Spiritualitatea la zi· 7 min citire

SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!

SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!

SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!

Scris de M Rita Publicat: 17 iul. 2024, 10:22

Sfânta Mare Muceniță Marina; Sfântul Ierarh Eufrasie; Episcopul Ionopolei

Sfinții zilei

Sfânta Mare Muceniță Marina; Sfântul Ierarh Eufrasie; Episcopul Ionopolei

Sfânta Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, fiind fiica unui slujitor al idolilor păgâni, anume Edesie. Murind mama sa, Marina a fost încredințată unei femei dintr-un sat din afara cetății, să o crească. Ajungând la vârsta de 12 ani și auzind de Hristos, se ruga să fie învățată credința creștinilor. Și a fost învățată de unii din satul unde locuia, și a început a viețui în rugăciune și în desăvârșită înțelepciune și curăție, dorind a urma Mucenicilor din vremea aceea. Împlinind 15 ani, ea a fost adusă înaintea mai-marelui cetății, Olimvrie cu numele, care, auzind că ea nu se închină idolilor, a închis-o în temniță. Apoi a fost scoasă la judecată și, văzând-o, dregătorul s-a minunat de frumusețea ei și, întrebând-o cum îi este numele și neamul, ea a zis: „Marina mă cheamă, născută sunt în Pisidia și cred în numele Domnului Hristos”. Deci, nevrând ea să se lepede de Hristos, dregătorul a poruncit de au întins-o și a fost bătută cu toiege, fără milă, încât s-a înroșit pământul de sângele ei. A poruncit, apoi, de au spânzurat-o pe stâlp și i-au sfârtecat trupul cu unelte ascuțite, multă vreme. Și a pătimit fecioara multe feluri de cazne, atât în temniță, cât și la a doua cercetare. Deci, a fost arsă cu făclii și aruncată cu capul în jos, într-un vas plin cu apă. Și, rămânând tare în credința în Hristos și nevătămată, prin aceasta mulți au crezut în Hristos, tăindu-li-se pentru aceasta capetele. Și, pornindu-se cu mânie, dregătorul i-a tăiat și ei capul, în ziua de 17 iulie a anului 304. Creștinii au îngropat cu evlavie sfântul ei trup. Astăzi, părți din moaștele Sfintei se găsesc la Mănăstirile Xenofont, Iviron și Filoteu din Muntele Athos, iar în țara noastră la Mănăstirile Horezu (jud. Vâlcea), Căldărușani și Țigănești (jud. Ilfov), precum și în alte sfinte locașuri.

Rugăciunea zilei

Rugăciune pentru binefăcătorii noștri

„Dumnezeule ale dragostei, Ție sunt dator a-Ți mulțumi pentru dulcele sim­țământ al dragostei și ocrotirii, de care mă bucur. O, Cel ce ești iz­vo­rul tutu­ror bunătăților, revarsă bine­cuvân­ta­rea și binefacerile Tale peste aceia pe care inima mea îi cinstește și îi iu­bește, peste robii Tăi (numele). Apără-i de toate primejdiile ce bân­tuie viața mu­ritorilor pe pământ. Fă să răsară asupra lor întotdeauna un soare strălucitor, ca să risipească norii grijilor și ai su­fe­rințelor din viața lor. Umple inima lor de bucuria mân­tuirii Tale, povățuiește-le pașii pe căi drepte, în scopul mântuirii și al fericirii. Nu lăsa ca apăsătoarele sufe­rințe să le înnoureze fruntea și să le amărască inima. Nenorocirile să nu facă a li se coborî lacrimi în ochi, inima lor să nu fie jertfă întris­tă­rilor. Fă ca fiecare din zilele lor să fie o frumoasă zi de primăvară, viața lor să se asemene unui râu limpede și lin, ce curge prin grădini înver­zite și pline de flori. Iar dacă vor fi ame­nințați de nenorocire, fii apărătorul și ocrotitorul lor, precum ei sunt apă­rătorii mei. Ori în ce parte vor merge sau se vor afla, umbrește-i cu bunătatea și apă­­ra­rea Ta. Dă-le, Dumnezeul meu, toate plăcerile și toate bucuriile iertate mu­­­ri­to­rilor care păzesc poruncile Tale și fac bine aproapelui lor. Îngerii Tăi cei buni să-i însoțească și să-i păzească în toate zilele lor și, după o viață lungă, plină de binefaceri și fapte bune, să se învrednicească a dobândi bunătățile Tale cele fără de sfârșit, gătite tuturor celor ce lu­crează virtutea. Amin!”

Gândul zilei

„Această este rugăciunea adevărată: a tăcea și a ascultă vocea fără cuvinte a lui Dumnezeu din adâncul inimii, a înceta să lucrezi de unul singur, a pătrunde în lucrarea lui Dumnezeu!”-  Kallistos Ware

Știai că?

Isihasmul desemnează lucrarea tainică de curățire de patimi a creștinilor ortodocși, care are în centrul ei repetarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus și dorința de liniștire interioară. Două repere teologice importante, care au inspirat pe creștinii ortodocși în viața de liniștire interioară, de isihie, au fost scrierile Sfântului Dionisie Areopagitul și ale Sfântului Simeon Noul Teolog în Sfântul Munte Athos, unde unii monahi s-au dedicat vieții contemplative, în liniște desăvârșită. Metoda sau practica isihastă se realiza astfel: călugării dedați acesteia se retrăgeau în locuri singuratice și – prin concentrarea gândului la rugăciune – se ridicau la un înalt nivel de percepere a realității, mai presus de impresiile simțurilor și de tot ceea ce îi înconjura, ajungând să vadă prin contemplație lumina dumnezeiască necreată, pe care Sfinții Apostoli Petru, Iacov și Ioan au văzut-o pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Față, realizând astfel o mai mare apropiere de Dumnezeu. Aceasta lumină strălucitoare nu este fizică, ci dumnezeiască.

Pilda zilei

Dragostea Domnului

Se spune că, odată, un om mergea printr-un deșert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afară de întinderea nesfârșită de nisip dogoritor, nu se vedeau decât urmele omului, urmele pașilor săi. Deodată însă, omul a observat că alături de el au apărut și alte urme, ca și când mai era cineva, o persoană ce mergea odată cu el și ale cărei urme le putea vedea lături de ale sale. Speriat, a strigat:

- De ce sunt patru urme în nisip, când eu sunt singur? Cine ești și de ce nu te văd? Dar o voce i-a răspuns:

- Sunt Dumnezeu! Nu ești singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rău și vei ajunge cu bine la capăt!

Omul a căzut în genunchi și i-a mulțumit Domnului că S-a îndurat de el, după care și-a continuat drumul, convins că acum va reuși. Și a mers, a mers, până când într-un final a simțit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genunchi, a privit în spate și ... ce i-a fost dat să vadă? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele pașilor săi.

- Doamne - a spus omul îndurerat - de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decât două urme în nisip?!

Dar, aceeași voce i-a răspuns cu blândețe:

- Pentru că, până acum, Eu te-am dus în brațe.

Deodată, omul nostru a simțit ceva rece, rece, și a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în timpul somnului, fusese găsit de o caravană. Câțiva negustori îl ridicaseră și îl stropiseră cu apă. Atunci când a simțit apa rece pe față s-a trezit, amintindu-și de visul său.

- Binecuvântat să fie Domnul! A strigat omul. Cum de m-ați găsit?

- Am văzut niște urme în nisip și neam dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau, într-adevăr, urmele tale.

-Voi credeți că urmele mele v-au adus aici?

-Nu, Dumnezeu, Care S-a îndurat de suferința mea, El v-a călăuzit pașii spre mine, altfel aș fi murit.

Sunt unii oameni care nu văd că Dumnezeu se îngrijește de ei. Nu văd că Domnul, din iubire, caută mereu să îi ajute. Ei uită de cele sfinte și de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uită niciodată de el. Ferice de aceia care văd că toate - sănătatea, puterea de muncă, fericirea - țin de Dumnezeu și că doar prin

puterea Lui putem fi mântuiți. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.

„Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi.”

(Sfântul Ioan Gură de Aur)


Sursa: Realitatea Spirituala

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

Mai multe știri din Spiritualitatea la zi