Spiritualitatea la zi· 10 min citire

SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!

SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!

SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!

Scris de M Rita Publicat: 15 iul. 2024, 10:17

Sfântul Mucenic și Iulita; Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei

Sfinții zilei                                                                                                       

Sfântul Mucenic și Iulita; Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei

Sfinții Mucenici Chiric și Iulita erau originari din Licaonia (Asia Mică), Sfânta Iulita era mama Sfântului Chiric. În timpul persecuției pornite împotriva creștinilor de împăratul Dioclețian (286 – 305), Sfânta Iulita și-a luat copilul și a fugit în Seleucia (sudul Asiei Mici), apoi în Tarsul Ciliciei (localitate în Asia Mică, la 16 km în interior spre coasta de sud a Turciei de astăzi) pentru a scăpa de chinurile la care erau supuși creștinii. În Tarsul Ciliciei a fost prinsă și adusă spre judecată înaintea guvernatorului Alexandru care a supus-o supliciilor în speranța că se va lepăda de credința ortodoxă. În timp ce sfânta era biciuită cu vine de bou, Sfântul Chiric, aflat în brațele guvernatorului păgân Alexandru, a început să plângă, fapt pentru care păgânul l-a ucis lovindu-l de treptele scaunului de judecată. În cele din urmă, îndurând numeroase chinuri, Sfânta Iulita a trecut la Domnul primind moarte martitrică prin decapitare. Trupurile celor doi sfinți au fost îngropate cu cinste de unii creștini din cetate.

Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei a fost fiul principelui Sviatoslav al Rusiei, fiind un păgân devotat în primii ani ai vieții sale. În anul 988, Vladimir s-a căsătorit cu prințesa Anei, sora împăraților Vasile al II-lea și Constantin. Întors la Kiev, în același an, 988, principele Vladimir a dat poruncă să se boteze tot poporul rus, ceremonie care a avut loc în fluviul Nipru. Sfântul Vladimir s-a schimbat complet după botez. El a distrus toate statuile păgâne și le-a înlocuit cu biserici. Pentru că de numele lui se leagă încreștinarea oficială a poporului rus, Biserica îl numără în rândul sfinților drept Cuviosul Vladimir, Luminătorul Rusiei, cinstindu-l în 15 iulie. Biserica Rusiei l-a canonizat încă din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cu data de prăznuire locală în 28 iulie.

Rugăciunea zilei

Rugăciunea pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu

„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăință și durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc. Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în țara noastră și în neamul nostru și-l scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Că prigonește vrăjmașul sufletul neamului românesc și viața lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morții cei din veacuri, și sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au trădat cei puși de Tine să-l conducă și au uitat că Tu ai spus ca cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Și ei au știut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit și l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri și au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat. Dar poporul acesta Te slăvește, Doamne, nu numai cu buzele ci și cu inima.
     Adu-Ți aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii și monahiile care zilnic se roagă pentru el și pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta. Pentru că toți ne-am abătut, toți am făcut nelegiuire, și ierarhii, și preoții și credincioșii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul! Ci încetează Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc. Adu-Ți aminte, Iisuse, de frații noștri care sunt în afara țării, în exil sau vânduți odată cu teritoriile cedate, și-i miluiește pe ei. Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârșite, apostaziile, răutățile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare și la răzvrătire împotriva Ta. Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile Cerești, pe Sfinții Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru și pe toți mucenicii, sfinții și cuvioșii care au slujit Ție cu credință curată. Adu-Ți aminte, Stăpâne, de toți cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică și Neam; adu-Ți aminte de sângele lor care s-a vărsat și pune-l pe acesta în balanța iertării noastre. Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grijă și credință prin veacuri, redă-i bisericile și mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului și îmbelșugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creștină și națională de altădată, conducători buni și cinstiți, neasupritori, nemincinoși și nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoți dăruiți Bisericii și Neamului, credincioși misiunii lor, adevărați secerători, așa cum Îi vrei Tu, Milostive. Auzi-ne Doamne întru îndurarea Ta! Nu intra Stăpâne la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ți iar privirea spre noi și ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Și trecând prin patimile toate, curățați prin suferință, să ajungem și la Sfânta Ta înviere Iisuse slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin!”

Gândul zilei

,,Iubirea duce la cunoaștere. După cum amintirea focului nu-ți încălzește trupul, tot astfel credință fără dragoste nu-ți va încălzi sufletul!”- Sfântul Maxim Mărturisitorul

Știai că?

Mântuirea, după învățătura ortodoxă, este eliberarea din robia păcatului și a morții și dobândirea vieții de veci, în Dumnezeu. Ea ne-a fost făcută cu putință prin întruparea, jertfa și învierea Domnului nostru Iisus Hristos și ne-o însușim prin harul dumnezeiesc cu care trebuie să conlucrăm prin credință și fapte bune. De mântuire se poate împărtăși orice om, căci Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Timotei 2,4). Mântuirea trebuie să fie cea dintâi datorie și cea mai mare grijă a credinciosului, căci, zice Mântuitorul: „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea da omul, în schimb, pentru sufletul său?“ (Marcu 8, 36-37). Mântuirea o dobândim numai cu ajutorul lui Dumnezeu, Care, după cum ne învață și Crezul, „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om“ și a fost „jertfă de ispășire pentru păcatele noastre“ (I Ioan 4, 10); mântuirea este „răscumpărarea“ omului din păcat. În creștinism, mântuirea este opera iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, pe care El îi cheamă la mântuire și a iubirii omului, care răspunde la chemarea lui Dumnezeu; este un proces divin și uman. Prin iubirea lui Dumnezeu către om și a omului față de Dumnezeu se ajunge la desăvârșirea, la îndumnezeirea omului, la mântuirea lui. Mântuitorul este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu întrupat din iubire, pentru mântuirea omului.

Pilda zilei

,,Cum sfinții se arată sfinților" (Părintele Teodor Ciurariu)

O vedere  între Sfântul Paisie Aghioritul și Sfânta muceniță Eufimia .

Cuviosul Paisie Aghioritul se afla în curtea colibei lui, atunci când l-a vizitat un fiu duhovnicesc al său.

Cuvioase părinte Paisie, cum a fost întâlnirea duhovnicească cu sfânta muceniță Eufemia?

Iar cuviosul a început să povestească:

,,Stăteam liniștit în chilia mea când a venit și m-a uluit. Ce frumos petrec ei acolo sus în Cer.

- Ce se întâmplă părinte?

- Îți voi spune, dar să nu spui la nimeni.

Tocmai mă întorsesem din lume, unde ieșisem pentru o problemă bisericească. Marți, pe la ora 10 dimineața, stăteam în chilie și făceam Ceasurile. Deodată am auzit o ciocănitură în ușă și o voce de femeie spunând: ,,Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri".

- Atunci m-am gândit:  ,,Cum de a intrat o femeie in Sfântul Munte?"

Cu toate acestea am simțit o dulceață dumnezeiască înlăuntrul meu și am întrebat:

– Cine este?

– Eufimia.

- Care Eufimia?

M-am întrebat în sinea mea. Nu cumva vreo femeie a făcut vreo nebunie și a venit în Sfântul Munte îmbrăcată în haine bărbătești?

- Acum ce mă fac?

 Aceea a bătut din nou la ușă, iar eu iarăși am întrebat:

– Cine este?

– Eufimia.

Mă aflam în îndoială și de aceea nici nu am deschis. Când a bătut a treia oară, ușa, care era zăvorâtă pe dinăuntru, ușa s-a deschis singură, apoi am auzit pași în hol. Am sărit ca să deschid ușa chiliei și am văzut înaintea mea o femeie cu capul acoperit. O însoțea cineva care semăna cu Evanghelistul Luca și care a dispărut îndată. Cu toate că eram sigur că aceasta nu era o nălucire de la cel viclean, pentru că avea o strălucire deosebită, am întrebat-o cine este.

- Mucenița Eufimia, mi-a răspuns:

- Eufimia!

- Dacă ești Mucenița Eufimia, vino să ne închinăm Sfintei Treimi, tot ce fac eu, să faci și tu.

Dar, când încă se mai afla pe hol, a început să facă metanii, însă nu spre biserică, ci spre chilia mea. La început mi s-a părut ciudat, dar după aceea mi-am amintit că aveam deasupra ușii chiliei mele o iconiță de hârtie cu Sfânta Treime. Apoi am intrat în biserică și am făcut o metanie spunând: ,,În numele Tatălui", a repetat și ea după mine, făcând o metanie. ,,Și al Fiului", a repetat și ea cu o voce subțire. Mai tare, ca să aud și eu, iar ea a repetat mai tare. După ce ne-am închinat și a treia oară, rostind: ,,Și al Sfântului Duh", i-am spus: ,,Acum să mă închin și eu la tine".

M-am închinat ei și i-am sărutat picioarele și deasupra nasului, căci a o săruta pe față, am considerat că este o necuviință. După aceea sfânta s-a așezat pe scăunel, iar eu pe cufăr și mi-a dezlegat nedumerirea pe care o aveam, în legătură cu un subiect bisericesc. Apoi mi-a povestit viața ei. Știam că există o Sfântă Eufimia, dar viața ei nu o cunoșteam. Când mi-a povestit mucenicia ei, nu numai că o auzeam, dar parcă o vedeam, o trăiam, m-am înfricoșat.

- Cum ai răbdat astfel de chinuri, am întrebat-o?

-Dacă aș fi știut ce slavă au sfinții în cer, aș fi făcut tot ce aș fi putut ca să îndur chinuri și mai mari.

-După această întâmplare, timp de trei zile nu am putut să fac nimic. Tresăltam de bucurie și slăveam neîncetat pe Dumnezeu. Nu puteam nici să mănânc, nici nimic altceva să fac. Cântam doxologie neîncetată. Într-o epistolă de a sa scria: ,,În toată viața mea nu-mi voi putea plăti marea mea datorie față de Sfânta Eufimia care, deși îmi era necunoscută și fără să aibă vreo îndatorire față de mine, mi-a făcut această mare cinste”.

După ce a povestit acest fapt, cuviosul a adăugat cu smerenie că Sfânta Eufimia i s-a arătat, nu pentru că aș fi fost vrednic, ci fiindcă în acea vreme mă preocupa un subiect care privea situația Bisericii în general, dar și pentru alte două motive. Cuviosul Paisie a fost foarte impresionat și se minuna, cum o femeie cu trup atât de firav a putut răbda atât de multe chinuri.

,,Să fi spus că era una voinică și puternică, dar era o mână de om”.

Împotriva obiceiului său, a mers din nou la Suroti și le-a făcut pe monahii părtașe acestei bucurii cerești.  Apoi ele au pictat icoana sfintei cu ajutorul și îndrumările Starețului.

Starețul a făcut cu mare măiestrie o stanță de oțel cu icoana sfintei, cu care făcea apoi iconițe și le împărțea de binecuvântare la închinători în cinstea ei.


Sursa: Realitatea Spirituala

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

Mai multe știri din Spiritualitatea la zi