Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu şi să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!
Sfinții zilei - Adormirea Maicii Domnului
Sfinții zilei
(†) Adormirea Maicii Domnului.
Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, dar mărturii despre existența ei nu există decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu. Potrivit Bibliei, Fecioară Maria a fost înștiințată de un înger de trecerea ei la cele veșnice. Apostolii, aflați în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduși pe nori pentru a fi prezenți la acest eveniment. Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, el ajungând trei zile mai târziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar intrând, l-a găsit gol. În timp, în cuvântările părinților bisericii s-a afirmat cu mai multă putere credința că, după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Iisus Hristos și luată cu trupul în împărăția cerurilor. Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, Orașul Sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului și biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.
Rugăciunea zilei
Acatist la Icoana Maicii Domnului „Axion Estin”
„O, Preacurată, ceea ce porți cununa tuturor binecuvântărilor cerești, Oglinda întru care ochii îngerești contemplă cu uimire slava cea neapusă a Treimii, Hotarul netrecut al înțelepciunii, Vasul întru care s-au gătit râuri de minuni, Acoperământul rugăciunii nebiruite de furtuna ispitelor, către Tine întindem gândul nostru cel neputincios, voind a cuprinde între hotarele minții noastre nepricepute frumusețea Ta netâlcuită nici de îngeri. Din rânduială dumnezeiască fost-a trimis prea minunatul Arhanghel Gavriil către ucenicul cel ce se osârduia la rugăciune, ca din mâini îngerești să primească testamentul laudelor Tale. Prin îngerul cel binevestitor a strălucit în lume lauda Ta cea mai presus de minte omenească care îndulcește și auzul inimilor noastre. Cuvine-se cu adevărat să Te fericim și să Te mărim pe Tine, ceea ce ești Înălțime neajunsă a fecioriei și Potir al sfințeniei neapropiate tuturor Sfinților lui Hristos. Bucură-Te, Veselia fecioarelor și Trâmbița Cea înțelegătoare Ce cheamă pe toți pe muntele slavei spre a auzi glasul cel dulce al chemării Tatălui întru acoperământul aripilor Duhului ce înalță gândul nostru către Hristos. Vrednică ești cu adevărat de toată lauda lumii, însă nevrednicia noastră nu poate să Te cânte pe Tine după măsura desăvârșirii Tale. Cuvine-se cu adevărat să Te fericim și să Te mărim pe Tine, ceea ce ești Pacea Ce potolește valurile necazurilor noastre și ne întraripează mintea spre suișul duhovnicesc. Bucură-Te, că ești Vistierie a darurilor lui Hristos Ce se revarsă prin mila Sa și asupra nevredniciei noastre, Comoara Cea nesecată a înțelepciunii dumnezeiești. Vrednică ești a purta toate cununile laudelor serafimilor și a primi glasurile heruvimilor ca mulțumire căci ai purtat în pântecele Tău pe Cel Ce șade pe scaun prea-înalt. Primește cu îngăduință neputința noastră de a lăuda după datorie înălțimea slavei Tale. Amin!”
Gândul zilei
„Nimeni nu este asemenea în viață cu Fecioara Maria! Cercetează, omule, zidirea toată cu cugetul tău și vezi dacă este ceva asemănător sau mai mult decât sfințenia Fecioarei de Dumnezeu Născătoare! Străbate pământul, privește marea împrejur, cutreieră văzduhul, pătrunde cu mintea ta cerurile, amintește-ți de toate puterile cele nevăzute, și vezi dacă există o altă minune la fel cu aceasta în întreaga fire!” – Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre Fecioara Maria.
Știai că?
Rămasă în grija apostolului Ioan, Maria, după Înălțarea lui Iisus la cer, trăiește câțiva ani la Ierusalim în mijlocul comunității creștine care crește văzând cu ochii. Dar în anul 44 împotriva creștinilor din Ierusalim se dezlănțuie o prigoană puternică. Petru și Ioan sunt bătuți cu vergi, Iacob, fratele lui Ioan, este tăiat cu sabia, Ștefan este ucis cu pietre. Apostolii părăsesc Ierusalimul și pleacă în lumea mare. Apostolul Ioan ia drumul Efesului în Asia Mică (azi în Turcia, la 631 km de Istanbul), unde se stabilește ducând-o cu el și pe Maica Domnului. Aici, la Efes a rămas Maria până când și-a simțit sfârșitul aproape. Când a simțit că moartea se apropie – să fi avut 60 sau 70 de ani – Maria i-a cerut lui Ioan să o ducă la Ierusalim. Sfântul Gherman din Constantinopol (645-740) și sfântul Ioan din Damasc (675-749) ne spun că Maica Domnului a fost înștiințată printr-un înger de mutarea ei din aceasta viață. Tot ei ne spun că apostolii au fost adunați în mod miraculos la acest eveniment. Prin pronia divină, apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai târziu. Întristat, Toma a cerut să se deschidă mormântul, pentru a o vedea și el pe Născătoarea de Dumnezeu; dar intrând în mormânt, l-a aflat gol. Pornind de la acest eveniment cu mormântul gol al Mariei, părinții Bisericii au început să afirme cu multă putere și credință că, după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Fiul său, Iisus, și luată cu trupul și sufletul în împărăția cerurilor. O cinstim pe Fecioara Maria pentru că ea este mama noastră plină de bunătate și milă. Pe drumul Crucii, Fecioara Maria a primit investitura solemnă ca mamă. Din înălțimea crucii, Iisus, văzând întreaga familie umană în apostolul Ioan, i-a declarat Preasfintei Fecioare Maria: Femeie, iată fiul tău. Adresându-i-se apoi apostolului Ioan, a spus: Iată, mama ta! Prin aceste cuvinte, Domnul a consacrat-o pe Maria ca Mamă a copiilor lui Dumnezeu, dându-i și încredințându-i maternitatea spirituală a sufletelor.
Ce fericire este pentru un om să aibă o mamă. Această fericire a descris-o renumitul scriitor francez Victor Hugo: “Știți, întreabă el, ce înseamnă a avea mamă? A fi sărac și neputincios și a simți că ai pe cineva lângă tine. Merge când voi mergeți… se oprește când voi vă opriți, vă înțelege când plângeți… Aveți un adevărat înger care vă învață să vorbiți, să râdeți, să iubiți… vă încălzește inima la pieptul ei, vă încălzește tot timpul în brațele ei. Grija ei de mamă nu încetează niciodată. Voi îi spuneți: mama mea, ia ea vă spune: copilul meu. Aceste două cuvinte sunt atât de plăcute încât și Dumnezeu le iubește și le prețuiește. Am întâlnit și noi oameni care, deși înaintați în vârstă, cu zăpada timpului așternută pe capul lor și atunci când pomeneau cuvântul mamă, lăcrimau la amintirea acestei ființe dragi.” Aceste cuvinte aplicate mamei noastre pământești, se potrivesc cu totul în cel mai înalt grad mamei noastre cerești, Sfânta Fecioară Maria, pe care o rugăm să mijlocească pentru mântuirea sufletelor noastre.
Pilda zilei
Îngerul
În apropiere de Kareia, acolo aproape, pe moșia Sfintei Mănăstiri Pantocrator, este o vale mare, care are diferite chilii. Într-una dintre aceste chilii, închinată Adormirii Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, în anul 982 locuia un ieromonah bătrân și virtuos, împreună cu un ucenic. Deoarece nu era obiceiul ca în fiecare Duminică să se facă priveghere în biserica Protaton, într-o Sâmbătă seara, voind bătrânul să meargă la o priveghere, îi spune ucenicului său:
– Fiule, eu voi merge la priveghere, după obicei, iar tu rămâi la chilie și citește-ți după putere, pravila ta. Și astfel a plecat. Dar încă nu se înserase că, iată, bate cineva la ușa chiliei. Atunci fratele a mers în grabă și, deschizând ușa, vede un monah străin care, intrând, a rămas în chilie în acea noapte. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi Slujba. Când au ajuns la Cântarea a IX-a de la Canon, monahul chiliei a cântat numai „Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii…” până la sfârșit, adică obișnuita și vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de canoane. Însă acel monah străin, făcând un alt început al cântării, a cântat astfel: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru” „Ceea ce ești mai cinstită” până la sfârșit. Auzind acestea, monahul-gazdă s-a minunat și a spus părintului străin:
– Noi cântăm numai „Ceea ce ești mai cinstită”, iar de „Cuvine-se cu adevărat” niciodată nu am auzit, nici noi, nici cei de dinaintea noastră. Dar, te rog, scrie-mi și mie această cântare ca să o cânt și eu Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu!
– Adu-mi cerneală și hârtie, ca s-o scriu, i-a spus monahul străin.
– Dar nu am nici cerneală, nici hârtie, i-a răspuns cel din casă.
– Atunci, adu-mi o lespede de piatră, i-a spus părutul străin.
Monahul alergând a aflat o lespede de piatră și i-a adus-o. Străinul luând-o, a scris pe ea cu degetul său cântarea mai sus-zisă: „Cuvine-se cu adevărat”. Și, – o, minune! – atât de adânc s-au întipărit literele în lespedea cea tare, de parcă ar fi fost scrise pe lut moale. Apoi îi spune fratelui:
– De astăzi înainte astfel să cântați și voi, și toți ortodocșii.
Și spunând acestea, s-a făcut nevăzut. Acela a fost îngerul Domnului, trimis ca să ne descopere această cântare îngerească a Maicii lui Dumnezeu cuviincioasă. Dar, mai degrabă, a fost Arhanghelul Gavriil, așa cum s-a spus la început.
După ce starețul a venit de la priveghere și a intrat în chilie, ucenicul său a început să cânte „Cuvine-se cu adevărat”, așa cum îi poruncise monahul, după care i-a arătat starețului și lespedea de piatră cu versurile cântării încrustate în ea de către Înger. Starețul, auzind și văzând acestea, a rămas uimit de acest lucru minunat.
Și luând amândoi acea lespede de piatră scrisă de Înger, au mers la Protaton și au arătat-o Protosului Sfântului Munte și celorlalți bătrâni ai Sinaxei obștești, povestindu-le toate cele întâmplate. Aceștia slăvind într-un glas pe Dumnezeu și mulțumind Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, pentru acest lucru minunat, au trimis degrabă piatra la Constantinopol, la Patriarh și la împărat, înștiințându-i prin scrisoare despre toată istoria acestui fapt minunat. De atunci, această cântare îngerească s-a răspândit în toată lumea, pentru a fi cântată Maicii lui Dumnezeu de către toți ortodocșii. Iar sfânta icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care se afla în biserica acelei Chilii, unde a avut loc minunea, a fost adusă de către Părinții Sfântului Munte în Biserica Protaton. Și în ea se află până astăzi așezată deasupra Tronului de sus, înlăuntrul Sfântului Altar, deoarece înaintea acestei icoane s-a cântat mai întâi de către înger această cântare. Acea Chilie a primit numele de „Axion estin”. Și valea în care se află acea Chilie se numește de către toți până astăzi „Adin” (a se cânta așa), pentru că aici s-a cântat mai întâi această cântare îngerească a Maicii lui Dumnezeu cuviincioasă. Atunci când această icoană iese din Sfântul Munte, i se acordă cinste întocmai ca unui șef de stat, așa cum s-a petrecut în 1999, după cutremurul din Atena, când i s-au închinat sute de mii de credincioși.
Sursa: Realitatea Spirituala
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

























