Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu şi să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!
„Omul se mântuiește oriunde dacă are trei fapte bune: credința dreaptă în Iisus Hristos, faptele bune și smerenia. Iar cine nu le are pe acestea nu se mântuiește nicăieri.”
Sfinții zilei
Sfinții Sfințiți Mucenici Marcu, Episcopul Aretuselor, și Chiril diaconul; Sfinți Mucenici Iona și Varahisie; Sfântul Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeii (Denia Canonului Mare).
Sfântul Marcu (sec. 4) s-a născut în zilele împăratului Constantin cel Mare, cel care a oprit prigoanele împotriva creștinilor, dând deplină libertate Bisericii lui Hristos, prin Edictul de la Mediolanum (Milano) din anul 313. Și era Sfântul Marcu plin de râvnă pentru răspândirea cuvântului Evangheliei, aducând mulțime de popor pe calea mântuirii, atât prin predicile sale pline de har, cât și prin pilda propriei sale vieți curate. Drept aceea, a fost sfințit Episcop în cetatea Aretuselor, din Siria. Însă, în anul 361, urcând pe tronul împărătesc nepotul lui Constantin cel Mare, Iulian, cel care s-a lepădat de credința creștină, acesta a pornit prigoană împotriva Bisericii lui Hristos. Deci, ajungând păgânii și în Siria, l-au prins pe Episcopul Marcu și l-au bătut, l-au împuns cu sulițe și cu trestii ascuțite, apoi au turnat saramură peste rănile sale. După aceea, l-au uns cu miere și l-au lăsat la soare să-l mănânce viespile și albinele. Dar el, bătrân fiind, cu puterea harului lui Hristos, a îndurat toate acestea cu multă răbdare, încât mulți păgâni văzând râvna sa au crezut în Hristos-Domnul. În aceeași prigoană a fost chinuit și diaconul Chiril, care propovăduia la rândul său cu mult zel Evanghelia, dar el a fost în cele din urmă ucis de păgâni. Murind împăratul Iulian, persecuțiile au încetat, iar Sfântul Marcu a fost eliberat. Însă, din cauza multor suferințe îndurate, Sfântul Episcop Marcu s-a săvârșit din viață la 29 martie.
Rugăciunea zilei
CANONUL MARE
Cântarea 1, glasul al 6-lea: Irmos:
Ajutor și acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu și-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu și-L voi înălța pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.
De unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greșealelor.
Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință.
Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, și de împărăția cea pururea fiitoare și de desfătare, pentru păcatele mele.
Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău și te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom și ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită.
În locul Evei celei trupești, făcutu-s-a mie Evă înțelegătoare gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute, și gustând pururea din băutura cea amară.
După dreptate a fost lepădat Adam din Eden, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu, care am călcat totdeauna cuvintele Tale cele dătătoare de viață, ce voi pătimi?
Slavă..., a Treimii:
Treime, Ființă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilință.
Și acum..., a Născătoarei:
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea și ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca o stăpână curată, mă primește pe mine cel ce mă pocăiesc. -
Alcătuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul
Gândul zilei
„Omul se mântuiește oriunde dacă are trei fapte bune: credința dreaptă în Iisus Hristos, faptele bune și smerenia. Iar cine nu le are pe acestea nu se mântuiește nicăieri.” - Sfaturi duhovnicești ale Părintelui Cleopa
Știai că?
Denia Canonului Cel Mare este săvârșită astăzi prima Denie din Postul Mare, în cadrul căreia se citește integral Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul. Deniile sunt slujbe speciale care se săvârșesc numai în timpul Postului Mare. Acestea sunt Utreniile care nu se mai oficiază dimineața, ci în ajunul zilei, seara. În această seară se săvârșește Denia în cadrul căreia se citește tot Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Cunoscuta drept "Canonul lacrimilor”, această creație în versuri a Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii Ortodoxe și este citit integral miercuri în săptămâna a V-a a Postului. Canonul de pocăință a fost citit fragmentat în primele patru zile ale Postului Mare, la slujba Pavecerniței Mari. Acum este adunat și citit integral, pentru a aminti credincioșilor de chipurile drepților și sfinților care s-au înălțat la Dumnezeu prin pocăință și smerenie. Totalizând peste 250 de stihuri, Canonul Sfantului Andrei Criteanul este unul din cele mai frumoase imnuri liturgice și cel mai amplu dintre toate canoanele Bisericii Ortodoxe, fiind numit și Canonul cel Mare, și a fost alcătuit de Sfântul Andrei Criteanu, în secolul al VIII-lea. Acest canon ne învață în mod concret cum să facem pocăința, și anume să ne cercetăm cugetul punând față în față faptele noastre, starea duhovnicească a sufletului nostru cu diferitele personaje ale Vechiului și ale Noului Testament. Ne îndeamnă să vedem cum nu am urmat faptelor celor bune ale drepților Vechiului și Noului Testament, ci din contră am urmat faptelor celor rele ale personajelor negative pe care le întâlnim în Sfânta Scriptură, iar în fața acestei constatări Canonul ne îndeamnă să nu cădem în deznădejde, ci să ne întoarcem cu pocăință spre Dumnezeu, Cel care poate să ne schimbe sufletul. Canonul cel Mare prezintă istoria mântuirii neamului omenesc, de la căderea în păcat a protopărinților, Adam și Eva, și până la Pătimirile și Învierea Domnului.
Pilda zilei
Ușa fără ivăr
Într-o zi, la o expoziție de pictură, lumea admira un tablou foarte frumos: "Iisus Hristos bătând la ușă".
-Toți cei de față felicitară pe pictor lăudându-i, pe lângă arta cu care era făcut tabloul, și mireasma de credință ce se desprindea din el.
Numai unul din privitori găsi tabloului o greșeală. Zise: .
- "Vedeți ușa? Ea are o greșeală, care sare în ochi...” Ceilalți întrebară:
- „Ce greșeală?”
Acela zise:
- "Ușa nu are ivăr pe dinafară.”
Priviră cu toții, așa era.
Atunci pictorul răspunse:
- Nu e greșeală. Nu am vrut eu să-i pun ivăr. Toți se mirară.
Pictorul urmă.
- Iată de ce: Domnul Hristos doar bate la ușa inimii noastre, El nu deschide. Așa că nu e nevoie de ivăr decât pe dinăuntru. Fiecare, slobod este a deschide sau nu ușa, când aude pe Hristos bătând... Aceasta-i lămurirea...
Toți cei de față rămaseră pe deplin mulțumiți.
Sursa: Realitatea Spirituala
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

























