Sfinții zilei
Sfântul Cuvios Simeon și Ioan Pustnicul; Sfântul Proroc Iezechiel;
† Sfântul Cuvios Rafail și Partenie de la Agapia Veche.
Sfântul Cuvios Rafail s-a născut în anul 1560 într-un sat din județul Galați, a venit în vizită la Agapia din Deal și impresionat de modul de viețuire monahală a primit binecuvântarea de a rămâne și nu a mai părăsit niciodată Agapia. A avut o viață duhovnicească intensă în rugăciunii, citiri sfinte și muncă în folosul întregii obști. Sfântul Rafael a fost ales chiar stareț al acestei mănăstiri. A adormit întru Domnul, undeva între anii 1640-1645, având peste 80 de ani.
Sfântul Cuvios Partenie a trăit în secolul al XVII-lea, fiind un urmaș al Cuviosului Rafael și al vechilor sihaștri ai Mănăstirii Agapia Veche. Partenie a petrecut o viață de obște și sa nevoit în singurătate cu Psaltirea în Muntele Scaune. Datorită rugăciuni și povățuiri sale blânde a fost învrednicit cu darul tămăduirii și darul înaintea vederi.
Acești doi monahi nevoitori au mărit ceata sfinților români printr-o trăire spirituală profundă. Părticele din Moaștele Sfinților Rafael și Partenie se află la Sihăstria de la Agapia Veche.
Rugăciunea zilei
„O, Preafericiţilor Părinţi Rafail şi Partenie, care în munţii Moldovei cu sfinte nevoinţe aţi strălucit şi cetei sfinţilor români v-aţi adăugat, primiţi această smerită laudă de la noi nevrednicii, care vă chemăm în ajutor, rugându-vă ca prin mijlocirile voastre să ne ocrotiţi pe noi şi neamul nostru, întărindu-ne în credinţă şi evlavie, ca prin pocăinţă să facem fapte vrednice de mântuire şi neîncetat să cântăm cu dragoste lui Dumnezeu: Aliluia! ”
Fragment din Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Rafail şi Partenie de la Agapia Veche
Gândul zilei
„Urcușul către mântuire, înce, dar sigur, este să fii azi mai bun decât ieri și mâine mai bun decât azi.” Mitropolitul Bartolomeu Anania
Știai că?
Sinaxarul este o carte folosită la biserică sau de credincioși ce cuprinde viețile sfinților pe scurt. În vechime se mai numea martirologiu sau menologiu deoarece in ele cuprindeau culegeri martirice, relatări despre mucenicii, precum și explicații legate de sărbătorile din luna respectivă.
Pilda zilei
Cerul, pământul şi lumea
Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin:
– Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit ? Niciodată nu te-am văzut supărat.
– Foarte simplu – a răspuns celălalt. În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte şi de Judecata de Apoi. În cele din urmă, privesc în jurul meu, lumea întreagă ce se trezeşte în fiecare dimineaţă la viaţă. Aşa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputinţe, de cei ce au o viaţă mai grea decât a mea şi pe care i-aş putea ajuta. În felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce pot face.
Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna linişte şi mulţumire, atât în sufletul celui care primeşte cu recunoştinţă, cât şi în sufletul celui care dăruieşte cu drag.
“Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite” (Părintele Paisie Olaru).