Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!
Odovania praznicului Schimbării la Față a Domnului
Sfinții zilei
Odovania praznicului Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul; Sântul Cuvios Dorotei și Dositei din Gaza
Duminica a 10-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 4, 9-16; Ev. Matei 17, 14-23 (Vindecarea lunaticului); glas 1, voscr.10.
Odovania praznicului Schimbării la Față a Domnului, termenul de odovanie provine din limba slavonă și înseamnă sfârșit, încheiere. În Biserica Ortodoxă durata serbării praznicelor împărătești este de o zi, cu excepția Sărbătorii Învierii Domnului care ține trei zile de-a rândul. Însă, pentru pregătirea sufletească a credincioșilor, toate sărbătorile împărătești sunt precedate de un timp de pregătire numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire. De asemenea, sărbătorile împărătești au și o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire. Prima zi a înainte-serbării se numește începutul sărbătoririi, iar ultima zi a după-serbării se numește, cu un termen slavon, odovania, adică sfârșitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii. Obiceiul de a prelungi sărbătorile mari pe anumite perioade e moștenit în cultul ortodox din cel al Vechiului Testament; în creștinism, prima manifestare de acest fel este menționată de istorie în vremea sfântului împărat Constantin cel Mare, cu prilejul festivităților sfințirii basilicilor din Ierusalim și din Tir (13 septembrie 335), sfințire care se serba în fiecare an, câte șapte zile de-a rândul.
Mutarea moaștelor Cuviosului Maxim Mărturisitorul - Pomenirea vieții și pătimirii Sfântului Maxim Mărturisitorul s-a făcut în Biserica Ortodoxă la 21 ianuarie. Astăzi prăznuim aducerea la Constantinopol a sfintelor lui moaște. Sfântul Maxim a fost exilat de împăratul Constans al 2-lea (641-668), în anul 662, în țara lazilor, pe coasta de răsărit a Mării Negre, pentru credința sa dreaptă. Acolo, în urma chinurilor suferite, Sfântul Maxim s-a mutat la Domnul, pe când avea 82 de ani, fiind înmormântat într-o mănăstire. Mai târziu, când ereticii au fost biruiți și pacea domnea iarăși în Biserica lui Hristos, moaștele sfântului au fost duse cu mare cinste de la mănăstirea unde fusese înmormântat la Constantinopol. Sfântul Maxim s-a născut către anul 580 în Constantinopol și a primit învățătură temeinică de la cei mai vestiți dascăli ai vremii. Către anul 610, împăratul Heraclie l-a făcut mare sfetnic al său, dar din cauza ereziei monotelite, pe care însuși împăratul o îmbrățișase, Sfântul Maxim a plecat la mănăstirea din Hrisopole, s-a făcut călugăr și-i învăța pe toți dreapta credință ortodoxă. Rătăcirea monoteliților spunea că în Hristos este o singură lucrare și o singură voință, dar Sfântul Maxim învăța că după întrupare, Hristos are două firi (dumnezeiască și omenească), două voințe și două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui. În 638, Heraclie a dat hotărârea Ectesis, prin care se afirma că, în Hristos, cele două firi sau naturi (divină și umană) sunt unite într-o singură voință. În 648, Constans a dat hotărârea numită Typos și astfel s-a umplut tot Răsăritul de rătăcire. Sfântul Maxim a mărturisit cu mult curaj credința cea dreaptă și pentru aceasta a fost exilat, apoi i s-au tăiat limba și mâna dreaptă. A trecut la Domnul pe 13 august 662, luptând până la sfârșit pentru adevărurile doctrinare ale Bisericii. Monotelismul a fost condamnat la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol din 680-681. După aceasta a fost posibilă și aducerea moaștelor sfântului de la Lazica la Constantinopol.
Ap. I Corinteni 4, 9-16
Fraților, mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe niște osândiți la moarte, fiindcă ne-am făcut priveliște lumii și îngerilor și oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă, înțelepți întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteți tari. Voi sunteți întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim și însetăm; suntem goi și suntem pălmuiți și pribegim și ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâți fiind, binecuvântăm. Prigoniți fiind, răbdăm. Huliți fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, lepădătura tuturor, până astăzi. Nu ca să vă rușinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe niște copii ai mei iubiți. Căci, de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci, vă rog să-mi fiți mie următori, precum și eu lui Hristos.
Ev. Matei 17, 14-23
În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.
Rugăciunea zilei
Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului
„Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îți mulțumesc că ne ești și nouă Mamă Bună, Iubitoare și Grabnic Ajutătoare! Îți mulțumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni și pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îți mulțumesc Măicuță pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare față de noi toți! Îți mulțumesc că nu ne lași pradă celui rău, ci ne aperi și ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuță pentru multele mele păcate și Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greșelile mele din această viață! Îți mulțumesc că Te rogi pentru noi și că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viața aceasta la viața veșnică! Îți mulțumesc Măicuță că Te rogi pentru întoarcerea la credință a celor din familia mea, dar și a celor care-L caută pe Dumnezeu și încă nu L-au găsit! Îți mulțumesc Măicuță pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă și pentru tot ajutorul Tău! Și eu Te iubesc, Te preamăresc și Îți mulțumesc pentru toate! Amin! ”
Gândul zilei
"La ce-i folosește omului toată știința lumii dacă nu-i în stare să ierte un singur cuvânt supărător sau o privire care-l rănește? La nimic. La ce bun o sută de sticle de ulei vărsat în candelă dacă niciun strop nu e mărturia iertării unei singure jigniri? La nimic. Totul e în zadar."- Sfântul Nicolae Velimirovici
Știai că?
Rugăciunea amvonului este rugăciunea cu care se încheie slujba Sfintei Liturghii: „Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează, Doamne, și sfințești pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, mântuieste poporul Tău ... Pace lumii Tale, dăruiește... Șie slavă și mulțumire și închinăciune înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor“, Strana: „Amin!“. Este o rugăciune care cuprinde toate caracterele rugăciunii: de cerere, de laudă, de mulțumire și de mărturisire a credinței în Sfânta Treime. Rugăciunea amvonului este rostită cu glas tare și se face în mijlocul bisericii, unde vine preotul, după ce a făcut împărtășirea credincioșilor.
Pilda zilei
Unde e Dumnezeu?
Un pustnic a fost întrebat:
– Părinte, tu nevoiești de atâta vreme în pustie și permanent vorbești de Dumnezeu de parcă ai comunica cu el.
– Dar Dumnezeu e pretutindeni! E aici lângă noi!
– Fă-mă să înțeleg! În momentul în care mă adâncesc cu el, îl văd tot mai mare și tot mai departe! În momentul în care încerc să mă rog sau să las totul în seama Lui, mă mai liniștesc. Și pusnicul i-a spus:
– Fiule, vezi muntele ăla mare din fața ta?
– Da!
– Pune mâna la ochi, îl ma vezi?
– Nu-l mai văd!
– Acum acoperă acel munte cu palma!
– Pai nu se poate că palma mea e mică, restul se vede.
– Păi asta e fiule! Dacă mintea ta este de-o palmă și Dumnezeu este fără margini, cum ai putea să crezi că într-o minte cu margini, încape un Dumnezeu fără margini, ca să poți să-l înțelegi tu?
Acesta este Dumnezeu!
Sursa: Realitatea Spirituala
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

























