și de noapte. Deși avea o vârsta înaintată, Sfântul Teodosie nu a schimbat nimic din asprimea vieții sale petrecută în post, în priveghere și în rugăciune. Timp de 30 de ani n-a mâncat pâine, hrănindu-se doar cu legume și ierburi sălbatice. Era foarte apropiat duhovnicește de Sfântul Sava cel Sfințit, împreună cu care a apărat Ortodoxia de rătăcirea monofizită, de severianism și de alte erezii ale vremii. N-a iubit bunurile pământești, ci totdeauna ajuta din ele pe săraci. Pentru acestea Dumnezeu l-a învrednicit de darul facerii de minuni. Astfel viețuind, s-a mutat către Domnul în anul 529, la 11 ianuarie, având vârsta de 105 ani.

Rugăciunea zilei

Rugăciunea către Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare

„Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare, și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Pe iubitorul cel dumnezeiesc al liniștii și pe începătorul întru Hristos al chinoviilor să-l cinstim ca pe o temelie a bunei-credințe; pe vlăstarul cel preasfințit al Capadocienilor și pe marele luminător al pustiei Betleemului să-l lăudăm, strigând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!  Înger în pustie te-ai arătat, Teodosie, cu razele ostenelilor tale, luminând mulțimea celor neînsoțiți, începătorule al chinoviilor și pildă a vieții preabune, pentru care cu îndrăznire îți strigăm unele ca acestea:  

Bucură-te, lauda pustniciei; Bucură-te, zidul ortodoxiei; Bucură-te, pomul pustiei cel preafrumos; Bucură-te, mărgăritarul nevoinței cel luminos; Bucură-te, finicul cel cu înaltă cunună al înfrânării adevărate; Bucură-te, fluierul cel cu dulce grai al viețuirii curate; Bucură-te, îndrumătorul întru Hristos al chinoviilor;Bucură-te, neînșelat arătător de cale al monahiilor; Bucură-te, luminătorul nevoinței cel preamărit; Bucură-te, că celor ce te cheamă le ești apărător neadormit;  Bucură-te, strălucirea Bisericii lui Hristos cea dreptmăritoare;Bucură-te, luminătorul celor umbriți de patimi pierzătoare; Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! Amin!”

Gândul zilei

„Iubește smerenia. Ea îți va acoperi toate păcatele tale.” – Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.

Știai că?

Glubea se numește o haină lungă, largă, pe care o poartă clerul (călugări, preoţi, episcopi) peste anteriul preoţesc. Aceasta fiind un semn distinctiv al slujitorilor bisericești, este necesară purtarea costumului bisericesc, ca o mărturie a misiunii pe care clericii Bisericii o desfășoară și ca o predică sau o cateheză directă și eficientă pentru credincioși.

Pilda zilei

Povestea inimilor

Într-o zi, un bătrân puse următoarea întrebare ucenicilor săi:                                                                           

– De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?                                                                                                              

– Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.                                                                                 

– Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? – întrebă din nou bătrânul.

– Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt ucenic. Moșul întrebă din nou:                                                                                                                                                                      

– Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?                                                                                                                    Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înțeleptul bătrân …..Atunci el îi lămuri:

– Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi?                                                                                                                                        

… Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt.

Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari. Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite?  Ele nu ţipă deloc.  Vorbesc încetişor, suav. De ce? 

 Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate. În final, bătrânul concluzionă, zicând:                                                                                                              

– Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.

_____

De ce oare dragostea este mai mare decât toate celelalte?  Pentru că toate celelalte vor trece…Cam așa zicea Sfântul Ioan Zlataust.

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău