Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu și să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

pastila8
Sfinții zilei
Sfinții 20.000 de Mucenici din Nicomidia (Harți).
Acești 20.000 de mucenici au pătimit în anul 287, pe când în Nicomidia păstorea episcopul Chiril. Pătimirea a început cu botezarea unei fecioare pe nume Doamna. Aceasta era preoteasă slujitoare a idolilor din palatul împăratului Maximian (285-305). Aflându-se că tânăra s-a creștinat și a împărțit averea sa săracilor, episcopul Antim, urmașul lui Chiril, i-a găsit o mănăstire de maici ca să se ascundă. Într-o zi de sărbătoare creștină, împăratul Maximian a intrat în Episcopia de Nicomidia căutându-l pe Antim, însă nu l-a găsit. În biserică fiind foarte multă lume, împăratul s-a întors către cei de față și le-a zis: „Lepădați-vă de credința voastră, că de nu veți asculta, voi arde locașul acesta cu voi toți”. La această cerere a împăratului, preotul Glicherie a răspuns fără frică: „Nici darurile tale nu le poftim, nici de îngrozirile tale nu ne temem, fiindcă avem arme de sus de la Împăratul a toate și nădăjduim că stându-ți împotrivă vom dobândi o minunată biruință, că fiind bătuți de tine, noi biruim”. Glicherie a fost supus chinurilor și în cele din urmă martirizat în afara orașului. Împăratul Maximian observând că în convoiul preoților păgâni nu se află nici Indis și nici Doamna, a poruncit să fie căutați și aduși înaintea sa. Pe Indis l-au adus imediat și l-au întemnițat. Aflând că tânăra Doamna se află în mănăstire, stareța Agatie a tuns-o, a îmbrăcat-o bărbătește și i-a poruncit să se ascundă în munți printre alți creștini. În astfel de împrejurări a început sărbătoarea Nașterii Domnului. Creștinii nu au ținut cont de asupririle persecutorilor și s-au strâns în biserică, au închis ușile și au început să se roage. Ostașii lui Maximian au pus lemne în jurul bisericii și au dat foc. Creștinii care încă se mai aflau afară au fost și ei aruncați în foc. În dorința de a scăpa de toți creștinii din Nicomidia, împăratul i-a omorât și pe Dorotei, și pe Indis, care se aflau în temniță. Auzind fecioara Doamna toate acestea, și-a părăsit peștera în care stătea ascunsă și s-a dus la țărmul mării și i-a îngropat cu ajutorul unor creștini din cetate. Aflând împăratul că un tânăr stă tot timpul lângă mormintele creștinești de lângă zidurile orașului, a poruncit să fie omorât și acesta. Astfel, a primit moarte martirică fecioara Doamna și mai târziu și episcopul Antim.
Rugăciune zile
Rugăciunea celor20.000 mucenici – Rugăciune de mare ajutor pentru liniștirea sufletului!
”Purtătorilor de biruință ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângiurile voastre și sfinte sunt locașurile care au primit trupurile voastre. Că în locul de chinuri pe vrăjmași i-ați biruit și cu îndrăzneală pe Hristos L-ați propovăduit. Pe Dânsul, ca pe un Bun, rugați-L pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre. Mulțime numeroasă a cinstiților mucenici, ștergeți mulțimea multelor mele păcate, cu mijlocirea voastră și dați-mi cuvânt să laud sfântă prăznuirea voastră. Luminători prealuminați ai Bisericii, bunilor biruitori mucenici, care ați slăvit pe Hristos întru mădularele voastre, fiți acum măriți întru pomenirea voastră cea purtătoare de lumină. Cârmuindu-vă sufletele voastre, sfinților, cu duhul, către limanul mântuirii, ați scăpat de viforul nebuniei idolești, fericiților. Nestrămutați v-ați arătat în lupta muceniciei, neclintiți, neînspăimântați, biruind împotrivirea prigonitorilor cu Dumnezeiasca credință. Amin!”
Gândul zilei
„Gura ce mulțumește pururea primește binecuvântare de la Dumnezeu; și în inima ce petrece în mulțumire se ivește harul” - Sfântul Isaac Sirul
Știai că?
Zile ce sunt trecute în calendare cu specificația „Harți” din orice perioadă a anului, este dezlegare sau suspendare totală la toate alimentele (carne, lapte, brânză, ouă, pește.). Zilele de harți sunt rânduite pentru a marca bucuria unor sărbători sau pentru să îi întărească pe credincioșii care se pregătesc pentru a intra într-un post.
Pilda zilei
POVESTE DE CRĂCIUN
A fost o dată ca niciodată un om care nu credea în Dumnezeu. Ba mai mult decât atât, nu ezita să spună și altora ce simțea el în legătură cu credința în simbolurile, valorile și sărbătorile creștine. Soția lui, însă, credea, și ea și-a crescut copiii să aibă, de asemenea, credință în Dumnezeu și în Iisus, în ciuda comentariilor lui negative, prin care se împotrivea la orice. Într-un Ajun al Crăciunului, încărcat de zăpadă, de viscol și de ger, soția lui și-a luat copiii la un obicei creștin în satul în care locuiau. Obiceiul creștin se numea și se mai numește colind. L-a invitat și pe el, dar a refuzat, spunând:
„Povestea asta cu nașterea Domnului nu are nici un sens !” „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ ca și om ? Este ridicol ! Este ilogic !” Așa că ea și copiii au plecat și el a rămas acasă. Puțin mai târziu, vântul a început să bată mai tare și zăpada a început să fie viscolită. Bărbatul se uită afară pe fereastră, dar tot ce văzu era o furtună de zăpadă. S-a așezat în fotoliu să se relaxeze înainte de a aprinde focul pentru noapte. Atunci a auzit un pocnet puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă un pocnet. A deschis ușa, sperând să-și dea seama ce se întâmplase, dar nu a putut să vadă mai mult de câteva urme de picior. Când vântul s-a liniștit puțin, el s-a aventurat afară să vadă ce a putut lovi fereastra. În câmpul de lângă casa lui a văzut un stol de gâște sălbatice. Se pare că ele zburau spre sud pentru perioada de iarnă când au fost prinse de viscol și nu au mai putut înainta. S-au pierdut și au eșuat la ferma lui, fără mâncare și fără adăpost. Își mișcau aripile și zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite și fără nici un rezultat. Câteva din ele s-au izbit de geam … sau cel puțin asta credea bărbatul. Văzând gâștele dezorientate și vulnerabile, a vrut să le ajute. „Ferma ar fi un loc grozav pentru ele”, s-a gândit el. „Este călduroasă și sigură; cu siguranță ele ar putea să-și petreacă noaptea aici și să aștepte sfârșitul furtunii.” Așa că el a mers până la fermă și a deschis larg ușile, apoi se uită și așteptă, sperând că ele vor observa și vor intra. Dar gâștele doar dădeau din aripi învârtindu-se fără nici un rezultat și se părea că nu au observat și nici nu și-au dat seama ce ar însemna ferma pentru ele. Bărbatul încerca să le atragă atenția, dar nu reușea decât să le sperie și ele s-au mutat mai departe. El a intrat în casă și a ieșit apoi cu ceva pâine, a rupt-o și a făcut o dâră de fărâmituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înțeles. S-a dus în spatele lor și a încercat să le fugărească, dar ele au devenit și mai speriate și s-au răspândit în toate direcțiile. Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâște să intre unde le-ar fi fost cald și ar fi fost în siguranță
„De ce nu mă urmează ?!” a exclamat bărbatul. „Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supraviețui furtunii ?” El s-a gândit un moment și a realizat că ele pur și simplu nu vor urma un om. „Doar dacă aș fi gânsac, aș putea să le salvez.”, a spus el tare. Atunci i-a venit ideea.A intrat și a scos una din propriile lui gâște și a purtat-o în brațele sale până a ajuns în spatele stolului de gâște sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct în fermă … și, una câte una, celelalte gâște au urmat-o spre acel loc sigur. Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment, în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte: „Doar dacă aș fi gânsac, aș putea să le salvez.”
Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soției mai devreme: „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ ca și om ? Este ridicol ! Este ilogic !” Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca și gâștele – orbi, pierduți, distruși. Iar Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său să devină ca noi pentru a ne arăta calea și pentru a ne salva. „Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului”, și-a dat el seama. În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniștit și medita la acest minunat gând. Dintr-o dată și-a dat seama ce reprezenta Crăciunul și de ce a venit Iisus. Ani de îndoială și necredință au dispărut ca și furtuna trecătoare. S-a aplecat în genunchi, pe zăpadă și a rostit prima rugăciune din viața lui: „Mulțumesc, Doamne, că ai luat chip de om și ai venit să mă scoți din furtună!”
Urmărește știrile Realitatea Spirituala și pe Google News

























