Spiritualitatea la zi· 6 min citire

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu şi să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu şi să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Scris de M Rita Publicat: 7 aug. 2023, 12:00

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

Sfinții zilei

†) Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla; †) Sfântul Cuvios Pafnutie-Pârvu Zugravul; Sfântul Cuvios Mucenic Dometie Persul; Sfântul Ierarh Narcis, Arhiepiscopul Ierusalimului; Sfântul Cuvios Nicanor.

Sfânta Cuvioasă Teodora s-a născut pe la jumătatea sec. al 17-lea în satul Vânători, județul Neamț. Căsătorită împotriva voinței ei cu un tânăr evlavios din Ismail și neavând copii, Teodora a îmbrățișat viața monahală la Schitul Vărzărești, Vrancea, iar soțul ei, de asemenea, s-a călugărit la Schitul Poiana Mărului, primind numele Eleodor. Năvălind turcii, au dat foc schitului, iar sfânta s-a retras în munți, unde se nevoia ziua și noaptea în post și rugăciune. Mai târziu, s-a retras în Munții Neamțului și așa a ajuns în părțile Schitului Sihla, unde mulți ani a petrecut în aspre nevoințe. Hrana Sfintei Teodora era una foarte sărăcăcioasă. Mânca măcriș, fructe de pădure și alune. Înainte de a muri, ieromonahul Antonie a spovedit-o și a împărtășit-o și așa sfânta și-a dat în pace sufletul curat Domnului. Trupul sfintei a fost descoperit în anul 1830, în peștera în care viețuise. În 1852 moaștele Sfintei Teodora au fost duse la Mănăstirea Pecersca din Kiev și așezate într-o raclă de mare preț, pe care scrie: „Sfânta Teodora din Carpați”.  La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe Sfânta Teodora de la Sihla, trecând-o în rândul sfinților, cu zi de prăznuire în calendar la 7 august.

 Sfântului Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul, vestit iconar, cunoscut cu numele de Pârvu „Mutul”. Născut în Câmpulung, la 12 octombrie 1657 sau, mai probabil, 1659, în familia preotului Ioan Pârvescu (1623 - †27 iul. 1702), a primit la botez numele nașului tatălui său, marele vistiernic Pârvu Vlădescu. Fiindu-i remarcată de timpuriu înzestrarea pentru pictură de către monahul Evghenie din Mănăstirea Negru Vodă, copilul a fost trimis de familia nașilor săi, boierii Vlădești, în Bucovina, pentru a deprinde de la un vestit zugrav rus meșteșugul picturii bise­ricești. Adevărata măsură a talentului său o putem intui din ceea ce se păstrează din decorația murală a bisericilor „Trei Ierarhi”, din Filipeștii de Pădure, jud. Prahova (1692), „Sfânta Treime” din Măgureni, jud. Prahova (1693- 1694), Sinaia (1695), Mamul, jud. Vâlcea (1699, în colaborare cu Marin Zugravul, reprezentant al Școlii de la Hurezi), „Adormirea Maicii Domnului” din Bordești, jud. Vrancea (1699-1700), și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Schitului Berca, jud. Buzău (1700). Sfântul Pafnutie a trecut la Domnul în anul 1735, la vârsta de 76 de ani.

Rugăciunea zilei

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

„O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit; multe nevoințe și ispite ai suferit și în viața cea pustnicească, cu darul lui Dumnezeu, ai sporit. Cu mulțimea înfrânării și a lacrimilor celor duhovnicești, sufletul tău l-ai luminat și în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit. Pustia Sihlei cu viața ta o ai sfințit și pildă sihaștrilor te-ai făcut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfințenia vieții tale a descoperit-o și ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat.

De aceea, și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni și te chemăm: roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să dobândim mila și mântuirea Lui, spre a slăvi și a ne închina în veacul de acum și în cel viitor Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin!”

Gândul zilei

„Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine.El este cu știința lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuți sau să te folosești. Te folosești, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuți tu, în sensul de a-l suporta. Este o mare greșeală atunci când certăm pe unul sau pe altul!  Îl rabdă Dumnezeu și pe acela și de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi și tu și să te încununezi!  Dumnezeu nu ne ține că suntem noi foarte vrednici. Ne ține că este foarte milostiv El.” – Arh. Arsenie Papacioc

Știai că?

 Închinarea, facerea semnului crucii este un gest ritual specific creștin. Este semnul mărturisirii credinței creștine și al slăvirii lui Dumnezeu. Închinarea este cel mai frecvent act liturgic, atât în cultul public cât și în cultul particular. La intrarea în biserică preotul (și credincioșii) se închină făcând semnul sfintei cruci, în numele Sfintei Treimi pe care o mărturisim, rostind: în numele Tatălui (și mâna dreaptă, cu trei degete adunate, cel mare, arătător și mijlociu,  se duce la frunte) și al Fiului (mâna dreaptă se duce pe piept) și al Sfântului Duh (mâna se așează pe umărul drept), „Amin“ (și ducem mâna la umărul stâng). Închinarea sau semnul sfintei cruci se face în biserică în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii și slujbelor religioase, și în orice altă împrejurare a vieții, când credincioșii cer ajutorul lui Dumnezeu, aducându-I în același timp și mulțumiri pentru binefacerile Sale. Închinarea nu se face la fel în toate confesiunile creștine: ortodocșii se închină cu trei degete (pe care le duc la frunte, la piept la umărul drept și la umărul stâng, simbolizând că: din Tatăl S-a născut Hristos, a coborât pe pământ și șade de-a dreapta Tatălui), însoțind semnul cu cuvintele: „în numele Tatălui, Fiului și al Sfântului Duh“; catolicii fac închinarea cu toată palma întinsă; monofiziții (armenii), care cred că Iisus a avut o singură fire, numai firea divină, se închină cu un singur deget. Închinarea se face cu fața la răsărit (acolo e răsăritul soarelui, „acolo este Raiul și Hristos“). Formula însoțitoare: „În numele Tatălui...“ este cea mai veche și generală (Matei 28, 19); ea s-a transmis prin Sf. Tradiție: Mântuitorul trimite pe Apostoli la propovăduire spre a încreștina noroadele „Botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh“. Semnul crucii arată credința în Sfânta Treime, în mântuirea omului prin răstignirea lui Iisus Hristos; înseamnă credința în jertfa Lui și hotărârea creștinului de a răstigni pe omul cel păcătos din el. Semnul crucii îndepărtează duhul cel rău, care este păcatul. Biserica Ortodoxă începe și sfârșește toate slujbele și rugăciunile prin semnul Crucii, invocând puterea ei sfințitoare prin care Sfintele Taine ajută la sfințirea și mântuirea omului. Semnul Sfintei Cruci însoțește îngenuncherile și mătăniile la rugăciune.

Pilda zilei

Faptele credinței

De câte ori începem un an, o lună, o săptămână, o zi, bine este să ne întrebăm pe noi înșine: "Ce lucruri bune am făcut? Ce lucruri rele am săvârșit? Ce ajutor am dat semenului meu în suferință? De câte ori m-am îmbătat? De câte ori am suduit? Ce minciuni am grăit? Pe câți am înșelat? De câte ori am călcat pragul crâșmei și de câte ori pe acel al bisericii? Nespus de multe și pline de învățătură răspunsuri vom căpăta la aceste întrebări.


Sursa: Realitatea Spirituala

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

Mai multe știri din Spiritualitatea la zi