Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

pastila17
Invităm fiecare suflet creștin să ia parte la slujbele din cadrul fiecărei biserici în sfânta zi de duminică!
Sfinții zilei
Sfântul Cuvios Pavel Tabeul și Ioan Colibașul.
Duminica a 29-a după Rusalii; Ap.Duminicii a 28-a Coloseni i,12-18; EV.Luca 17, 12-19 (acelor zece leproși) glas 6. Voscr.9.
Sfântul Cuvios Pavel Tabeul s-a născut în Tebaida (Egipt). Părinții lui au fost creștini cu o situație materială bună. Pavel a fost crescut în frica lui Dumnezeu, primind și o educație profană aleasă. La vârsta de 15 ani a rămas orfan. În acel timp, împăratul Deciu (249-251) a început persecuția împotriva creștinilor. Pavel a început să fie urmărit chiar de cumnatul său, căruia îi era teamă să nu piardă moștenirea. Pavel a lăsat, însă, toate lucrurile materiale în urmă și s-a retras în pustie, într-o peșteră dintr-o stâncă. Și-a petrecut 90 de ani de pustnicie și 114 ani de viață în rugăciune și dragoste față de Dumnezeu, când, într-o zi la aflat la peștera lui pe Sfântul Antonie cel Mare. În ziua aceea și noaptea următoare, cei doi cuvioși, Pavel Tebeul și Antonie cel Mare și-au istorisit viața, ostenelile întru mântuire și darul cu care fuseseră împodobiți de Dumnezeu. Făcându-se ziuă Sfântul Pavel a spus lui Antonie: “De mult te-a arătat Dumnezeu mie, frate, că sălășluiești în părțile acestea și voiam să te am cu mine și împreună să slujim Stăpânului nostru. Dar fiindcă vremea adormirii mele a venit, Domnul te-a trimis la mine ca să îngropi smeritul meu trup”, după care l-a rugat să-i aducă de la mănăstirea Sfântului Antonie, mantia dăruită de Episcopul Atanasie ca să îi învelească trupul. Când s-a întors, Cuviosul Pavel se mutase deja la Domnul. Antonie l-a îngropat, cu ajutorul a doi lei veniți din pustie care au adâncit groapa cu unghiile lor. Moaștele Cuviosului Pavel Tebeul au fost aduse în vremea împăratului Manuil Comnenul (1146-1180) în Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu – Perivlepta din Constantinopol. În anul 1240, ele au fost mutate la Veneția. O parte din capul Cuviosului Pavel se află la Roma.
Sfântul Cuvios Ioan Colibașul a trăit pe la jumătatea secolului al V-lea, în vremea domniei împăratului Leon I cel Mare (457-474), în cetatea Constantinopol. Părinții săi, generalul Eutropie și Teodora, care duceau o viață creștinească deosebită, au primit de la Dumnezeu trei copii. Doi copii lucrau deja, ca și tatăl lor, în slujba împăratului, iar al treilea, numit Ioan, sporea cu învățătură și cu rugăciunea. Spre a-l îndemna și mai mult în iubirea de Dumnezeu, tatăl lui Ioan i-a dăruit acestuia o Evanghelie ferecată cu aur. Într-o zi s-a oprit la casa generalului un monah venit tocmai din mănăstirea „achimiților” (neadormiți) din Bitinia (Asia Mică) care călătorea spre Ierusalim. Tânărul Ioan s-a înțeles cu monahul ca la întoarcere să treacă din nou pe la ei și să îl ia și pe el la mănăstire, lucru care s-a și întâmplat. Ioan s-a făcut, astfel, monah în mănăstirea neadormiților așa cum își dorea. După 6 ani a început să îi fie dor de părinți. El a mărturisit acest lucru starețului care i-a dat binecuvântare pentru a pleca să își împlinească dorința. Pe drum, Cuviosul Ioan a întâlnit un sărac îmbrăcat în zdrențe cu care și-a schimbat hainele. Astfel, Ioan a stat trei ani la una din porțile lui Eutropius ca săracul Lazăr, în rugăciune, privindu-și părinții și frații, fără a mărturisii că este fiul și fratele acestora. Ioan nu voia să intre în casă. În cele din urmă, servitorii casei lui Eutropius i-au făcut o colibă chiar în locul de lângă poartă. După trei ani, Ioan s-a îmbolnăvit și știind că i se apropie sfârșitul, a cerut să fie dus în casă. Părinții au văzut la el Sfânta Evanghelie dăruită cu mulți ani în urmă și din acesta și-au dat seama că este fiul lor iubit. După patru ore, Cuviosul Ioan a trecut la Domnul în brațele părinților săi. Ei l-au îngropat lângă poartă, în locul unde îi fusese coliba și pe mormântul lui au zidit o biserică. Pentru timpul petrecut în colibă i se spune până astăzi “Ioan Colibașul”. Sfantul Ioan Colibasul a fost un tanar cuvios care a trait in secolul al V-lea. Numele de "Colibasul" a fost dat sfantului datorita faptului ca, vreme de peste trei ani, a locuit intr-o coliba smerita, la poarta casei parintesti. Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Cuviosul Ioan Colibasul in ziua de 15 ianuarie.
Ap. Coloseni 1, 12-18
Fraților, mulțumim cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moștenirea sfinților, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii Sale, întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor. Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El. El este mai înainte decât toate și toate prin El sunt așezate. Și El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate.
Ev. Luca 17, 12-19
În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși care stăteau departe și care au ridicat glasul și au zis: Iisuse, Învățătorule, fie-ți milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors și cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; și a căzut cu fața la pământ lângă picioarele lui Iisus și I-a mulțumit. Și acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toți cei zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit.
Rugăciunea zilei
Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea și îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aduc Ție mulțumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, Stăpân și Făcător de bine. Și iarăși căzând înaintea Ta, Îți mulțumesc și cu smerenie mă rog nemăsuratei și negrăitei Tale milostiviri ca și de acum înainte să-mi dăruiești faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine și de aproapele meu. Izbăvește-mă de tot răul și necazul. Dăruiește-mi liniște. Și mă învrednicește ca în toate zilele vieții mele totdeauna mulțumire să-Ți aduc și să grăiesc și să cânt cele preabune Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Gândul zilei
„Mi-am zis: Vârsta trebuie să vorbească și mulțimea anilor să ne învețe înțelepciunea. Dar Duhul din om și suflarea Celui Atotputernic dau priceperea!”- Iov 32,7
Știai că ?
Vulturul face parte din semnele distinctive a treptei arhierești. Se mai cunoaște și sub denumirea de Potnoja, în slavă „sub picioare” și este un covor mic,rotund, , pe care este brodată imaginea unui vultur cu aripile întinse, care zboară pe deasupra unei cetăți cu trei râuri. Acest covoraș se așează în altar sau în naos, pentru a sta pe el arhiereul, cu picioarele, la slujbele arhierești. Acest covor are două dimensiuni: una mai mare și una mai mică. Vulturul mare se folosește când se face hirotonia unui arhiereu; candidatul ce urmează a fi sfințit ca arhiereu este mai întâi supus unui „exetasis“ (examinare, care constă în trei întrebări); vulturul mare este așezat în fața altarului, între sfeșnicele mari, iar candidatul stă cu picioarele pe coada vulturului, când, în momentul respectiv al slujbei, i se pune prima întrebare, pe care o rostește protosul arhiereilor slujitori; la a doua întrebare, candidatul înaintează și stă cu picioarele pe mijlocul vulturului, iar la a treia întrebare se așează pe capul vulturului, ceea ce înseamnă înaintarea sa în desăvârșirea treptelor preoțești. Vulturul mic se întrebuințează în tot timpul Liturghiei, fiind pus în diferite locuri din biserică, unde stă mai mult arhiereul. Vulturul este un simbol al evlaviei și înțelepciunii arhiereului, care prin știința și viața lui exemplară trebuie să se ridice deasupra credincioșilor pe care îi păstorește.
Pilda zilei
Cei trei sihaștrii
În pădurea necuprinsă trăiau trei pustnici.
În singurătate, în liniștea pădurii, departe de oameni ei se rugau îndelung și se nevoiau, căutând pe Dumnezeu.
Un oarecare călător, trecând prin locurile acelea, l-a întâlnit pe primul sihastru, care se ruga și l-a întrebat de drum, dar pustnicul nu i-a răspuns și omul mânios s-a repezit la el și i-a tras o palmă. Pustnicul a sărit pe dată în picioare și i-a tras la rândul lui două palme. Speriat de repeziciunea, cu care îl pălmuise pustnicul, călătorul a plecat mai departe.
S-a întâlnit cu al doilea eremit și, pentru că nici acesta nu i-a răspuns la salut și întrebare, i-a tras și lui o palmă. Pustnicul foarte liniștit i-a întors și celălalt obraz, apoi a continuat rugăciunea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Omul și-a continuat drumul și a întâlnit pe al treilea pustnic. L-a întrebat și pe acesta despre drum, dar n-a primit nici un răspuns și, deznădăjduit, i-a tras și celui de-al treilea o palmă. Acesta a rămas nemișcat și nici măcar nu l-a privit, pentru că rugându-se cu mintea și inima lipite de Dumnezeu el nici nu a simțit, măcar, că a primit o palmă.
Omule, nu fii impulsiv, fii răbdător și înțelegător, nu răspunde răului cu rău, ci cu bine, și înțelege că adevărata iubire este și iertare.
https://youtu.be/TUKwtM0fNvo?t=19
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

























