SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!

SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina; Sfinții Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat; Sfinții Mucenici Onisifor și Porfirie; Sfânta Cuvioasă Matrona
Sfinții zilei
†) Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina; Sfinții Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat; Sfinții Mucenici Onisifor și Porfirie; Sfânta Cuvioasă Matrona.
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, noul făcător de minuni (†1920), s-a născut la 1 octombrie 1864, în Silivria, un orășel din provincia Tracia, în nordul Greciei. Părinții săi, deși erau foarte săraci, erau niște creștini devotați și evlavioși. La Botez a primit numele Anastasie. Pe când avea 20 de ani, povățuit de Duhul Sfânt, a mers în insula Hios, unde a fost învățător. După câteva luni a intrat în monahism sub numele de Lazăr, apoi, la scurt timp, a fost hirotonit diacon, primind numele de Nectarie. În 1886 a fost hirotonit la Alexandria preot, apoi episcop. La 15 ianuarie 1889, Patriarhul Sofronie l-a făcut Mitropolit de Pentapole. Vreme de mai mulți ani, Sfântul Nectarie a slujit în Biserica „Sfântul Nicolae” din orașul Cairo. A fost invidiat pentru smerenia sa de ceilalți ierarhi din Egipt și a fost izgonit pe nedrept din scaunul său. A construit între 1904 și 1907 o frumoasă mănăstire de călugărițe în insula Eghina. Sfântul Nectarie a murit de cancer și, de atunci, el îi vindecă de această boală necruțătoare pe toți cei care se roagă cu evlavie lui Dumnezeu. Fragmente din sfintele sale moaște se află și în România, la Catedrala Patriarhală, precum și la Mănăstirea Radu Vodă din București.
Gândul zilei
„Cei ce se duc la spovedanie din obișnuință sau cu pretenții, cei ce-și mărturisesc păcatele cu fățărnicie și, din pricina rușinii, își osândesc păcatele aducând scuze, cei ce se îndreptățesc pe ei înșiși acuzându-i pe alții, aceștia batjocoresc nebunește pe Dumnezeu. Ca Unul Care le știe pe toate, Dumnezeu nu poate fi înșelat. Cei ce-și ascund păcatele suferă ca și cei ce-și ascund de doctori durerile și pricinile lor, din cauza rușinii. ”- Sfântul Nectarie din Eghina, Despre pocăință și spovedanie.
Rugăciunea zilei
Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina
„O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primește această puțină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre. Ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre și nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai ușurat suferința?
Minunile și ajutorul tău ne-au făcut și pe noi, ticăloșii și scârbiții, să te chemăm să ne vii în
ajutor. Știm, o, alesule ierarh, de mulțimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginți arătându-te. Nu cunoaștem nici suferință și nici durere pe care să nu le poți alina.
Nu cunoaștem nici o boală căreia tu să nu îi poți aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci și pe mulți bolnavi i-ai ajutat să se întărească în credință și în răbdare, și să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Îngenunchind, ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te, ca să fim și noi ajutați și miluiți cu rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăviți, ca să binecuvântăm pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Pilda zilei
Pietricelele albastre
Două pietricele, de mărimea unei castane, zăceau în prundișul unui pârâu de munte. Se aflau acolo multe pietre mai mici sau mai mari, dar ele erau diferite de toate celelalte, pentru că erau albastre… și în lumina soarelui ele străluceau de parcă ar fi fost două bucăți de cer căzute pe pământ. Cele două pietricele știau că sunt mai frumoase decât toate celelalte aflate în pârâu și se lăudau de dimineața până seara:
„Noi suntem copiii Cerului!
Păstrați distanța!
Noi avem sângele albastru!
Nu avem de-a face cu voi!”, strigau, când una, când cealaltă, pietrelor obișnuite aflate în preajmă.
Erau două pietricele insuportabile și arogante, care își petreceau zilele gândindu-se numai la ceea ce s-ar fi întâmplat cu ele când cineva avea să le descopere și își ziceau:
„Desigur vom fi puse într-un colier împreună cu alte pietre prețioase, așa cum suntem și noi. Vom fi pe coroana unei regine sau în inelul unui prinț. Ne așteaptă o viață frumoasă: case luxoase, baluri, petreceri… Vom ajunge până la capătul lumii!”
Într-o dimineață, pe când soarele strălucea pe luciul apei cristaline, un om s-a aplecat și a cules cele două pietricele albastre, care acum erau nespus de fericite.
Ura! Am plecat! Ce timpuri bune ne așteaptă!” - au strigat ele.
S-au simțit cele mai norocoase pietre din lume. Nu așteptau decât ca visurile lor să se transforme în realitate. Au fost puse într-o cutie, împreună cu alte pietre colorate, au fost zdruncinate încoace și încolo, au fost puse pe cântar și pipăite insistent de mâini aspre. Au rămas în cele din urmă singure, parcă uitate, într-o cutiuță.
Mai târziu, o mână le-a luat și le-a așezat cu necuviință pe un zid, în mijlocul altor pietre, pe o suprafață de ciment foarte lipicioasă.
Hei, fii mai delicat, suntem pietre prețioase!” - strigau cele două pietricele albastre.
Drept răspuns, câte o lovitură de ciocan le-a fixat definitiv.
Revoltate au început să strige: „Neciopliților, nepricepuților, bădăranilor, voi nu înțelegeți cât suntem de importante?”
Cele două pietricele albastre amenințau, plângeau, implorau, dar n-a fost de nici un folos, că tot prizoniere în zid au rămas.
Dezamăgirea și amărăciunea le-a întunecat cu reflexe viorii. Timpul trecea încet iar cele două pietricele nutreau un singur gând: să fugă.
Dar cimentul era tare și imposibil de convins să le elibereze. Au zărit însă un firicel de apă care se prelingea pe acolo și l-au rugat:
„Strecoară-te sub noi, te rugăm, și desprinde-ne de pe acest zid nenorocit!”
Apa nu s-a lăsat mult rugată. A trecut la lucru și, ușor-ușor, a reușit să se strecoare și să fărâme câte puțin cimentul. După câteva luni de perseverență cele două pietricele au putut să se miște.
Într-o noapte umedă și rece cele două pietricele au căzut pe pământ, eliberate în sfârșit din acea închisoare insuportabilă. Suntem libere!” - au strigat amândouă în culmea fericirii.
Jos fiind, au putut vedea zidul în care fuseseră fixate, acea pușcărie înaltă în care și-au petrecut atâta timp. Și, privind spre acel zid, nu mică le-a fost mirarea:
În lumina lunii strălucea un mozaic superb. Mii de pietricele viu colorate și aurite formau chipul Sfintei Fecioare Maria. Era cea mai frumoasă imagine pe care cele două pietre o văzuseră vreodată. Dar ceva îi lipsea… Fața, chipul blând și dulce al Mariei, avea ceva neobișnuit. Părea oarbă, căci Îi lipseau ochii… „Oh, nu!” - au exclamat amândouă, dându-și seama de grozăvie. Ele fuseseră tocmai ochii Fecioarei Maria. Își imaginau acum cât de bine se potriveau acolo, cât de frumos trebuie să fi strălucit și cât de mult trebuie să fi fost admirate de oameni. Regretau acum fapta lor nesăbuită dându-și seama cât de nechibzuite au fost...
Sunt momente în viața noastră unde pronia divină a rânduit așa. În acele momente locul nostru trebuie să fie acolo: să avem grijă de un părinte bolnav, să ajutăm un prieten aflat la nevoie, să ducem la bun sfârșit ceea ce am început. Locul tău este acolo unde ești și unde simți !
Sursa: Realitatea Spirituala
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

























