Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!
Sfântul Muccenic Laurențiu arhidiaconul; Sfântul Sfințit Xist, Episcopul Romei; Sfântul Mucenic Ipolit
Sfinții zilei
Sfântul Muccenic Laurențiu arhidiaconul; Sfântul Sfințit Xist, Episcopul Romei; Sfântul Mucenic Ipolit.
Sfântul Laurențiu era arhidiacon al episcopului Romei, Xist. Papa Xist era grec de neam și a fost mai întâi filosof, apoi ucenic al lui Hristos. Mergând la Roma, a fost ridicat la treptele rânduielilor bisericești, fiind ucis pentru Hristos preasfințitul Ștefan, papă al Romei, Sfântul Sixt a fost ridicat la scaun în locul lui, ca o moarte sigură, pentru că în acele vremi nu era vreun papă, pe care să-l fi ocolit pătimirea. A fost ridicat atunci de prefectul cetății, Valerian, împreună cu clericii Bisericii din Roma, și a fost închis alături de mulți alți creștini în temnița de obște. Papa, împreună cu doi diaconi, a fost dus în fața împăratului Deciu (249-251) și a lui Valerian și i s-a cerut să se închine zeilor pentru a-și proteja clerul și pe ceilalți creștini și pentru a-și cruța propria sa viață. În timp ce Xist era dus spre templu pentru a jertfi zeilor romani, sau să fie omorât, în cazul în care nu ar fi voit, Sfântul Laurențiu i-a ieșit în cale și i-a strigat: "Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărțit deja comorile pe care mi le-ai încredințat", căci la sfatul părintelui său, acesta vânduse bunurile bisericii și împărțise banii săracilor. Cei care l-au auzit au crezut că el este deținătorul unui tezaur și din acest motiv a fost luat de soldați și somat să-i dăruiască împăratului comorile de care vorbise. Ca puternicii acelui timp să cunoască despre ce comori era vorba, Sfântul Laurențiu a cerut câteva zile. A adunat atunci șchiopii, orbii și bolnavii, neputincioșii și pe toți cei care primiseră ajutorul său și împreună cu aceștia a apărut în fața prigonitorilor. Rușinați și mânioși, aceștia i-au cerut arhidiaconului să se închine idolilor. Sfântul Laurențiu a refuzat și a fost închis în temniță. Aici l-a vindecat de orbire pe un condamnat, Lucillus, pe care l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune, a cerut și a primit și el botezul. Acesta din urmă, numărându-se cu mucenicii, a fost omorât pentru Hristos. După multe chinuri, Sfântul Mucenic Laurențiu a fost întins pe un grătar așezat pe cărbuni aprinși. În această grozăvie și-a dat duhul, căci toți care erau acolo de față se mirau de o muncire ca aceea a împăratului, care a poruncit să frigă un om de viu. În iconografie, el este reprezentat cu cădelnița cu jar în mână, cădind și înmiresmând Biserica lui Hristos. Papa Xist și cei doi diaconi au fost omorâți în fața acelui templu la care au fost duși pentru a jertfi zeilor, iar trupurile lor lăsate în priveliște au fost luate noaptea de creștini și îngropate. Astfel s-au sfârșit pentru Hristos prin mucenicie preasfințitul papă Sixt și cei doi diaconi.
Rugăciunea zilei
Condacul întâi a Sfântului Mucceni Laurențiu arhidiaconul
„Focul sfânt al Rusaliilor a ars în inima ta, umplându-te de bucurie și curaj, Sfinte Mucenice Laurențiu. De aceea, focul celor necredincioși nu te-a putut separa de dragostea lui Hristos, ci a fost transformat într-un foc de Altar, prin care te-ai înălțat ca o jertfă lui Dumnezeu. Acum, când stai învingător în fața Domnului, pe care L-ai slujit cu râvnă, nu înceta să te rogi pentru noi, care strigăm către tine: Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurențiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!”
Gândul zilei
„Lupta cu noi înșine se rezumă la nimicirea voinței proprii pentru a face voința Tatălui Celui din ceruri. Cu alte cuvinte, numai dacă ne vom clădi casa lăuntrică pe stânca lui Iisus, dacă ne vom clădi cetatea pe stânca harului de sus, iar nu pe nisipul propriilor noastre puteri și voințe, numai atunci răul din noi înșine și răul din afară nu va avea putere să ne vatăme. Și numai atunci vom izvorî din stânca noastră lăuntrică roadele Duhului: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea” (Galateni 5, 22-23). De nu ne vom zidi casă pe această stâncă și de nu vom face aceste roade, nu vom putea să vedem Adevărul, chiar de ne vom uita la El ca Pilat și ca fariseii, nu vom putea mărturisi pe Hristos, nici nu vom avea curajul și eroismul necesar ca să luptăm împotriva vrăjmașului nevăzut și împotriva vrăjmașului din noi înșine. ”- Arhimandritul Paulin Lecca
Știai că?
Mântuirea după învățătura ortodoxă, mântuirea este eliberarea din robia păcatului și a morții și dobândirea vieții de veci, în Dumnezeu. Ea ne-a fost făcută cu putință prin întruparea, jertfa și învierea Domnului nostru Iisus Hristos și ne-o însușim prin harul dumnezeiesc cu care trebuie să conlucrăm prin credință și fapte bune. De mântuire se poate împărtăși orice om, căci Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină“ (I Timotei 2,4). Mântuirea trebuie să fie cea dintâi datorie și cea mai mare grijă a credinciosului, zice Mântuitorul: „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea da omul, în schimb, pentru sufletul său?“ (Marcu 8, 36-37) Mântuirea o dobândim numai cu ajutorul lui Dumnezeu, Care, după cum ne învață și Crezul, „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om“ și a fost „jertfă de ispășire pentru păcatele noastre“ (I Ioan 4, 10); mântuirea este „răscumpărarea“ omului din păcat. În creștinism, mântuirea este opera iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, pe care El îi cheamă la mântuire și a iubirii omului, care răspunde la chemarea lui Dumnezeu; este un proces divin și uman în același timp. Prin iubirea lui Dumnezeu către om și a omului față de Dumnezeu se ajunge la desăvârșirea, la îndumnezeirea omului, la mântuirea lui. Mântuitorul este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu întrupat din iubire, pentru mântuirea omului.
Pilda zilei
Ceasul mântuirii
Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată, un călugăr bătrân, căruia I se dusese vestea pentru înțelepciunea sa. Într-o dimineață, a venit la el un tânăr și l-a întrebat:
– Sfinția ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne pară rău de toate păcatele ce le-am săvârșit de-a lungul vieții. Dar, părinte, cât trebuie noi să ne căim?
– Fiule, este de ajuns dacă te călești o singură clipă, înaintea morții.
– Atât de puțin, părinte?
– Da, fiul meu!
– Dar, de unde să știu eu când se apropie ceasul acela?
– Moartea poate veni oricând, așa că așteapt-o pregătit, în orice moment să te poată găsi cu smerenie și căință în suflet.
Dumnezeu este bun și iertător. Cine regretă din suflet pentru greșelile sale și caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viață frumoasă și de liniștea sufletului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viața veșnică.
„Neștiind locul și vremea în care ne așteaptă moartea, o vom aștepta noi oriunde și oricând.” (Fericitul Augustin)
Sursa: Realitatea Spirituala
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

























