Să îl avem permanent în inimă pe Dumnezeu şi să ne rugăm, căci rugăciunea nu este strigăt în pustiu!

Sfinții zilei
(†)  Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea  sau Rusaliile. Lăsatul secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel).
Duminica a 8-a după Paști. Toate ale praznicului : Ap Fapte 2, 1-11; Ev.Ioan 37-53; 8; 12.

În această zi, Duminica a opta după Paşti, prăznuim Sfânta Cincizecime. Şi această sărbătoare am luat-o din cărţile iudeilor. Căci după cum aceia prăznuiesc Cincizecimea lor, cinstind numărul de şapte, dar şi pentru că au primit Legea după trecerea a cincizeci de zile de la Paşti, tot astfel şi noi prăznuim cincizeci de zile de la Paşti, primind Duhul cel Preasfânt, care ne dă Legea, ne călăuzeşte spre tot adevărul şi ne învaţă cele plăcute lui Dumnezeu. Să se mai ştie că la evrei erau trei sărbători mari: Paştile, Cincizecimea şi Sărbătoarea Corturilor. Paştile în amintirea tre­cerii Mării Roşii; căci cuvântul paşte înseamnă «trecere». Şi sărbătoarea aceea o preînchipuia pe a noastră, care este trecerea şi întoarcerea din nou de la întunericul păcatului, la rai. Apoi, evreii prăznuiau Cincizecimea spre aducere aminte de suferinţele lor din pustiu, cum şi de multele necazuri prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinţei. Că numai după aceea s-au îndulcit de roade, de grâu şi de vin. Nouă, însă, Cincizecimea ne arată ieşirea din răutatea necredinţei şi intrarea în Biserică; că atunci ne împărtăşim şi noi cu Trupul şi Sângele Stăpânului. Unii spun că evreii sărbătoreau Cincizecimea din pricinile arătate mai sus; dar alţii cred că Cincizecimea ar fi fost orânduită de evrei pentru cinstirea numărului şapte, după cum s-a spus. Că acest număr adunat de şapte ori cu el însuşi, dă numărul de cincizeci de zile, fără una. Cinstirea Cincizecimii de către evrei atârna nu numai de numărarea zilelor, ci de a anilor, în care ei sărbătoreau Jubileul; aceasta cădea după trecerea a de şapte ori şapte ani. în acel an ei lăsau pământul nesemănat şi vitele la odihnă, iar robilor dobân­diţi cu bani, li se dădea libertatea să plece. A treia sărbătoare era Sărbătoarea Cor­turilor, care se prăznuia după strângerea bucatelor de pe câmp, adică la trecerea a cinci luni de la Prăznuirea Paştilor. Această sărbă­toare se prăznuia spre aducere aminte de ziua în care Moise a ridicat întâia oară cortul cel văzut prin nori în Muntele Sinai şi făcut de marele meşter Veseleil. Săvârşeau acest praznic făcând corturi, iar cei ce locuiau la ţară, mulţumeau lui Dumnezeu, după adunarea roadelor ostenelilor lor. Se pare că şi David a scris psalmii cei pentru linuri (recunoştinţă), pentru aceste zile. Sărbătoarea aceasta închipuia învierea noas­tră cea din morţi; când, după ce corturile trupurilor noastre se vor strica, iarăşi se vor alcătui, şi ne vom îndulci de roadele ostenelilor noastre, prăznuind în corturile cele veşnice. Se cuvine să mai ştim, că în ziua aceasta, săvârşindu-se Praznicul Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a coborât peste ucenicii Domnului. Şi fiindcă Sfinţii Părinţi au socotit să despartă praznicele pentru măreţia Preasfântului şi de viaţă făcătorului Duh, căci El este unul din Sfânta şi de viaţă începătoare Treime, iată că pomenim luni, după Duminica a opta, felul cum a venit Duhul Sfânt.

APOSTOLUL ZILEI
Ap. Fapte 2, 1-11;

În zilele acelea, când a sosit ziua Cincizecimii, Apostolii erau toți împreună în același loc. Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Și erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbați cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Și, iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Și erau uimiți toți și se minunau, zicând: Iată, nu sunt aceștia care vorbesc, toți galileieni? Și cum auzim noi fiecare limba noastră în care ne-am născut? Parți și mezi și elamiți și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea și în Capadocia, în Pont și în Asia, în Frigia și în Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei cea de lângă Cirene, și romani în treacăt, iudei și prozeliți, cretani și arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu.

EVANGHELIA ZILEI
Ev. Ioan 37-53; 8; 12.

În ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii –, Iisus a stat între ei și a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulți din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Prorocul. Iar alții ziceau: Acesta este Hristos. Iar alții ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminția lui David și din cetatea Betleem, de unde era David? Și s-a făcut dezbinare în mulțime pentru El. Și unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei și la farisei, iar aceia le-au zis: De ce nu L-ați adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva ați fost și voi amăgiți? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut? Ei au răspuns și i-au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat proroc. Și s-a dus fiecare la casa lui. Deci, iarăși a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.

Rugăciunea zilei

Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt

„Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împarţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.
Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndreptează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu. Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie! ” 

Gândul zilei

„Dacă la Turnul Babel, neiubirea a făcut ca oamenii să nu se mai înțeleagă între ei, să nu mai înțeleagă limba, Pogorârea Duhului Sfânt a făcut ca oamenii să vorbească din nou, întru Hristos prin Duhul Sfânt, aceeași limbă: limba Iubirii. Iar limba aceasta este limba pe care numai Hristos Domnul și Sfinții Săi ne învață să o vorbim. Cincizecimea nu trebuie văzută doar ca un fapt istoric irepetabil, ca un punct de creștere „ab quo” a Bisericii, ci, în mod sigur, depășește istoria, fiind o lucrare continuă, neîntreruptă, atât la nivel comunitar, prin Sfânta Liturghie și toate Tainele Bisericii, cât și la nivel personal, prin creșterea noastră tot mai deplină în Duhul Sfânt”.- Pr.Prof.Dr.Stefan Zara.

Știai că?

Prin darul Sfântului Duh, prin darul şi mila lui Dumnezeu. Când este omul în păcat de moarte şi este călduţ, ştiţi unde este cu sufletul? În iad. E mai jos decât toate dobitoacele câmpului, decât toate păsările cerului, decât toată zidirea. El se află atunci cu sufletul în iad. Dar prin pocăinţă adevărată şi prin darul Sfântului Duh, care dezleagă prin mâna duhovnicului păcatele, se ridică din iad în rai, se ridică din moarte în viaţă, şi din om păcătos ce era, asemenea cu dracii, se face asemenea cu îngerii. Şi nu numai cu îngerii, ci asemenea cu Dumnezeu, pe cât este cu putinţă. Căci auzi ce zice proorocul: „Eu am zis: Dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Prea Înalt toţi. Dar voi ca nişte oameni muriţi (adică prin păcat) şi ca nişte boieri (adică asemenea unor draci) cădeţi” (Psalmii 81, 6). De ce se cheamă păcatul cădere? Căci se zice: a căzut cineva în păcatul curviei, sau a căzut cineva în mândrie, sau în lăcomie, sau în beţie, sau în iubire de argint, sau în ură. Tot păcatul se cheamă cădere. De ce? Pentru că păcatele ne trag în jos de la Dumnezeu, ne coboară de la treapta de oameni şi ne fac dobitoace. Căci a zis proorocul: „Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele fără de minte şi s-a asemănat lor ”(Psalmii 48, 12, 21). Deci din oameni ne facem dobitoace şi mai răi ca dobitoacele, ne facem draci. Că nici dracii nu hulesc pe Dum­nezeu în faţă, dar omul cu mintea sa Îl huleşte. Deci iată unde ne coboară păcatul. Păcatul ne trage mereu în jos, în fundul iadului, asemenea cu dracii, iar darul lui Iisus Hristos şi darul Sfântului Duh mereu ne înalţă şi me­reu ne ridică.Căci zice proorocul: „De şapte ori de va cădea dreptul, de şapte ori se va ridica”. Şapte înseamnă număr fără de număr,  înseamnă veşnicie, la nesfârşit. Adică mereu se repetă căderea şi ridicarea omului. Deci de va cădea omul în toată viaţa sa, să nu se deznădăjduiască de a se ridica, să se înalţe iarăşi prin darul Sfântului Duh, prin pocăinţa cea ade­vărată. Dar înălţarea aceasta a omului din iad şi din rânduiala dobitoacelor, şi din rânduiala păgânilor şi a celor ce nu cunosc pe Dumnezeu, cum se face? Deodată? Nicidecum. Aşa ne învaţă dumnezeieştii Părinţi. Omul, când se ridică, se ridică pe trepte. Nu deodată se face sfânt, după cum nici deodată nu se face drac, ci se ridică pe trepte; cei ce se străduiesc pe calea mântuirii vor merge dintr-o măsură în alta, cum a zis înainte proorocul: „Merge-vor din putere în putere” (Psalmii 83, 8). Ei capătă mai întâi o putere din darul Sfântului Duh în inima lor, o parte din tăria de a sta în poruncile lui Hristos, o măsură din virtute  şi după aceea păşesc pe alte trepte. Care sunt treptele acelea, ne arată dumnezeieştii Părinţi. Treptele ur­cuşului duhovnicesc sunt trei. Care? Aţi auzit în Scriptură la Levitic (22, 1-17), unde se vorbeşte de sâmbătă, de sâmbete şi de sâmbetele sâmbetelor; şi iarăşi: de seceriş, de secerişuri şi de secerişul sufletului raţional; şi iarăşi de tăierea-împrejur, de tăierea tăierii-împrejur şi de tăierea inimii în duh, cum zice marele apostol Pavel (Romani 2, 29). Acestea arată tainic în legea veche şi în cea nouă urcuşul sufletului către Dumnezeu. Toate aceste simboluri, toate aceste Scripturi, după dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul, arată urcuşul, sau cum se înalţă un suflet până se face Dumnezeu după dar. Toate acestea sunt simbolizate, după Scripturi, de ziua a şasea, a şaptea şi a opta. Toate trei treptele duc la îndumnezeirea după dar. Ele sunt făptuirea morală, contemplaţia naturală în duh şi teologia mistică, adică cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu.- Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, vol. II, cap. 37, 38, 39 – p.136.

 Pilda zilei

 Sfânta Treime

Un om ce călătorea în tovărășia unui preot, l-a întrebat: Părinte, nu înțeleg cum de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt Trei Persoane, unite, nedespărțite, dar, fără a se amestecă una cu cealaltă, adică, UNUL ÎN FIINȚă, ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Bucuria mea, i-a răspuns preotul, sunt și lucruri mai presus de mintea noastră, însă, pentru a înțelege, să privim de exemplu soarele. Să zicem că DISCUL este Tatăl, LUMINA care ne vine de la soare este Fiul, IISUS HRISTOS, ce a venit să ne lumineze viață și să ne scape de păcate. Apoi CĂLDURĂ, să zicem este DUHUL SFÂNT, care cu dragostea Să, ne încălzește mereu sufletele înghețate de răutate și ne curățește pe noi de toată întinăciunea. Vezi tu bucuria mea, discul soarelui, lumina și căldură lui, nu sunt unul și același lucru și cu toate acestea cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare. La fel și în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, sunt unul și același Dumnezeu, căruia noi credincioșii ne închinăm. Omul că și toate celelalte vietăți și lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea Să infinită. Dar omul este doar o creatură și înțelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Lui Dumnezeu, însă oamenii mândrii păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei și că toate mai devreme sau mai târziu le sunt accesibile. Omul credincios știe însă că nu mintea, nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
Bucuria mea să ții minte că: CINE NU CREDE ÎN SFÂNTA TREIME, NU CREDE ÎN NIMIC!
Preot Ioan .

Sursa: Realitatea Spirituala