Spiritualitatea la zi· 8 min citire

Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

pastila8

pastila8

Scris de M Rita Publicat: 12 feb. 2023, 10:44

Invităm fiecare suflet creștin să ia parte la slujbele din cadrul fiecărei biserici în sfânta zi de duminică!

Sfinții zilei

 Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei; Sfântul Mucenic Hristea.    

Duminica a 34-a după Rusalii (a întoarcerii Fiului risipitor); Ap.1 Corinteni 6, 12-20; Ev. Luca 15, 11-32; glas 2,voscr.2.   

APOSTOLUL ZILEI

I Corinteni 6, 12-20

Fraților, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. Bucatele sunt pentru pântece și pântecele pentru bucate și Dumnezeu va nimici și pe unul și pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, și Domnul este pentru trup. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia și pe noi, prin puterea Sa. Oare nu știți că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos, le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! Sau nu știți că cel ce se alipește de desfrânată este un singur trup cu ea? «Căci vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup». Iar cel ce se alipește de Domnul este un duh cu El. Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său. Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu preț! Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

 EVANGHELIA ZILEI

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împărțit averea. Dar, nu după multe zile, feciorul cel mai tânăr, strângându-și toate, s-a dus într-o țară depărtată; și acolo și-a risipit toată averea, viețuind în desmierdări. Și, după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să fie în lipsă. Și, ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei țări și acesta l-a trimis la țarinile sale să pască porcii. Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele ce mâncau porcii, însă nimeni nu-i da. Dar, venindu-și în fire, a zis: câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier de foame! Mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Iar pe când era încă departe, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă; și, alergând, a căzut pe grumajii lui și l-a sărutat. Atunci i-a zis feciorul: tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slujitorii săi: aduceți haina cea mai bună și-l îmbrăcați; puneți inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; apoi aducând vițelul cel îngrășat îl junghiați. Să mâncăm și să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat. Și au început să se veselească. Iar feciorul lui cel mare era la țarină; când s-a întors și s-a apropiat de casă, el a auzit cântece și jocuri. Atunci, chemând pe unul dintre slujitori, l-a întrebat: ce înseamnă acestea. Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit și tatăl tău a junghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos. Și s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată de atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta; și mie tu niciodată nu mi-ai dat un ied, să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care a mâncat averea ta cu desfrânatele, ai junghiat pentru el vițelul cel îngrășat. Însă tatăl i-a zis: fiule, tu în toată vremea ești cu mine și toate ale mele, ale tale sunt; se cuvenea însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat.

Rugăciunea zilei

Rugăciune către Sfântul Haralambie, ce te tămăduiește de cele mai cumplite boli!            

„Sfinte Mucenice Haralambie, primește această rugăciune pe care cu umilință ți-o aducem și ne izbăvește din toate necazurile! Deși suntem bolnavi și nevrednici milostivirii tale pentru păcatele noastre cele multe și grele pe care le săvârșim în tot timpul vieții noastre și în tot ceasul, totuși, cunoscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o celor ce te cinstesc și celor ce se pocăiesc cu credință întru numele Domnului, îndrăznim cu umilință să mărturisim înaintea ta că am greșit. Fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru izbăvirea noastră de toate bolile și de toate primejdiile și pentru întărirea noastră în credință cea adevărată. Amin!'

Gândul zilei

"Ce ziceți, dragii mei? Nu vă revine vouă citirea Sfintei Scripturi, pentru că sunteți prea ocupați? Vă spun, însă, că voi aveți mai multă nevoie decât călugării. De fapt, ei sunt feriți chiar prin felul lor de viață de multe lovituri ale diavolului. Iar voi, dimpotrivă, sunteți în luptă, sunteți expuși neîncetat la noi răni. Cauzele de nerăbdare, de gelozie, de neliniște, de descurajare, de vanitate vă înconjoară mereu. Dușmanul vostru lucrează continuu noi săgeți împotriva voastră. Pentru aceasta, voi aveți nevoie să găsiți forța voastră în Sfânta Scriptură." - Sfântul Ioan Gură de Aur

 Știai că?      

Predica este o cuvântare, o omilie bisericească, vorbire cu scop de instruire. Predica este, în cadrul cultului creștin, un mijloc direct de a transmite învățătura evanghelică și de a face instruirea religioasă a credincioșilor. Ea a fost practicată de Mântuitorul de-a lungul celor trei ani ai activității Sale și preluată de Apostoli ca mijloc de propovăduire a Evangheliei. Predica are caracter catehetic și omiletic, adică de învățare a adevărurilor religios-morale, prin explicarea textelor Sfintei Scripturi, spre a fi înțelese și a forma convingeri creștine. Epistolele pe care Apostolii le trimiteau diferitelor comunități creștine constituie textul primelor predici creștine, fiind și izvor de predică, deoarece, atunci când era cazul, ele mai trebuiau să fie și explicate (interpretate). Acest caracter de exegeză (de analiză și interpretare) a textului biblic l-a păstrat până azi, într-o mare măsură, predica în Biserica noastră (ex. Cazaniile). După decretarea libertății creștinismului, în sec. IV, predica va cunoaște o înflorire atât de mare, încât reprezentanții ei au rămas neegalați până azi: Sfântul Ioan Hrisostomul (Gură de Aur), Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Chiril al Ierusalimului, Chiril al Alexandriei, Ambrozie al Mediolanului, Grigorie cel Mare-Dialogul, Fericitul Augustin și alții, care au ilustrat epoca de aur a Bisericii. Predica a fost integrată în cult chiar de la începutul vieții creștine și era legată de citirea Evangheliei.

Pilda zilei

Despre dreapta socotință pentru mântuirea sufletului

Sfântul Antonie fiind cu ucenicii, îi întrebă:
- Ce este mai important pentru mântuire?
Ucenicii îi răspund:
- Rugăciunea.
- Nu, răspunde Sfântul Antonie.
Apoi ucenicii continuă să înșire faptele pe care le considerau mai importante: Postul, privegherea, smerenia, îngrijirea săracilor și a bolnavilor, primirea de străini, milostenia, dragostea față de om, la care ei au primit răspunsul:
Nu este adevărat!
Apoi Sfântul Antonie le-a spus:
- Cel mai important lucru este dreapta socotință (discernământul). Toate faptele de mai sus trebuie făcute, dar cu dreaptă socotință.
Zis-a iarăși: sunt unii care și-au topit trupurile lor cu nevoința și pentru că nu au avut ei dreaptă socotință, departe de Dumnezeu s-au făcut. De foarte multe ori săvârșim anumite nevoințe dar pentru că sunt fără dreaptă socoteală, pot fi atinse de mândrie, de iubire de sine, de slava deșartă, de habotnicie, de dispreț față de cei ce nu pot face ceea ce noi facem și așa mai departe. Ajută-ne Doamne să dobândim dreapta socotință și simplitatea minții și a faptelor noastre, ca nimic din ceea ce facem sau vom face să nu ne ridice cu mintea peste semenii noștri în vreun fel sau altul! Întotdeauna când reușim să facem ceva, să credem cu tărie că am făcut ceea ce eram datori să facem. Să nu așteptăm cumva vreo răsplată de la semenii noștri și nici măcar de la Dumnezeu pentru vreun lucru împlinit, ci să fie doar faptele firești ale ființei nostre unite cu Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

Mai multe știri din Spiritualitatea la zi