Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu şi să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!
Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile. Lăsatul secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel)
Sfinții zilei
(†) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile. Lăsatul secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel).
Duminica a 8-a după Paști. Toate ale praznicului : Ap Fapte 2, 1-11; Ev.Ioan 37-53; 8; 12.
În această zi, Duminica a opta după Paști, prăznuim Sfânta Cincizecime. Și această sărbătoare am luat-o din cărțile iudeilor. Căci după cum aceia prăznuiesc Cincizecimea lor, cinstind numărul de șapte, dar și pentru că au primit Legea după trecerea a cincizeci de zile de la Paști, tot astfel și noi prăznuim cincizeci de zile de la Paști, primind Duhul cel Preasfânt, care ne dă Legea, ne călăuzește spre tot adevărul și ne învață cele plăcute lui Dumnezeu. Să se mai știe că la evrei erau trei sărbători mari: Paștile, Cincizecimea și Sărbătoarea Corturilor. Paștile în amintirea trecerii Mării Roșii; căci cuvântul paște înseamnă «trecere». Și sărbătoarea aceea o preînchipuia pe a noastră, care este trecerea și întoarcerea din nou de la întunericul păcatului, la rai. Apoi, evreii prăznuiau Cincizecimea spre aducere aminte de suferințele lor din pustiu, cum și de multele necazuri prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinței. Că numai după aceea s-au îndulcit de roade, de grâu și de vin. Nouă, însă, Cincizecimea ne arată ieșirea din răutatea necredinței și intrarea în Biserică; că atunci ne împărtășim și noi cu Trupul și Sângele Stăpânului. Unii spun că evreii sărbătoreau Cincizecimea din pricinile arătate mai sus; dar alții cred că Cincizecimea ar fi fost orânduită de evrei pentru cinstirea numărului șapte, după cum s-a spus. Că acest număr adunat de șapte ori cu el însuși, dă numărul de cincizeci de zile, fără una. Cinstirea Cincizecimii de către evrei atârna nu numai de numărarea zilelor, ci de a anilor, în care ei sărbătoreau Jubileul; aceasta cădea după trecerea a de șapte ori șapte ani. în acel an ei lăsau pământul nesemănat și vitele la odihnă, iar robilor dobândiți cu bani, li se dădea libertatea să plece. A treia sărbătoare era Sărbătoarea Corturilor, care se prăznuia după strângerea bucatelor de pe câmp, adică la trecerea a cinci luni de la Prăznuirea Paștilor. Această sărbătoare se prăznuia spre aducere aminte de ziua în care Moise a ridicat întâia oară cortul cel văzut prin nori în Muntele Sinai și făcut de marele meșter Veseleil. Săvârșeau acest praznic făcând corturi, iar cei ce locuiau la țară, mulțumeau lui Dumnezeu, după adunarea roadelor ostenelilor lor. Se pare că și David a scris psalmii cei pentru linuri (recunoștință), pentru aceste zile. Sărbătoarea aceasta închipuia învierea noastră cea din morți; când, după ce corturile trupurilor noastre se vor strica, iarăși se vor alcătui, și ne vom îndulci de roadele ostenelilor noastre, prăznuind în corturile cele veșnice. Se cuvine să mai știm, că în ziua aceasta, săvârșindu-se Praznicul Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a coborât peste ucenicii Domnului. Și fiindcă Sfinții Părinți au socotit să despartă praznicele pentru măreția Preasfântului și de viață făcătorului Duh, căci El este unul din Sfânta și de viață începătoare Treime, iată că pomenim luni, după Duminica a opta, felul cum a venit Duhul Sfânt.
APOSTOLUL ZILEI
Ap. Fapte 2, 1-11;
În zilele acelea, când a sosit ziua Cincizecimii, Apostolii erau toți împreună în același loc. Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Și erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbați cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Și, iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Și erau uimiți toți și se minunau, zicând: Iată, nu sunt aceștia care vorbesc, toți galileieni? Și cum auzim noi fiecare limba noastră în care ne-am născut? Parți și mezi și elamiți și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea și în Capadocia, în Pont și în Asia, în Frigia și în Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei cea de lângă Cirene, și romani în treacăt, iudei și prozeliți, cretani și arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu.
EVANGHELIA ZILEI
Ev. Ioan 37-53; 8; 12.
În ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii –, Iisus a stat între ei și a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulți din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Prorocul. Iar alții ziceau: Acesta este Hristos. Iar alții ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminția lui David și din cetatea Betleem, de unde era David? Și s-a făcut dezbinare în mulțime pentru El. Și unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei și la farisei, iar aceia le-au zis: De ce nu L-ați adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva ați fost și voi amăgiți? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut? Ei au răspuns și i-au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat proroc. Și s-a dus fiecare la casa lui. Deci, iarăși a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
Rugăciunea zilei
Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt
„Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi și întru Fiul pururea Te odihnești; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeiești, pe care le împarți precum voiești; prin care și noi nemernicii ne-am sfințit și ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi și Te sălășluiește întru noi și curățește sufletele noastre, ca să putem a ne face locaș Preasfintei Treimi.
Așa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăția noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduiește pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaștem deșertăciunea lumii și a celor ce sunt în lume; înviază știința noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face și ce se cuvine a lepăda; îndreptează și înnoiește inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua și noaptea gânduri rele și pofte necuvioase. Îmblânzește trupul și stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu. Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert gonește-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei și al răbdării, duhul blândeții și al dreptății, ca îndreptând inimile cele slăbite și genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și așa, ferindu-ne de tot păcatul și împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârșit creștinesc și nerușinat și a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ție, împreună cu Tatăl și cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ție! ”
Gândul zilei
„Dacă la Turnul Babel, neiubirea a făcut ca oamenii să nu se mai înțeleagă între ei, să nu mai înțeleagă limba, Pogorârea Duhului Sfânt a făcut ca oamenii să vorbească din nou, întru Hristos prin Duhul Sfânt, aceeași limbă: limba Iubirii. Iar limba aceasta este limba pe care numai Hristos Domnul și Sfinții Săi ne învață să o vorbim. Cincizecimea nu trebuie văzută doar ca un fapt istoric irepetabil, ca un punct de creștere „ab quo” a Bisericii, ci, în mod sigur, depășește istoria, fiind o lucrare continuă, neîntreruptă, atât la nivel comunitar, prin Sfânta Liturghie și toate Tainele Bisericii, cât și la nivel personal, prin creșterea noastră tot mai deplină în Duhul Sfânt".- Pr.Prof.Dr.Stefan Zara.
Știai că?
Prin darul Sfântului Duh, prin darul și mila lui Dumnezeu. Când este omul în păcat de moarte și este călduț, știți unde este cu sufletul? În iad. E mai jos decât toate dobitoacele câmpului, decât toate păsările cerului, decât toată zidirea. El se află atunci cu sufletul în iad. Dar prin pocăință adevărată și prin darul Sfântului Duh, care dezleagă prin mâna duhovnicului păcatele, se ridică din iad în rai, se ridică din moarte în viață, și din om păcătos ce era, asemenea cu dracii, se face asemenea cu îngerii. Și nu numai cu îngerii, ci asemenea cu Dumnezeu, pe cât este cu putință. Căci auzi ce zice proorocul: „Eu am zis: Dumnezei sunteți și fii ai Celui Prea Înalt toți. Dar voi ca niște oameni muriți (adică prin păcat) și ca niște boieri (adică asemenea unor draci) cădeți” (Psalmii 81, 6). De ce se cheamă păcatul cădere? Căci se zice: a căzut cineva în păcatul curviei, sau a căzut cineva în mândrie, sau în lăcomie, sau în beție, sau în iubire de argint, sau în ură. Tot păcatul se cheamă cădere. De ce? Pentru că păcatele ne trag în jos de la Dumnezeu, ne coboară de la treapta de oameni și ne fac dobitoace. Căci a zis proorocul: „Și omul, în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele fără de minte și s-a asemănat lor ”(Psalmii 48, 12, 21). Deci din oameni ne facem dobitoace și mai răi ca dobitoacele, ne facem draci. Că nici dracii nu hulesc pe Dumnezeu în față, dar omul cu mintea sa Îl hulește. Deci iată unde ne coboară păcatul. Păcatul ne trage mereu în jos, în fundul iadului, asemenea cu dracii, iar darul lui Iisus Hristos și darul Sfântului Duh mereu ne înalță și mereu ne ridică.Căci zice proorocul: „De șapte ori de va cădea dreptul, de șapte ori se va ridica”. Șapte înseamnă număr fără de număr, înseamnă veșnicie, la nesfârșit. Adică mereu se repetă căderea și ridicarea omului. Deci de va cădea omul în toată viața sa, să nu se deznădăjduiască de a se ridica, să se înalțe iarăși prin darul Sfântului Duh, prin pocăința cea adevărată. Dar înălțarea aceasta a omului din iad și din rânduiala dobitoacelor, și din rânduiala păgânilor și a celor ce nu cunosc pe Dumnezeu, cum se face? Deodată? Nicidecum. Așa ne învață dumnezeieștii Părinți. Omul, când se ridică, se ridică pe trepte. Nu deodată se face sfânt, după cum nici deodată nu se face drac, ci se ridică pe trepte; cei ce se străduiesc pe calea mântuirii vor merge dintr-o măsură în alta, cum a zis înainte proorocul: „Merge-vor din putere în putere” (Psalmii 83, 8). Ei capătă mai întâi o putere din darul Sfântului Duh în inima lor, o parte din tăria de a sta în poruncile lui Hristos, o măsură din virtute și după aceea pășesc pe alte trepte. Care sunt treptele acelea, ne arată dumnezeieștii Părinți. Treptele urcușului duhovnicesc sunt trei. Care? Ați auzit în Scriptură la Levitic (22, 1-17), unde se vorbește de sâmbătă, de sâmbete și de sâmbetele sâmbetelor; și iarăși: de seceriș, de secerișuri și de secerișul sufletului rațional; și iarăși de tăierea-împrejur, de tăierea tăierii-împrejur și de tăierea inimii în duh, cum zice marele apostol Pavel (Romani 2, 29). Acestea arată tainic în legea veche și în cea nouă urcușul sufletului către Dumnezeu. Toate aceste simboluri, toate aceste Scripturi, după dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul, arată urcușul, sau cum se înalță un suflet până se face Dumnezeu după dar. Toate acestea sunt simbolizate, după Scripturi, de ziua a șasea, a șaptea și a opta. Toate trei treptele duc la îndumnezeirea după dar. Ele sunt făptuirea morală, contemplația naturală în duh și teologia mistică, adică cunoașterea tainică a lui Dumnezeu.- Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, vol. II, cap. 37, 38, 39 – p.136.
Pilda zilei
Sfânta Treime
Un om ce călătorea în tovărășia unui preot, l-a întrebat: Părinte, nu înțeleg cum de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt Trei Persoane, unite, nedespărțite, dar, fără a se amestecă una cu cealaltă, adică, UNUL ÎN FIINȚă, ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Bucuria mea, i-a răspuns preotul, sunt și lucruri mai presus de mintea noastră, însă, pentru a înțelege, să privim de exemplu soarele. Să zicem că DISCUL este Tatăl, LUMINA care ne vine de la soare este Fiul, IISUS HRISTOS, ce a venit să ne lumineze viață și să ne scape de păcate. Apoi CĂLDURĂ, să zicem este DUHUL SFÂNT, care cu dragostea Să, ne încălzește mereu sufletele înghețate de răutate și ne curățește pe noi de toată întinăciunea. Vezi tu bucuria mea, discul soarelui, lumina și căldură lui, nu sunt unul și același lucru și cu toate acestea cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare. La fel și în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, sunt unul și același Dumnezeu, căruia noi credincioșii ne închinăm. Omul că și toate celelalte vietăți și lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea Să infinită. Dar omul este doar o creatură și înțelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Lui Dumnezeu, însă oamenii mândrii păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei și că toate mai devreme sau mai târziu le sunt accesibile. Omul credincios știe însă că nu mintea, nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
Bucuria mea să ții minte că: CINE NU CREDE ÎN SFÂNTA TREIME, NU CREDE ÎN NIMIC!
Preot Ioan .
Sursa: Realitatea Spirituala
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

























