Sfinții zilei
Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armenia.
Sfinții 45 de Mucenici din cetatea Nicopolea Armeniei au pătimit în vremea împăratului Liciniu (308-324),). În acea perioadă, creștinii erau prinși și omorâți, dar numărul lor, în loc să scadă, creștea fără încetare. Credința în Hristos luminase, și cugetele căpeteniilor, între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil și Antonie. Aceștia, fără vreo teamă, își arătau credința lor în Hristos, au fost osanditi la moarte. Creștinii, în număr de patruzeci și cinci, au răbdat cu bărbăție chinurile, ba chiar i-au atras de partea lor pe doi dintre paznicii temniței, așa încât au fost condamnați la moarte. Le-au fost tăiate mai întâi mâinile și picioarele, după care au fost aruncați în foc. Sfinții au fost chinuiți și mistuiți de foc, iar oasele lor au fost aruncate în râul Lices, de unde au fost luate mai târziu de câțiva credincioși și puse la loc de cinste. După moartea lui Liciniu, s-a zidit o biserică în cinstea mucenicilor, iar sfintele lor rămășițe au fost depuse într-însa, devenind izvor a multe tămăduiri și minuni. Mulţi credincioşi loviţi de suferinţe cumplite şi-au găsit vindecarea la moaştele mucenicilor.
Rugăciunea zilei
Rugăciune pentru linişte şi sănătate
„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Pe ostaşii lui Hristos cei purtători de chinuri, să-i lăudăm credincioşii cu cuget dumnezeiesc, ca pe nişte surpători ai rătăcirii şi luminaţi biruitori, cântând lui Dumnezeu laudă de biruinţă. Pătimitorilor cei ce v-aţi nevoit luminat pe pământ şi aţi răbdat chinurile, aţi primit în cer cununile, cântând cu un glas lui Dumnezeu cântare de biruinţă. Fiind legaţi prin credinţă de unirea sufletului, aţi năvălit împotriva rătăcirii şi v-aţi arătat, biruitori purtători de cununi, cântând împreună cu un glas laudă de biruinţă. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin!”
Gândul zilei
„Să nu ne trufim întru inimile noastre, pentru orice ce bine am face, că ne vom pierde plata ostenelii și în scurt să ne ferim de toate lucrurile cele rele și necuvioase, care ne vatămă la suflet și se bucură vrăjmașul nostru diavolul de ele, ci numai să poftim pururea să facem fapte bune și plăcute lui Dumnezeu, pentru că rămân fără de moarte și vom lua plată la ceruri pentru ele.” – Sfântul Antim Ivireanul
Știai că?
Targume se numesc traducerile parafrazate (traduceri libere) ale cărţilor Vechiului Testament din limba ebraică în limba aramaică. Limba aramaică este un dialect al limbii semitice care înlocuieşte limba ebraică, începând din timpul robiei babiloniene (sec. VI î.Hr.), proces ce se va desăvârşi după întoarcerea evreilor din această robie. Aceasta o demonstrează şi cărţile profetului Daniel, cărţi ce vor fi scrise atât în limba aramaizată (ebraică şi aramaică), cât şi în limba integral aramaică (Daniel fusese luat în robie în vremea lui Nabucodonosor şi, ca fiu de nobil, a fost educat şi instruit la curtea regelui în Babilon, unde limba de stat era limba aramaică). Semiţii (popoare din Asia Mică: asirobabilonieni, evrei, sirieni, arabi, libanezi ş.a.) se numeau aşa fiind descendenţi din Sem, unul dintre cei trei fii ai lui Noe (Sem, Ham şi Iafet, din care s-au înmulţit după potop, din nou, oamenii pe pământ). Avraam, strămoşul poporului evreu se trăgea şi el din seminţia lui Sem, de la care neamul său păstrase credinţa monoteistă, în care s-a născut poporul evreu. Targumele încep să circule din sec. I d. Hr., deoarece, în vremea Mântuitorului, evreii nu mai vorbeau vechea limbă ebraică, ci acest dialect al ei, cel aramaic. Pentru ca poporul să înţeleagă textele Sfintei Scripturi, la slujbele divine de la templu şi sinagogi s-a simţit nevoia citirii şi tâlcuirii lor în limba vorbită şi înţeleasă de popor, adică limba aramaică.
Pilda zilei
Sabia şi coroana
Demult, un mare împărat a vrut să încerce înţelepciunea copilului său, moştenitorul tronului, şi a aşezat pe o masă coroana şi sabia lui. Chemându-şi fiul, i-a cerut să se gândească bine şi să aleagă ce îi este mai de folos în viaţă. Băiatul a ales sabia. De ce tocmai sabia, l-a întreba regele?
-Pentru că prin sabie, pot câştiga şi păstra coroana. Aşa este, fiul meu, ai făcut o alegere bună. însă ţine minte: la fel este şi calea pe care trebuie să urmeze fiecare om, fie el rege sau ţăran de rând: Calea Crucii, a jertfei, a dăruirii de sine. Crucea este singura armă pe care o poţi folosi în viaţă, în războiul de toată vremea, războiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputinţa şi cu tine însuţi. Credinţa înseamnă luptă. Tu ai sabia prin care poţi cuceri şi păstra coroana, însă Crucea o avem cu toţii şi numai prin ea putem primi şi păstra Cerul în sufletele noastre. Să nu uiţi asta, fiul meu!
„Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate. ” -(Sfântul Isaac Sirul)
Sursa: Realitatea Spirituala
