Spiritualitatea la zi· 11 min citire

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu şi să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu şi să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Scris de M Rita Publicat: 28 mai 2023, 08:28

Invităm fiecare suflet creștin să ia parte la slujbele din cadrul fiecărei biserici în sfânta  zi de duminică!

Sfinții zilei

†) Sfântul Ierarh Eutihie, Episcopul Melitinei, și Nichita, Episcopul Calcedonului.

Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la ssinodul I Ecumenic); Ap. Fapte 20, 16-18; 28-36; Ev. Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 6, voscr.10.

Sfântul Nichita a ales de tânăr viața monahicească și plăcând lui Dumnezeu pentru virtuțile sale a fost ridicat la scaunul arhieresc al Calcedonului, unde a păstorit între anii 726 și 775. Acesta s-a dovedit a fi împlinitor al poruncilor divine, păzind cu sfințenie pravilele rânduite de Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți, bun păstor și plin de osârdie în sporirea dreptei credințe. Din lucrul mâinilor sale îi miluia pe săraci, îi hrănea pe cei flămânzi, îi îmbrăca pe cei goi și îi primea pe cei străini. Totodată, era și un apărător al văduvelor și al orfanilor, încurajându-i atât prin cuvânt, cât și prin milostenii. În vremea lui, s-a ivit în Biserică lupta împotriva sfintelor icoane și s-a făcut dezbinare între creștini. Înșiși împărații au căzut în rătăcire și i-au prigonit pe cinstitorii sfintelor icoane. Sfântul Ierarh Nichita s-a arătat mare apărător al credinței statornicite de Sfinții Părinți, mărturisind pretutindeni că icoanele sunt vrednice de cinstire și că scoaterea lor din biserică este o grea rătăcire de la dreapta credință. Pentru râvna lui a fost alungat din scaunul arhieresc și osândit la surghiun, iar după multe suferințe, izgoniri și chinuri, se spune că s-a retras într-o mănăstire din Palestina, unde cu bucurie s-a mutat la Domnul, statornic fiind în mărturisirea sa până la capăt. 

APOSTOLUL ZILEI

Fapte 20, 16-18; 28-36

În zilele acelea, Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întâmple să întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putință, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii. Și, trimițând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoții Bisericii. Și când ei au venit la el, le-a zis: Luați aminte de voi înșivă și de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său. Căci eu știu aceasta că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruța turma. Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați grăind învățături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea, privegheați, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat, noaptea și ziua, să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi. Și acum vă încredințez lui Dumnezeu și cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească și să vă dea moștenire între toți cei sfințiți. Argint, aur, sau haină n-am poftit de la nimeni; voi înșivă știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine. Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua. Și, după ce a spus acestea, plecându-și genunchii, s-a rugat împreună cu ei toți.

EVANGHELIA ZILEI

Ioan 17, 1-13

În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă  Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine și pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.

Rugăciunea zilei

Rugăciunea către Domnul Iisus

„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Preamilostiv, Răscumpărător al celor păcătoși, pentru mântuirea neamului omenesc ai lăsat Cerurile și Te-ai sălășluit în valea aceasta mult păcătoasă a plângerii și ai primit pe Dumnezeieștii Tăi umeri neputințele noastre și ai purtat durerile noastre! Sfinte Pătimitorule, ai fost rănit și chinuit pentru păcatele și fărădelegile noastre și de aceea noi înălțăm către Tine, Iubitorule de oameni, rugăciuni smerite. Primește-le, Preabunule Doamne și Te pogoară către neputințele noastre și păcatele noastre nu le pomeni! Iartă-ne Doamne Iisuse Hristoase! Cel care prin Sângele Tău ai înnoit firea noastră cea căzută, înnoiește-ne, Mântuitorul nostru și pe noi, cei care ne aflăm întru stricăciunea păcatelor și mângâie inimile noastre cu bucuria desăvârșitei Tale iertări! Iartă-ne, Doamne Iisuse Hristoase! Cu tânguire și lacrimi de pocăință fără de măsură, cădem la picioarele milostivirii Tale Dumnezeiești. Iartă-ne Doamne Iisuse Hristoase! Curățește-ne, Dumnezeul nostru, cu Harul Tău cel Dumnezeiesc, pe noi toți, de toate nedreptățile și fărădelegile vieții noastre, ca întru sfințenia iubirii Tale de oameni, să-Ți mulțumim pentru toate milele Tale, să lăudăm Preasfânt Numele Tău, dimpreună cu al Tatălui și al Preabunului și de Viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!”

Gândul zilei

 „Îndeletniciți-vă (cu aceasta) totdeauna, și să rămâneți lângă Domnul Dumnezeul nostru până ce se va milostivi spre noi; și să nu căutați nimic altceva, fără numai milă de la Domnul Slavei. Iar căutând milă, intru smerită și zdrobită inimă să căutați. Și să strigați de dimineață până seara, și de este cu putință și toată noaptea, aceea – adică: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne”. Și să siliți mintea voastră la lucrul acesta până la moarte. Deci vă rog, nu depărtați inima voastră de la Dumnezeu, ci să răbdați și să o păziți cu pomenirea Domnului nostru Iisus Hristos totdeauna, până ce se va sădi Numele Domnului înlăuntru în inimă. Deci vă rog. rânduiala rugăciunii acesteia niciodată să o încetați; ci ori de mâncați, ori de ori de călătoriți, ori altceva de faceți, neîncetat să strigați: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă»”. - Sfăntul Ioan Gură-de-Aur.

Știai că?

Rugăciunea lui Iisus este doctrina centrală a teologiei ortodoxe răsăritene „theosis“ sau îndumnezeirea omului este strâns legată de disciplinele spirituale de la Muntele Sinai. Practica lor mistică era „rugăciunea inimii“ sau „rugăciunea lui Iisus“: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mâ“. Acest text scurt trebuia repetat fără încetare spre a absorbi gândurile misticului și a le înstrăina de orice tentație. Misticismul sinait, reprezentat de Sfântul Ioan Scărarul (sec. VI-VII) mare isihast, va ajunge la apogeu prin sec. XIII, reprezentat de Nichifor și Grigorie Palama, care-l vor înrădăcina și la muntele Athos, unde Palama a fost 20 de ani călugăr, înainte de a fi rânduit episcop de Tesalonic. Nichifor susținea că țelul vieții spirituale este să ia cunoștință de tainele „comorii ascunse în inimă“, care e „lăcașul lui Dumnezeu“. Această unire se face „coborând“, prin intermediul respirației, mintea în inimă. Nichifor creează în acest scop o tehnică respiratorie care se îmbină cu rugăciunea lui Iisus, care trebuie rostită neîncetat. Biserica Romano-Catolică, care în trecut a avut rezerve față de „Rugăciunea lui Iisus“, reevaluează această rugăciune prin Conciliul II Vatican, menționând în noul Catehism al Bisericii catolice următoarele: „Formularea cea mai obișnuită trasmisă de monahii din Sinai, din Siria și din Muntele Athos este invocația: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii!». Ea îmbină imnul hristologic din Filipeni 2,6-11 cu invocația vameșului și acelor ce râvneau lumina. Prin aceasta, inima se pune în armonie și cu milostivirea Mântuitorului lor. Invocarea Sfântului nume al lui Iisus este calea cea mai simplă a rugăciunii neîncetate. Repetată adesea de o inimă plină de smerită atenție, ea nu se pierde într-un șuvoi de cuvinte, ci păstrează cuvântul ce aduce rod întru răbdare. Ea este cu putință în orice clipă, pentru că nu este o ocupație alături de o alta, ci unica ocupație, aceea de a-L iubi pe Dumnezeu, Care însuflețește și transfigurează orice acțiune întru Hristos Iisus“.

Pilda zilei

„Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi!”

Odată, o corabie cu câteva sute de oameni călătorea spre Ierusalim. Pe cale, la corabie s-a stricat ceva și căpitanul a zis:                            – Trebuie să ancorăm undeva pentru a repara corabia.
Și, văzând în depărtare o insulă care părea pustie, s-au apropiat de ea, au ancorat și au mers mai departe cu bărcile. Era o insulă cu multă vegetație. Oamenii au ieșit și ei din corabie și au început să umble pe insulă să vadă ce fel de pământ era acolo, pentru că vedeau flori diferite, păsări diferite față de ce văzuseră în țara lor. Și, așezându-se ei să mănânce, văd deodată trei oameni care fugeau și ziceau așa:

– Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi. Atâta spuneau, dar, vorbind în limba corăbierilor, aceștia îi înțelegeau. Și toți se întrebau ce e cu acești oameni, așa că au alergat după ei prin pădure, i-au înconjurat și i-au dus apoi la comandantul corabiei. Acesta i-a întrebat:

– De unde sunteți voi? De când stați aici? Dar aceia păreau că își uitaseră limba, pentru că nu spuneau decât “Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi”. Apoi, ușor au început să spună:

– Acum vreo 30 de ani, aproape de această insulă s-a sfărâmat o corabie. Noi eram copii și am ajuns aici pe câteva scânduri. Erau și părinții noștri pe vapor, dar ei au murit. Și trăim aici de atunci.                                                                                                                                                                           

– Și din ce trăiți?                                                                                                                                                             

– Am găsit aici de mâncare, că sunt niște pomi pe insulă, cu semințe, fructe. Atunci marinarii le-au lăsat din mâncarea pe care o aveau la ei, apoi i-au mai întrebat despre viața lor pe insulă. Căpitanul le-a spus:                                                                                                                        

– Noi plecăm mâine. N-ați vrea să veniți cu noi?                                                                                                                 

– Noi nu mergem nicăieri, vrem să rămânem aici. Avem tot ce ne trebuie și suntem fericiți.                                                           

– Dar ce sunt vorbele acestea pe care le tot spuneți mereu: “Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi”?                                                                                                                                                                       

– Când eram mici am auzit de la părinții noștri că Dumnezeul nostru este Treime. Unul se cheamă Tatăl, altul Fiul și altul Duhul Sfânt. Ei nu știau că e un Dumnezeu în trei persoane.                         

– Și ne-am gândit că dacă Ei sunt în cer și noi pe pământ, să ne rugăm ca Aceia trei din cer să ne miluiască pe noi trei de pe pământ. Această rugăciune o știm: “Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi”.                                                                                                                                                                    

Pe vapor era și un episcop care mergea la Sfintele Locuri. Și el a spus către preoții care călătoreau și ei:                                                                                                                                                       

– Săracii, nici rugăciunea “Tatăl nostru” nu o știu. Haideți, dacă tot înnoptăm aici, să îi învățăm. Și i-au învățat preoții cum să se roage, iar dimineața corabia, care fusese reparată, a plecat. În timp ce vaporul se îndepărta, unul din cei trei a zis:                                                                          

– Eu am uitat, voi mai știți?                                                                                                                                     

– Nici eu nu mai știu.                                                                                                                                         

– Haideți după vapor, că nu este departe. Și au început să fugă pe apă ca pe uscat și ziceau către cei de pe corabie:

– Mai stați, mai stați! Cei de pe corabie, văzând că aceștia mergeau pe apă, s-au înspăimântat. Corabia a încetinit și ei s-au putut apropia și au zis:                                                                                                                              

– Am uitat “Tatăl nostru”. Iar episcopul, văzând că merg pe apă fără să se afunde, precum Hristos a mers pe mare, le-a spus:                                                                                                                                 

– Nu mai ziceți “Tatăl nostru”, ci cum ați zis până acum, că este bine.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

Mai multe știri din Spiritualitatea la zi