SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!

SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!
Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria; Sfântul Cuvios Eufrosin bucătarul
Sfinții zilei
Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria; Sfântul Cuvios Eufrosin bucătarul.
Gândul zilei
„Fiecare cuvânt pe care-l rostesc, fiecare fapt pe care-l săvârşesc, fiecare gând care-mi trece prin minte devin importante, unice, ireversibile şi fie se află în ,, acord ” cu nădejdea mea în Hristos, fie în opozitie cu aceasta. Însuşi timpul, pe care de obicei îl ,, risipim ” atat de uşor, se descoperă în adevăratul său sens, fie ca timp al mântuirii, fie al osândei."- Părintele Alexander Schmemann
Rugăciunea zilei
„Doamne, învaţă-mă ce să vorbesc, cum să vorbesc, cât să vorbesc, când să vorbesc şi când să tac, cum să mă comport în familie şi societate, cum să mă îmbrac, spre a fi pildă înaintea oamenilor, spre lauda numelui Tău Celui Sfânt şi a credinţei noastre ortodoxe, spre a nu fi sminteală, sau pricină de poticneală, ori de păcătuire pentru alţii. Dă-mi Doamne, în tot timpul şi în tot locul povăţuieşte-mă şi mă sprijineşte în toate cele de folos, dăruieşte-mi să primesc cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce clipa ce urmează şi în toate întâmplările neaşteptate, nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine; învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi întărit în credinţă căci peste toate este Sfântă Voia Ta.Amin!”
Pilda zilei
Inimă bună!
La un croitor vestit, vine-o inimă rănită
Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută!
Croitorul o privește, plin de milă și căldură
Și încearcă să-i găsească fir și petec pe măsură!
El o coase și-o "descoase"
Despre ce s-a întâmplat,
Știind că nu-i prima dată, când vine la reparat!
Ea sfioasă-și pleacă ochii:
Știu, că nu te-am ascultat!
Mai repară-mă o dată și promit că nu mai fac!
Scuturându-și capul, trist,
Croitorul o întreabă:
Scuză-mă, dar nu rezist....cum de ești așa de bleagă?
Te-am cusut de-atâtea ori, sfaturi bune eu ți-am dat,
Îsă nu trece prea mult și vii iar la reparat!
Milă-mi este-acum de tine... ciudă-mi e că nu m-asculți,
S-alegi cu mai multă grijă și să știi când să renunți!
Te-arunci cu capu'-nainte,
Crezând că stau brațe întinse,
Te trântești cu toată forța de zid și de uși închise!
Uită-te și tu la mine, că-s bătrân și nu mai pot,
Teamă-mi e de ziua-n care, n-am să pot pune la loc
Bucățelele pe care le-ai împrăștiat prin lume...!
Ai să pierzi inconștient-o chiar și sufletul din tine!"
Fiecare "împunsătură" care-i provoca durere,
O primea ca pe-o pedeapsă: resemnată în tăcere!
Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea!
Sper c-această cusătură, să îți fie ultima!
Fiecare inimă cred că a fost la croitor,
Cu o rană de cuvânt, de iubire, sau de dor!
Cred că ați ghicit desigur croitorul cel sărman,
Vestit, plin de iscusință...este creierul uman!
Dacă inima ar fi de natură ascultătoare,
Poate n-ar mai fi nevoie, creierul, să o repare!
Sursa: Realitatea Spirituala
Citește și:
- 08:33 - 16 românce, canonizate astăzi la Catedrala Patriarhală. Slujba, oficiată de Patriarhul Daniel - VIDEO
- 07:22 - Patriarhul Daniel va săvârși Sfințirea Mare a Apei. Vor fi distribuiți 10.000 de litri de Agheasmă Mare la Catedrala Patriarhală. Programul liturgic
- 08:27 - Patriarhul Daniel îndeamnă românii să fie „vestitori ai iubirii lui Hristos”. Mesaj special de Crăciun pentru copiii săraci, bolnavi și bătrâni
- 07:18 - Catedrala Mântuirii Neamului, deschisă temporar publicului. Când poate fi vizitată în perioada sărbătorilor de iarnă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News











