Sfinții zilei
Soborul Sfinților 70 de Apostoli; Sfântul Cuvios Teoctist din Sicilia; Sfânta Cuvioasă Apolinaria; Sfântul Cuvios Nichifor cel Lepros (Harți)
După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă șaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfântul Evanghelist Luca astfel: După aceștia a arătat Domnul și alți șaptezeci (și doi), și i-a trimis câte doi înaintea feței Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea lângă Dânsul, ca pe niște martori ai vieții Sale, iar pe cei șaptezeci îi trimitea.Toţi aceşti ucenici ai Domnului s-au ostenit propovăduind cuvântul lui Hristos, îndurând chinuri şi prigoniri. Biserica îi cinsteşte, cântându-le astăzi: „Ceata ucenicilor lui Hristos, celor şaptezeci, să o lăudăm dumnezeieşte credincioşii şi să o prăznuim. Că prin-trînşii toţi ne-am învăţat a cinsti Treimea Cea nedespărţită, că sunt luminătorii dumnezeieştii credinţe“.
Referitor la cei 70 de ucenici, Eusebiu, Episcopul Cezareei Palestinei, spune în cartea sa cea dintâi (Istoria Bisericească), în cap. al 12-lea: „Numele fiecăruia din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos din destul se încredinţează, din mărturiile Evangheliei, iar pentru cei şaptezeci de apostoli nici un catalog sigur nu se află undeva”.
Dintre aceşti apostoli menţionăm:
Sf. Iacob, ruda Domnului, menţionat de Sf. Apostol Pavel, în epistola sa către Galateni: M-am suit în Ierusalim ca să văd pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacob, fratele Domnului (I, 18-19). Acesta a fost primul episcop al Ierusalimului, pus de însuşi Domnul, pe care propovăduindu-L, evreii l-au dat jos de pe aripa bisericii şi cu pietre l-au rănit; apoi lovindu-l cu un lemn în cap, a trecut la Domnul.
Sf. Marcu Evanghelistul, menţionat de Sf. Apostol Petru,: Închină-se vouă Biserica cea adunată în Babilon şi Marcu, fiul meu (I, 5, 13). Acesta a fost aşezat episcop în Alexandria de acelaşi Sfânt Petru, unde fiind supus supliciilor şi-a dat duhul său.
Sf. Luca Evanghelistul, menţionat de Sf. Apostol Pavel în epistola către Coloseni, zicând: Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit (IV, 14). Acelaşi a scris şi Faptele Apostolilor; după multe osteneli, a suferit moarte martirică, în Teba Beoţiei.
Sf. Cleopa, fratele mai mic al dreptului Iosif logodnicul Fecioarei Maria, care, călătorind în Emaus cu Sf. Luca (menţionat în Evanghelia sa), a văzut pe Domnul după Înviere; şi după o vreme, a suferit moarte martirică.
Sf. Simeon, rudenia Domnului, după Iacob, a fost al doilea episcop în Ierusalim şi a fost şi el răstignit pentru Hristos.
Sf. Barnaba, cel numit astfel de apostoli, care mai înainte se numea Iosie, menţionat de către Sf. Pavel, în epistola către Galateni, zicând: M-am suit în Ierusalim cu Barnaba (II, 1). A fost episcop în Mediolan şi în insula Ciprului; a fost ucis cu pietre.
Sf. Filip, unul din cei şapte diaconi, care a botezat pe Simon vrăjitorul în Samaria şi pe famenul Candachiei; a fost episcop în Tralia Asiei.
Sf. Silvan, pe care Sf. Petru, în scrisoarea sa cea sobornicească, îl pomeneşte astfel: Prin Silvan, credinciosul frate, precum mi se pare, puţin am scris vouă (I, 5, 12).Asemenea şi Sf. Pavel, în a doua Epistolă către Corinteni, zice: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care la voi prin noi S-a propovăduit de mine şi de Silvan. A fost episcop în Tesalonic.
Sf. Apolo, menţionat în Faptele Apostolilor: Iar un iudeu anume Apolo, de neam din Alexandria, bărbat cuvântător, a venit în Efes, fiind puternic în Scripturi. Acesta era învăţat în calea Domnului şi, arzând cu Duhul, învăţa cu dinadinsul despre Domnul. Îl pomeneşte Sf. Pavel în Epistola I către Corinteni (I, 3, 6): Eu am sădit, Apolo a udat, iar Dumnezeu a crescut. A fost episcop în Smirna, mai înainte de Sf. Policarp.
Enumerăm în cele ce urmează datele de prăznuire din cursul anului a unora dintre cei 70 de ucenici:
27 septembrie: Marcu, Aristarh şi Zinon
30 octombrie: Terție, Marcu Evanghelistul, Iust şi Artema
31 octombrie: Stahie, Amplie, Urban, Narcis şi Apeles
5 noiembrie: Ermeu, Lin, Gaie, Filolog şi Patrova
10 noiembrie: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast şi Cvart
22 noiembrie: Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia
8 decembrie: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar şi Onisifor
8 aprilie: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis
28 aprilie: Iason şi Sosipatru
11 iunie: Barnaba
28 iulie: Apostoli şi diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena
30 iulie: Sila, Silvan, Criscent, Epenetos şi Andronic
Cuviosul Nichifor Leprosul s-a născut în insula Creta într-o familie de țărani evlavioși și a rămas orfan de mic. La vârsta de treisprezece ani s-au arătat pe trupul lui primele semne ale „bolii sfinte” cum este numită lepra în Biserica lui Hristos. Ca să scape de izolarea definitivă care îl aștepta, s-a adăpostit pentru o vreme în Egipt. La douăzeci și patru de ani a ajuns la leprozeria din Hios aflată în grija Sfântului Antim din Hios, unde a fost tuns monah. Aici, vreme de patruzeci și unu de ani, deși era din ce în ce mai schilodit de boală, s-a dăruit cu răbdare mucenicească nevoințelor mai presus de fire, arătându-se pildă de urmat pentru frații lui de suferință. După descoperirea leacului leprei în anul 1947, leprozeria din Hios s-a închis și Cuviosul a fost mutat la Spitalul Sfânta Varvara din Atena. Orb și țintuit pe patul de suferință, însă înzestrat cu multe harisme dumnezeiești, și-a petrecut ultimii ani din viață însuflând nădejde deznădăjduiților, mângâiere suferinzilor, râvnă tinerilor. La vârsta de șaptezeci și patru de ani sfântul lepros a plecat din lumea aceasta, iar mai târziu descoperirea sfintelor sale moaște și nenumăratele vindecări pe care le face și astăzi l-au arătat a fi unul dintre cei mai mari mijlocitori ai vremurilor noastre. În anul 2012 Patriarhia Ecumenică a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor Leprosul, cu zi de prăznuire pe 4 ianuarie, ziua adormirii sale. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis includerea sfântului în calendar la ședința de lucru din 21 iulie 2021.
Rugăciune zilei
„Ceata ucenicilor lui Hristos, celor şaptezeci, să o lăudăm dumnezeieşte credincioşii şi să o prăznuim. Că printr-înşii toţi ne-am învăţat a cinsti Treimea Cea nedespărţită, că sunt luminătorii dumnezeieştii credinţe“.
Tropar – glas 3
„De luptele lui Nichifor Leprosul și de bărbăția-i cea întru nevoință și îngerii s-au uimit, căci ca un alt Iov, întru răbdare și mai presus de fire pătimiri pre Dumnezeu l-a slăvit, pentru carele și acum cu slavă și darul puterilor s-a încununat. Acestuia cu credință să-i strigăm: Bucură-te, povățuitorul monahilor; bucură-te, stâlpule de lumină al Bisericii; bucură-te, că sfinte moaștele tale bună-mireasma nădejdii au dobândit. Amin!”
Gândul zilei
„Rugăciunea inimii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a”, rostește-o mereu. Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată. Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica. Mănâncă fructul care a fost atins de un vierme. Culege cu îndrăzneală ciuperca pe care stau gâzele. Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o pe locul unde se încălzește șarpele. Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță. Culcă-te și trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei. Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului. Înoată des – și te vei simți pe pământ, precum peștele în apă. Privește cât mai des cerul – și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi.Taci mult, vorbește puțin și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace.” – Învăţături de la Sfântul Serafim de Sarov – Elisei Ieromonah
Știai că?
Înainte de 6 ianuarie, imediat după Sfântul Vasile, preoții vin în casele oamenilor cu „Boboteaza”. Preoții binecuvântează casele oamenilor cu aghiasmă mare, apa sfințită care este ținută de anul trecut. Sfințirea caselor de Boboteaza se face numai cu agheazmă mare. Aceasta apa este aceeași apa ca și cea din ziua Botezului Domnului. Din acest motiv, sfințirea caselor în această perioada aduce o binecuvântare deosebită în fiecare casă și harul lui Dumnezeu prin mâinile preoților. Cu aghiasmă mare se pot stropi casa, curtea, grădina, vitele, ogoarele și livezile, spre a fi păzite de lucrările necurate. E bine ca omul să-și deschidă casa atunci când preotul vine să le sfințească.
Pilda zilei
Cei trei ucenici
Înțeleptul avea trei ucenici: Nicodim, Varlaam, Ioan.
Odată vorbea cu un alt înţelept, care l-a întrebat:
– Ce crezi despre Nicodim?
– Chiar şi cele mai luminate minţi ar fi uimite de înţelepciunea lui.
– Dar Varlaam, ce virtuţi are?
– Vitejia şi curajul lui întrec pe cele ale eroilor neamului.
– Ce fel de om este Ioan?
– Hărnicia lui poate fi exemplu pentru oricine.
La auzul acestor vorbe, înţeleptul se miră:
– Dacă Nicodim este atât de înţelept, Varlaam atât de viteaz şi Ioan atât de harnic, oare ce mai pot ei învăţa de la mine?
– Nicodim e înţelept, dar leneş, Varlaam este viteaz, dar nechibzuit, Ioan este harnic, dar invidios. Nicodim nu ştie că înţelepciunea nu-l face fericit pe leneş, Varlaam nu bănuieşte că fără precauţie, curajul duce la pierzanie, iar lui Ioan, nici prin gând nu-i trece, că hărnicia nu face casă bună cu invidia. Până când vor înţelege acestea, eu voi fi dascălul lor, iar ei, învăţăceii mei. Mereu mai avem ceva de învățat!