SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!

SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!
Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie; Sfântul Mucenic Tation
Sfinții zilei
Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie; Sfântul Mucenic Tation.
Gândul zilei
„Ce este dureros în vremea noastră? – Că mulți din cei ce, omenește vorbind, se află la nivele înalte ale culturii, sunt orbi în ce privește pe Hristos, și nu Iî recunosc Dumnezeirea. Mai mult – cu cât sunt mai învățați, cu atât mai greu le este să primească faptul că Hristos este anume Acela care a zis: „Să se facă lumină! Și s-a făcut lumină”; că El este Cel „prin care toate s-au făcut”, așa cum spun Sfintți Părinți în Simbolul Credinței, și că toate printru Dânsul s-au făcut, și fără de Dânsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcu.” - Arhimandritul Sofronie.
Rugăciunea zilei
„ Imi plec genunchii, Dumnezeule, înaintea măreției Tale și mă plec până la pământ înaintea Ta; căci fără să fi cerut de la Tine să fiu, m-ai adus la existență. Înainte de a mă fi plămădit în sânul maicii mele, ai cunoscut viața mea învolburată și pornită spre alunecare, dar asta nu Te-a oprit să mă creezi și să-mi dai toate cele prin care ai cinstit firea noastră, deși știai dinainte răul pe care-l voi face. Știi bine cererile mele, înainte de a le ști eu însumi, precum și rugăciunile mele, înainte de a fi rostite înaintea Ta. Dă-mi, în acest ceas, Dumnezeule, toate cele de care știi foarte bine că firea mea ticăloasă duce lipsă în primejdiile de acum. Căci știi bine întristarea sufletului meu și știi că tămăduirea lui stă în mâinile Tale. Amin!”
Pilda zilei
Podul iubirii
Un râu vijelios despărțea două sate cu oameni diferiți. Cei care trăiau de-a dreapta râului erau considerați sfinți, fiindcă - spuneau ei – lucrau numai fapte bune, erau credincioși, țineau posturile și făceau milostenie, cu o parte din venitul lor donau la biserică. Iar de-a stânga era „satul păcătoșilor”, cu oameni leneși, cam cheflii, care nu prea mergeau pe la biserică și nu țineau poruncile cum trebuie.
Într-una din zile, se lăsă deasupra celor două sate un nor negru înspăimântător și începu într-o clipă o furtună cum nimeni nu mai văzuse.
După ce se mai liniști un pic furtuna și mai încetară tunetele și fulgerele, ce să vezi?!
Râul începu să se umfle văzând cu ochii și inunda gospodăriile. Dar, ca un făcut, s-a inundat doar „satul cuvioșilor”, nu și cel, „al păcătoșilor”.
Multe case ale celor care se credeau „sfinți” s-au stricat, multe animale s-au înecat și cu multă pagubă s-au trezit prin gospodăriile lor.
După ce Dumnezeu a dat soare și toate lucrurile s-au liniștit, cuvioșii au început să-și pună întrebarea, cum de satul păcătoșilor a scăpat de inundație, iar ei s-au trezit cu atâta pagubă.
Unul dintre sătenii cuvioși, cunoscut pentru înțelepciunea sa, dori să cerceteze acestea și făcu un drum până la râu. Acolo întâlni pe un oarecare din satul păcătoșilor, îl salută și intră cu el în vorbă. Acela i-o lua înainte cu vorba și zise:
- Ce ați crezut, că dacă duceți viață cuvioasă este suficient ca să nu vă inunde?
Eu cam știu de ce satul vostru a fost inundat și al nostru nu!
- Păi care ar fi motivul?
- Motivul este acesta: că oricât de smerit, de cuminte, de ascultător ești față de poruncile lui Dumnezeu, mântuirea nu trebuie lucrată doar pentru tine.
- Păi ne ajutăm între noi, vrem să ne mântuim sufletele cu toții, spuse „cuviosul.”
- Așa este, vă ajutați între voi, spuse „păcătosul” apăsat.
Dar râul acesta nu l-ați mai trecut spre noi de câțiva ani buni!
Să veniți aici și să ne spuneți și nouă cuvântul lui Dumnezeu și să ne învățați viața cuvioasă.
Cale către Biserică noi n-am avut datorită râului și lipsei unui pod pe care voi nu ați vrut să îl facem și pentru noi bețivii.
De aceea v-a dat Dumnezeu înundația, fiindcă ne-ați lăsat să ne pierdem sufletele deși suntem vecini.
- Păi atunci haidem să facem pace, spuse săteanul „cuvios”, întinzând mână păcătosului.
Și fie ca odată cu această mână întinsă, să facem din două sate o singură comună și împreună să ne mântuim!
- Bine ai grăit frate! spuse „păcătosul.” Căci mântuirea nu e pentru un om, ci pentru noi toți.
Eu gândesc așa, că omul oricât ar fi de păcătos, se poate apleca dintr-odată spre viață cuvioasă. Decât să facem gard înalt mai bine facem un pod bun să ne vedem mai des. Să-L lăsăm așadar pe Dumnezeu, să dea soare și ploaie peste amândouă satele, ca împreună să suferim și cele bune și cele rele. Și tot împreună să ne pregătim pentru dorita întâlnire cu Domnul, atunci când El ne va chema la El !
Sursa: Realitatea Spirituala
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

























