Sfinții zilei
†Sfântul Mare Mucenic Mina; Sfântul Mucenic Victor, Vichentie și Ștefanida; Sfântul Cuvios Teodor Studitul.
Sfântul Mare Mucenic Mina s-a născut în apropiere de Memphis în străvechea capitală a faraonilor, fiind de origine egipteană. A trăit între anii 285- 309, în timpul împăratului roman Diocletian. A crescut în credința creștină, având o educație aleasă, părinții săi fiind înstăriți, tatăl său având un rang înalt în armată. Însă rămâne orfan pe când era copil, tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani după acesta. Sfântul Mina ajunge în armata imperiala, însă, în februarie 303, când Diocletian a emis primul edict de persecutare a creștinilor, părăsește armata și se retrage in deșert, dedicându-se vieții ascetice. După puțin timp, Dumnezeu i-a dat puterea de a face minuni. Prezent în Cotyaeum la celebrarea unei sărbători păgâne, mărturisește fără ezitare că este creștin. Este luat de soldați și dus înaintea prefectului Pyrrhus. Pentru ca a refuzat să se lepede de credința în Hristos, i s-au tăiat mâinile și picioarele, apoi capul. Trupul sfântului a fost luat de sora sa, și împreuna cu câțiva soldați l-au dus la Alexandria pentru a fi pus intr-o biserica. În momentul în care persecuția împotriva creștinilor a încetat, un înger i s-a arătat Patriarhului Atanasie al Alexandriei, spunându-i să ia trupul Sfântului Mina și să-l duca în Deșertul de Vest. La câțiva kilometri de Alexandria, la marginea Lacului Mariut, cămila care ducea trupul sfântului, nu a mai vrut să se miște, chiar daca a fost forțată de creștini să meargă mai departe. Au interpretat acest lucru ca pe un semn de la Dumnezeu și au îngropat trupului Sfântului Mina în acel loc. Multă vreme nu s-a știut nimic de trupul Sfântului Mina, până când locul în care a fost înmormântat a dăruit vindecare în mod miraculos unui pastor. Locul a devenit atât de cunoscut, încât și fiica împăratului Constantin cel Mare a fost vindecata aici de lepra. În urma acestei minuni, Sfântul Mina i s-a arătat în vis împăratului și i-a descoperit ca in acel loc se afla înmormântat trupul său. Ca mulțumire, împăratul construiește o biserică, în care așează racla cu moaștele Sfântului. Așa ia lua naștere orașul Sfântului Mina, unul din cele mai vestite locuri de pelerinaj din lume. Sfântul Mina este prăznuit de ortodocși pe 11 noiembrie. Este sfântul care îi ocrotește pe păgubiți, se arată grabnic ajutător celor nedreptățiți în procese și celor ce au pierdut ceva sau au fost înșelați.
Rugăciunea zilei
Rugăciune făcătoare de minuni a Sfântul Mucenic Mina
„Preasfinte şi întru tot lăudat Mare Mucenic Mina, de minuni făcătorule, primeşte această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor cu lacrimi fierbinţi mă rog ţie. Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia şi ticăloşia mea, vezi bubele şi rănile trupului şi sufletului meu! Mă rog ţie, Sfinte Mina, grăbeşte-te a mă ajuta cu neâncetatele şi sfintele tale rugăciuni. Ia aminte la suspinele mele si nu mă trece cu vederea, că ştiu, Sfinte al lui Dumnezeu, că ai pătimit munci grele şi chinuri înfricoşătoare pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de Dumnezeu. Fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfânta biserica ta și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine intru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui? Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine să alerg la ajutorul tău, să cred că la orice facere de bine ești gata ajutător şi grabnic folositor. Şi eu acum, fiind scârbit şi în pagubă, alerg către tine cu credinţă şi cu lacrimi, îngenunchind, mă rog ţie, Sfinte şi Mare Mucenic Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubaşul şi scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Roagă-te ca sa fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întru tot lăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Gândul zilei
„Răbdarea este acea putere morală care calmează sentimentele de supărare și revoltă.” – Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina
Știai că?
Ieșirea cu Sfânta Evanghelie numită și „Intrarea mică” sau „Vohodul mic” constă în purtarea solemnă a Evangheliei de către diacon sau preot, prin mijlocul credincioșilor, intrarea în Sfântul Altar și așezarea acesteia pe Sfânta Masă. Uşile Sfântului Altar, care se deschid în timpul Antifonului III, simbolizează apropierea Împărăţiei Cerurilor către noi, căci în momentul acesta Împărăţia lui Dumnezeu stă înaintea noastră deschisă. Ieşirea preotului cu Evanghelia îl prezintă pe Însuşi Hristos, ce se descoperă lumii prin învăţătura Sa dumnezeiască. Purtarea Evangheliei prin mijlocul credincioşilor şi aşezarea ei pe Sfânta Masă exprimă întreaga lucrare mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, care S-a întrupat şi a venit în lume „ca să lumineze pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), a trecut prin mijlocul oamenilor pentru a Se face cunoscut şi pentru a-L face cunoscut pe Tatăl („Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut” – Ioan 14, 7) şi a-i conduce astfel în Împărăţie. Înainte ca preotul să rostească „Înțelepciune, drepți” din fața Sfintelor Uși, el binecuvântează cu mâna dreaptă în semnul Sfintei Cruci, intrarea în Sfântul Altar și zice: „Binecuvântată este intrarea sfinților Tăi, totdeauna acum și pururi și în vecii vecilor” – ce semnifică, pe de o parte, faptul că intrarea în Împărăția lui Dumnezeu și împreuna-slujire cu îngerii presupun sfințenia. Pe de altă parte, ea mai reprezintă intrarea din Vechiul Testament a arhiereului, o singură dată în Sfânta Sfintelor, iar Arhiereul acum este Însuși Hristos (Stefanos Anagnostopoulos, „Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii”).
Pilda zilei
Hoțul de grâne
Doi țărani aveau o arie comună unde-și treierau grânele. Unul dintre ei era necinstit, celălalt, onestitatea însăși. Ambii treieraseră în aceeași zi bucatele lor și fiecare își lăsase grâul în arie până în ziua următoare. Cel necinstit voi să fure în noaptea următoare din grânele vecinului și, spre a le recunoaște, așternu pe el de cu seară o pătură.
Întâmplător, veni și celălalt țăran în seara aceea la arie și văzând grânele acoperite, își zise: Ce om bun este vecinul meu! A acoperit grânele mele ca nu cumva să plouă și să mi se strice. Dar nu voiesc nici eu să fiu mai puțin cinstit. Mai bine să se strice grânele mele decât ale acestui om, atât de binevoitor…
Luă apoi pătura și acoperi grămada celuilalt. Noaptea, hoțul se duse acolo, pipăi pătura și își umplu sacul din grămada acoperită. A doua zi, venind în arie, constată cu rușine că grămada vecinului era intactă și că, de fapt, își furase lui însuși grâul.
De câte ori în viață omul nu-și fură singur pălăria și se păgubește pe sine!
