Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

pastila_credinta
Sfinții zilei
Sfântul Cuvios Benedict de Nursia; Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru preotul.
Preacuviosul părintele nostru Benedict al Nursiei (n. 480 d.Hr. – d. 543) este unul dintre întemeietorii monahismului în Europa Apuseană. A scris o rânduială monahală care este respectată până astăzi de ordinul călugărilor benedictini din Apus și a fost sursă de inspirație pentru alte rânduieli monahale apusene.
Rugăciunea zilei
Rugăciune către Sfântul Benedict de Nursia
„O, Sfinte al lui Dumnezeu și făcătorule de minuni Benedicte, cine va putea cu adevărat să spună ostenelile tale cele din toată viața ta? De aceea mai mult te-ai sârguit de a ascunde isprăvile cele duhovnicești decât a le arăta. Ai urât slava lumii și ai fugit de dânsa până ce Dumnezeu a binevoit a te descoperi și la vreme a te pune în sfeșnicul Bisericii Sale spre folosul monahilor și al tuturor creștinilor. Cu multe daruri de la Dumnezeu ai fost împodobit și ca un soare duhovnicesc în lume ai strălucit. Te-ai arătat desăvârșit în lucrarea tuturor faptelor bune și prin pilda vieții, mai mult decât prin vorbe, pe ucenicii tăi la calea mântuirii i-ai povățuit. Tu, pe Dumnezeu din toată inima L-ai iubit și, crucea ostenelilor și a răbdării o ai dus până la sfârșit. Aceasta înțelegând, noi nevrednicii, despre sfânta ta viață și crezând că mare îndrăzneală ai către Prea Bunul Dumnezeu, venim cu rugăminte către tine, să te rogi, ca prin mila Domnului și prin sfintele tale rugăciuni, să dobândim milă și iertare în toată viața noastră, în vremea sfârșitului și în ziua judecății de apoi. Amin!”
Gândul zilei
„Sunt, da, sunt căi cu mult mai bune decât calea postului, care ne pot deschide ușile îndrăznirii celei către Dumnezeu. Cel ce mănâncă și nu poate posti să facă milostenii mai bogate, să se roage cu mai multă stăruință, să fie cu mai multă râvnă la ascultarea cuvintelor dumnezeiești, la acestea boala trupului nu-i o piedică. Să se împace cu dușmanii, să alunge din sufletul său orice gând de răzbunare. De vrea să facă asta, a postit postul cel adevărat, acela care mai presus de toate îl cere de la noi Stăpânul. Că pentru aceasta poruncește și această abținere de la mâncăruri, ca înfrânându-ne săltările trupului, să-l facem plecat pentru împlinirea poruncilor. Dar dacă din pricina unei boli trupești nu vrem să avem ajutorul ce ni-l dă postul și arătăm și mai multă trândăvie pentru împlinirea faptelor bune, atunci fără să ne dăm seama ne păgubim cumplit. Dacă postul nu ne e de nici un folos, de ne lipsesc faptele bune de care am vorbit mai sus, apoi vom fi și mai trândavi de nu putem folosi nici leacul postului.
(…) Iar pe frații voștri, care din pricina unei slăbiciuni trupești nu pot să postească, îndemnați-i să nu lipsească de la această învățătură duhovnicească; învățați-i, spuneți-le cele grăite de mine, arătați-le că acela care mănâncă și bea cu măsură nu-i nevrednic să vină la biserică și să asculte predica; nevrednic e cel trândav, cel leneș. Spuneți-le cuvântul apostolic: Cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă; cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă; și mulțumește lui Dumnezeu (Romani 14, 6). Deci și cel ce postește mulțumește lui Dumnezeu, că a avut putere să ducă osteneala postului; și iarăși și cel ce mănâncă mulțumește lui Dumnezeu, pentru că aceasta cu nimic nu-i poate vătăma mântuirea sufletului, dacă vrea.”
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia X, I-II, în col. "Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 21, Ed. IBMBOR, București, 1987, pp. 116-117)
Știai că?
Închinarea, facerea semnului crucii este un gest ritual specific creștin. Este semnul mărturisirii credinței creștine și al slăvirii lui Dumnezeu. Închinarea este cel mai frecvent act liturgic, atât în cultul public cât și în cultul particular. La intrarea în biserică preotul (și credincioșii) se închină făcând semnul sfintei cruci, în numele Sfintei Treimi pe care o mărturisim, rostind: în numele Tatălui (și mâna dreaptă, cu trei degete adunate, cel mare, arătător și mijlociu se duce la frunte) și al Fiului (mâna dreaptă se duce pe piept) și al Sfântului Duh (mâna se așează pe umărul drept), „Amin“ (și ducem mâna la umărul stâng). Închinarea sau semnul sfintei cruci se face în biserică în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii și slujbelor religioase, și în orice altă împrejurare a vieții, când credincioșii cer ajutorul lui Dumnezeu, aducându-I în același timp și mulțumiri pentru binefacerile Sale. Închinarea nu se face la fel în toate confesiunile creștine: ortodocșii se închină cu trei degete (pe care le duc la frunte, la piept la umărul drept și la umărul stâng, simbolizând că: din Tatăl S-a născut Hristos, a coborât pe pământ și șade de-a dreapta Tatălui), însoțind semnul cu cuvintele: „în numele Tatălui, Fiului și al Sfântului Duh“. Semnul crucii arată credința în Sfânta Treime, în mântuirea omului prin răstignirea lui Iisus Hristos; înseamnă credința în jertfa Lui și hotărârea creștinului de a răstigni pe omul cel păcătos din el. Semnul crucii îndepărtează duhul cel rău, care este păcatul. Biserica Ortodoxă începe și sfârșește toate slujbele și rugăciunile prin semnul Crucii, invocând puterea ei sfințitoare prin care Sfintele Taine ajută la sfințirea și mântuirea omului. Semnul Sfintei Cruci însoțește îngenuncherile și mătăniile la rugăciune.
Pilda zilei
Un rotar care nu este rotar
Într-o zi, un ofițer zise în fața plutonului său:
- "Să iasă afară rotarii!"
Ieșiră înainte câțiva soldați și ofițerul a început a-i întreba pe fiecare unde a învățat rotăria și cât se pricep.
Ajunse Ia un soldat, pe care îl întrebă:
- „Și tu ești rotar, băiete?"
- „Eu nu sunt rotar…"
- „Atunci de ce-ai ieșit?"
Soldatul i-a răspuns:
- "Pe mine mă cheamă Rotaru, dar n-am fost rotar în viața mea.”
Așa e și cu mulți creștini din ziua de azi: își zic creștini, dar nu-s creștini, după cum nu era rotar acel soldat, pe care, totuși, îl chema Rotaru.
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

























