Sfinții zilei
† Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul; Sfântul Cuvios Lampadie
Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul s-a născut în Trebizonda, anul 920 și a primit prin Taina Sfântului Botez numele de Avraamie. A studiat la Constantinopol. Pentru o scurtă perioadă de timp acesta a fost profesor, dar iubirea duhovnicească l-a îndrumat să fie monah în cadru unei mânăstiri, primind numele de Atanasie. După moartea starețului, Sfântul Atanasie a mers în muntele Athos. Nichifor Focas l-a convins pe Cuvios să primească o donație materială pentru a construi o mânăstire în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Datorită Sfântului a fost clădită Marea Lavră, o mânăstire ce se poate vizita și în prezent. Cuvios Atanasie a fost fondatorul monahismului atonit de obște, primind de la Dumnezeu darul tămăduirii. A trecut la cele veșnice în anul 1003.
Sfântul Cuvios Lampadie dându-se pe sine din pruncie spre viaţa sihăstrească şi supunându-şi trupul duhului prin înfrânarea poftelor şi prin dese rugăciuni, a strălucit ca soarele şi a luminat pe cei ce erau întunecaţi cu demonice înşelăciuni. Şi a făcut multe minuni atât în viaţă, cât şi după ce s-a mutat către Domnul, dând tămăduire celor ce se apropiau cu credinţă de peştera în care s-a nevoit, aproape de Irinopolis, în Isauria, unde au fost puse şi sfintele lui moaşte.
Rugăciunea zilei
Rugăciune pentru cei ce s-au depărtat de la Dreapta Credinţă
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu: Pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale, ale Sfinţilor a căror pomenire astăzi săvârşim…, a Sfântului… (a cărui rugăciune se face) şi a tuturor Sfinţilor Tăi; pe robul Tău… care s-a depărtat de la Dreapta Credinţă din neştiinţă, de frică, din răutatea oamenilor, de răutatea lui îngâmfându-se, de cei interesaţi în viaţa lumească fiind ademenit, ameninţat sau cu eresurile întunecându-se şi în pierzare aflându-se şi toţi cei căzuţi din Dreapta Credinţă (ori în ce chip); cu strălucirea Darurilor Tale; luminează-i, îmbărbătează-i şi-i întăreşte, şi cu Sfânta Ta Biserică cea apostolească şi sobornicească iar îi uneşte, spre Cinstea şi Slava Numelui Tău, ca să se înalţe prin gura celor păcătoşi spre mântuirea lor şi prin gura celor mici spre ruşinea şi ocara celor mândri şi lauda Ta cunoscând adevărul cel întunecat; descoperă-le Evanghelia Dreptăţii, întăreşte-i cu Duhul adevărului în dragostea şi lămurirea Sfintelor Scripturi, dă-le pâinea cea sufletească şi trupească în toate zilele şi fă-i să te cunoască că Tu eşti: adevărul, protectorul, stăruitorul, apărătorul, biruitorul şi Mântuitorul nostru; iar noi suntem robii Tăi care Bine Te Cuvântăm, zi şi noapte Ţie ne rugăm şi-Ţi strigăm: Iisuse, adevărul, cel ce goneşti înşelăciunea, luminează-ne pe noi. Amin!”
Gândul zilei
„Biserica este o corabie, iar creștinii care merg la Sfânta Biserica și intră în ea sunt izbăviți din furtună păcatelor.”- Sfântul Nicodim
Știai că?
Canoanele – prin ele se înțeleg legile de drept ale Bisericii sau legile bisericești scrise. Cuvântul canon are sens de dreptar și de pedeapsa. Canoanele sunt expresia voinței autorității supreme de conducere a Bisericii alcătuite sau preluate și păstrate în Biserica pentru folosul sau utilitatea lor practică. Însușirea canoanelor s-a făcut prin Sinoadele Ecumenice. Canoanele apostolice cuprind norme apostolice sau de proveniență apostolică. S-au alcătuit sporadic, în grupuri de trei, cinci, până la 10 sau 15. Întreagă colecție a lor cuprinde, în Răsărit, 85 de canoane. În Apus sunt numai 50 deoarece numai atâtea a tradus în limba latină Dionisie Exiguul, pe la începutul sec. VI. Acestea sunt de importantă eclezială, care se referă în special la hirotonirea și codul de conduită a clerului. Biserica noastră crede că ele au fost alcătuită de către Părinții Apostolici.
Pilda zilei
Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată, un călugăr bătrân, căruia I se dusese vestea pentru înţelepciunea sa. Într-o dimineaţă, a venit la el un tânăr şi l-a întrebat:
– Sfinţia ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne pară rău de toate păcatele ce le-am săvârşit de-a lungul vieţii. Dar, părinte, cât trebuie noi să ne căim?
– Fiule, este de ajuns dacă te căleşti o singură clipă, înaintea morţii.
– Atât de puţin, părinte?
– Da, fiul meu!
– Dar, de unde să ştiu eu când se apropie ceasul acela?
– Moartea poate veni oricând, aşa că aşteapt-o pregătit, m orice moment să te poată găsi cu smerenie şi căinţă în suflet.
Dumnezeu este bun şi iertător. Cine regretă din suflet pentru greşelile sale şi caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viaţă frumoasă şi de liniştea sufletului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viaţa veşnică.
„Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi oriunde şi oricând.” (Fericitul Augustin)
Sursa: Realitatea Spirituala
