Sfinții zilei

†) Sfânta Mare Muceniță Chiriachi; Sfântul Cuvios Toma din Maleon; Sfântul Mucenic Evanghel

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi s-a născut într-o familie creștină înstărită. Un magistrat foarte bogat o dorea pe Sfânta Chiriachi ca soție pentru fiul său. Părinții muceniței i-au spus că și-au dedicat viața lui Hristos. Înfuriat de cele auzite, magistratul a dezvăluit credința pe care o avea familia sfintei, adaugând că aceștia au batjocorit statuile zeilor. Părinții Sfintei Mare Mucenițe Chiriachi au fost torturați. Întrucât nu a dorit să-și abandoneze credința, sfânta a fost torturată și închisă în temniță. Înainte de a fi omorâtă, Sfânta Chiriachi a rostit o rugăciune către Dumnezeu pentru a-i primi sufletul în ceruri. O parte din moaștele sfintei se află în cadrul Catedralei Episcopale din Huși, din anul 1787. 

Sfântul Cuvios Toma din Maleon din începutul vieții sale în lume, a fost ostaș mare cu slava; pe de o parte pentru bogăția sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea. El era puternic cu trupul și viteaz în războaie, și de multe ori a biruit cetele potrivnicilor. După aceea, iubind pe Hristos, a lăsat lumea cu toată gâlceava ei și a luat jugul cel ușor al lui Hristos. Deci s-a îmbrăcat în chipul monahicesc, asemănându-se sărăciei și smereniei Domnului său. Apoi, înconjurând sălașurile monahicești, era povățuit spre săvârșirea faptelor bune de nevoitorii cei plăcuți ai lui Dumnezeu întru pustnicie. Iar când a voit să meargă în pustie pentru mai desăvârșită pustnicie și liniște, un stâlp de foc mergea noaptea înaintea lui și Sfântul Prooroc Ilie i se arăta, povățuindu-l în adâncurile pustiei. De niște călăuzitori ca aceștia a fost îndreptat ca spre alt Carmel, spre muntele Malein, unde viețuia pentru Dumnezeu și se învrednicea de dumnezeiești descoperiri și vedenii. Astfel, precum mai înainte în lume biruia cu vitejie pe vrăjmașii cei văzuți, tot așa și după lepădarea de lume, în viața cea pustnicească, surpa și izgonea taberele cele nevăzute ale duhurilor celor rele, cu rugăciunea cea neîncetată, ca și cu o sabie ascuțită. Dar de vreme ce nu este cu putință a se ascunde cetatea deasupra muntelui și făclia strălucind sus la cer, nici Cuviosul Toma nu a fost tăinuit în muntele cel pustiu, în care a răsărit ca o stea luminoasă și a strălucit cele pământești, prin sfințenia sa. Deci, fiind aflat de oameni, s-a făcut lumină celor întunecați și liman celor ce alergau la dânsul; pentru că, luând de la Dumnezeu puterea facerii de minuni și darul cel tămăduitor, vindeca cu minune toate bolile. Orbilor le dădea vederea, șchiopilor, buna umblare și chiar scotea izvor de apă cu rugăciunea. Dar nu numai în viața sa a făcut multe minuni, ci și după mutarea sa către Dumnezeu se săvârșeau minuni la cinstitele lui moaște; pentru că de toate neputințele și bolile cele netămăduite se dădeau grabnice vindecări mai presus de fire celor ce veneau și se închinau cu credință, iar duhurile cele necurate se izgoneau din oameni, cu rugăciunile lui cele sfinte și cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Sfântul Evanghel, ucenic al Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie), este primul episcop atestat documentar în Episcopia de Tomis (Constanța), situată în regiunea Dacia Pontica (Scythia Minor, sau Dobrogea). A păstorit credicioșii de la Gurile Dunării spre sfârșitul secolului al III-lea. Sfântul a convertit la creștinism mulți păgâni din Dacia Pontica to Christianity. Este menționat în relatarea martiriului Sfinților Epictet și Astion (8 iulie), unde este descris ca întemeietor al Bisericii din această regiune. Sfântul Evanghel i-a botezat pe părinții după trup ai Sfinților Epictet și Astion după ce preotul Bonosus i-a convertit la creștinism.

Se crede că Sfântul Evanghel a fost martirizat în timpul persecuției lui Dioclețian (284-305).

Rugăciunea zilei

Rugăciune pentru dăruirea răbdării, către Domnul Iisus Hristos

„Minunatule Ziditor, Stăpâne lubitorule de oameni, Multmilostive Doamne cu inimă înfrântă şi smerită Te rog acestea: nu Te îngreţoşa de ruga mea păcătoasă, nu lepăda lacrimile şi suspinurile mele; auzi-mă ca pe cananeeanca, nu mă trece cu vederea cum n-ai trecut-o pe desfrânată; arată şi asupra mea, a păcătosului, mare mila iubirii Tale de oameni, acoperă-mă, miluieşte-mă şi întăreşte-mă, ca să rabd cu recunoştinţă, întru nădejdea bunătăţilor celor veşnice, toate necazurile şi nevoile trimise de către Tine, iar mai ales prefă întristarea mea în bucurie, ca să nu cad în deznădejde şi să pier eu, ticălosul. Că Tu eşti izvorul milei şi nădejdea cea neruşinată a mântuirii noastre, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm dimpreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”

Gândul zilei

„Sufletul traieste vesnic si nu poate muri, caci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarasi se va uni cu trupul!”- Sfantul Ioan Gura de Aur

Știai că?

Sfânta Scriptură (Biblia) este cartea dumnezeiască, sfântă, a creștinilor. Biblia cuprinde Vechiul Testament, format din 39 de cărți canonice și Noul Testament, format din 27 de cărți canonice, având în total 66 cărți canonice. În tradiția ortodoxă la acestea se adaugă un set de cărți necanonice, dar „bune de citit”, în număr de 14.Vechiul Testament cuprinde revelația făcută de Dumnezeu prin patriarhii vechi și prin prooroci, timp de aproximativ 1000 de ani (sec. XV – sec. V î.d.Hr.), fiind „călăuză spre Hristos” (Galateni 3,24), pregătind venirea Lui.

Pilda zilei

Ecoul vieţii

Aflându-se în excursie pe munte, o tânără familie a poposit într-o cabană de la marginea unei văi. Băiatul cel mic, supărat pe fratele său, s-a dus în spatele cabanei şi a strigat de ciudă: „Te urăsc!” Dar, imediat, un glas puternic i-a răspuns: „Te urăsc, te urăsc …!”. Speriat, copilul a alergat în casă şi ia povestit tatălui toată păţania, spunându-i că, afară, cineva strigă la el că-l urăşte. Au mers împreună la locul cu pricina, unde tatăl i-a spus fiului său:

– Aici erai când ai auzit că cineva te urăşte?

– Da!

– Ia spune-i că-l iubeşti!

– Te iubesc! – a strigat copilul şi, de îndată, văile i-au răspuns: ‘Te iubesc, te iubesc! …”

– Ţine minte, i-a mai zis tatăl, aşa este şi în viaţă: dacă eşti om rău, numai răutate vei întâlni, dar dacă eşti om bun şi te porţi frumos cu ceilalţi, atunci doar dragoste vei găsi, la tot pasul. Şi, chiar dacă nu vei fi iubit totdeauna de către oameni, în schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Să nu uiţi asta!

„Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii; odată intrat, îl întâmpină bucuria; odată primit, îl găzduieşte omenia. Pe cel flămând, îl hrăneşte bunătatea; pe cel deznădăjduit, îl călăuzeşte credinţa, iar pe cel tulburat, dragostea.” (Sfântul Ambrozie )

Sursa: Realitatea Spirituala

Lasă un răspuns

Comentariul tău
Numele tău