Sfinții zilei
Sfântul Cuvios Simeon și Ioan Pustnicul; Sfântul Proroc Iezechiel;
†) Sfinții Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche.
Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Ioan au trăit în secolul al 6-lea şi erau din Edesa, Siria. Fiind cuprinşi de dumnezeiască dragoste, au plecat în Ierusalim unde s-au închinat Crucii Domnului, apoi au mers în Mănăstirea Sfântului Gherasim, unde s-au călugărit. Imediat după intrarea lor în monahism au plecat în pustiu, unde au vieţuit 40 de ani, înfruntând arşiţa soarelui şi frigul nopţilor. Ioan a rămas în pustiu până la trecerea sa la Domnul, iar Simeon a plecat la Ierusalim unde s-a închinat la Mormântul Domnului Iisus Hristos. Prefăcându-se că este nebun, Simeon a plecat în cetatea Emesa, unde săvârşea multe minuni spre folosul oamenilor. Şi aşa vieţuind şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în ziua de 21 a lunii iulie.
Sfântul Cuvios Rafael s-a nevoit în străvechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al 16-lea. Numele său se tâlcuieşte „Dumnezeu aduce vindecare”. Rodul ostenelilor sihăstreşti şi ale rugăciunii neîncetate a fost dobândirea darurilor înalte, încât toţi îl priveau ca pe o icoană a virtuţilor. După moartea sa, ucenicii i-au dezgropat trupul pe care l-au aflat bine mirositor. A fost aşezat în biserică spre închinare, iar în vremuri de restrişte a fost ascuns într-un loc neştiut până astăzi.
Sfântul Partenie s-a nevoit în Munţii Agapiei în secolul al 17-lea. Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, îl numără pe Cuviosul Partenie printre sfinţii români cărora le-a văzut viaţa şi traiul. Tradiţia spune că el a sihăstrit în muntele Scaunele, rugându-se neîncetat, ziua şi noaptea, rostind Psaltirea pe care o ştia pe dinafară. După moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, a fost aflat nestricat şi multe minuni se făceau la racla sa. Sfintele sale moaşte au fost tăinuite probabil odată cu cele ale Sfântului Rafael.
Rugăciunea zilei
Rugăciune a Sfîntul Efrem Sirul către Dumnezeu
„O Doamne, întru acea înfricoşată zi vei zice către noi, păcătoşii: Voi ştiţi foarte bine, oamenilor, ce am îndurat Eu pentru voi. Dar voi, ce aţi îndurat pentru Mine? Şi atunci ce voi răspunde eu, păcătosul, vicleanul, nenorocitul şi murdarul?
Mucenicii vor arăta către sîngele muceniciei lor, către mădularele tăiate şi către răbdarea ce au avut-o pînă la sfîrşit. Nevoitorii vor arăta către nevoinţele lor, lungile lor postiri, lungile privegheri, milostenii şi lacrimi, şi către răbdarea lor ce au avut-o pînă la sfîrşit. Dar eu preatrîndavul, păcătosul, şi nelegiuitul, către ce voi arăta? O Doamne îndură-Te de mine! O Multîndurate îndură-Te de mine păcătosul! O lubitorule de oameni nu mă osîndi pe mine ticălosul.Amin!”
Gândul zilei
„Osândind oamenii păcătoşi ne osândim pe noi înşine, pentru că nici noi nu suntem liberi de păcate” – Sfântul Marcu Ascetul.
Știai că?
„Una dintre diferenţele între filosofia cea ritoricească a grecilor şi Credinţa Creştină este aceea că filosofia grecească se poate exprima exact în cuvinte şi poate fi înţeleasă prin lectură, în vreme ce Credinţa Creştină nu poate fi expusă complet prin cuvinte, şi, şi mai puţin înţeleasă doar prin lectură. Atunci cînd încerci să explici Credinţa Creştină este indispensabil ca să fii tu mai întîi şi un împlinitor cu fapta al celor ce încerci să explici; iar ca să pricepi cele spuse, nu vei putea doar prin ascultat sau citit, dacă nu vei lupta să aplici cele ascultate şi citite şi în viaţa practică personală. Cînd Sfîntul Patriarh Fotie a citit cuvintele Sfintului Marcu Ascetul despre viaţa duhovnicească, el a constatat o anume lipsă de claritate la el, despre care a zis însă cu înţelepciune: „Această lipsă de claritate nu vine de la felul în care sînt întrebuinţate cuvintele, ci de la adevărul ascuns în ele; cu siguranţă limpezirea înţelesului va veni cînd adevărul acestor cuvinte va fi pus în practica vieţii. Aceasta de altfel,” a continuat înţeleptul patriarh, „nu se întamplă doar cu aceste omilii, sau doar cu acest autor, ci aşa stau lucrurile cu toţi cei care încearcă să pună în cuvinte spre folosul sufletesc al altora roadele şi legile luptelor celor duhovniceşti: ele se înţeleg de către cititor nu atît cu mintea şi cu raţiunea, cît cu nevoinţele şi cu punerea lor întru practica vieţii.” – Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Cugetări extrase din Proloagele de la Ohrida.
Pilda zilei
Cine-i drept înaintea Domnului?
Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr:
– Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalţe singur în văzduh. Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinţilor?
– Nu, fiule, nici vorbă!
– Dar am auzit povestindu-se şi despre un om ce putea să meargă pe apă. Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu?
– Nici acesta?
– Dar atunci, cine este drept?
– Este cel ce-şi duce viaţa liniştit, în credinţă şi în frică de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni creştini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să te înalţi văzduh cu trupul; doar sufletul să ţi se înalţe spre cer prin rugăciuni şi fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor şi si? nu se afunde în ele.
Doar aşa, cu un suflet curat poţi avea o viaţă curată. Doar aşa, te poţi chema bun creştin şi poţi spera în mântuire. Cel drept se va cunoaşte, astfel, după viaţa sa liniştită şi după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept şi înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu.
„Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i. „- Sfântul Ioan Gură de Aur.
Sursa: Realitatea Spirituala
